Holocaustul analizat la Berlin şi Teheran

Luni a început la Teheran o conferinţă internaţională pe tema Holocaustului. Iniţiatorul acestui demers este preşedintele iranian Mahmud Ahmadinejad, care a catalogat genocidul împotriva a milioane de evrei în timpul celui de-al doilea război mondial drept o poveste de adormit copii. Conferinţa doreşte astfel să stabilească, dacă Holocaustul a existat cu adevărat. Experţi pe plan mondial au avertizat că această întâlnire va furniza platforma necesară unei propagande dăunătoare.

În aceeaşi zi a fost inaugurată o conferinţă ştiinţifică pe aceeaşi temă la Berlin, pe care presa a catalogat-o ca fiind o reacţie la sesiunile de la Teheran. Spre deosebire de întrebarea cheie din capitala iraniană, experţii reuniţi la Berlin vor să abordeze noile informaţii apărute după desecretizarea multor arhive din Estul Europei.

Teheran: teren de joacă pentru negaţionişti

Pentru cei care neagă existenţa Holocaustului a fost un adevărat festin. Să-l luăm spre exemplu pe americanul David Duke, fost membru al Ku Klux Klanului şi personaj extrem de cunoscut în rândurile rasiştilor albi.

„Este de-a dreptul scandalos că în Europa nu se poartă discuţii libere pe marginea acestui subiect şi că de aceea oameni sunt aruncaţi în închisoare. Eu sunt de părere că Holocaustul este folosit în scopuri politice”, spune David Duke.

La Teheran, toţi pot spune ceea ce este interzis în Germania, anume că Holocaustul nu a existat, sau că acele crime împotriva evreilor nu au fost comise la scară atât de largă.

Vestul e de vină

Guvernul iranian a furnizat cadrul cel mai propice pentru o asemenea manifestare. Cei 67 de experţi, conform datelor furnizate de oficialităţi, sunt cazaţi în vila de oaspeţi a ministerului de externe de la Teheran, unde discută la lumina candelabrelor despre întrebări precum: „Camerele de gazare – minciună sau confirmare?”.

Preşedintele Ahmadinejad a transmis salutări, iar şeful diplomaţiei iraniene Manouchehr Mottaki a ţinut personal discursul inaugural.

Vestul, crede Mottaki, îşi asumă rolul dominant nu numai în politică, ci şi în interpretarea istoriei. Aşadar conferinţa îşi propune să destituie dreptul la unică reprezentare al Occidentului şi să răspundă la 2 întrebări pe care Ahmadinejad le-a pus deja: în primul rând, a existat oare Holocaustul, şi în al doilea rând, de ce nu au voie cercetătorii să pună întrebări pe marginea acestui subiect.

Lista participanţilor presărată cu nume controversate

„Experţii competenţi”, nici unul dintre ei istorici, care participă la conferinţă au fost aleşi unul şi unul. Frederick Töben, de origine germană care locuieşte în Australia şi care a servit deja 9 luni într-o închisoare din Mannheim pentru instigare la ură etnică şi rasială. El călătoreşte prin întreaga lume cu un model al camerelor de gazare, încercând să demonstreze că omorul în masă nu era posibil din punct de vedere tehnic.

Din statul federal New York îl regăsim pe lista participanţilor pe David Feldman, membru al organizaţiei „Evreii uniţi împotriva sionismului”. Pe cartea sa de vizită se poate citi „Ţineţi predici pentru dizolvarea paşnică a statului Israel”. El spune că membri ai familiei sale au fost ucişi în timpul Holocaustului, şi totuşi are simpatii pentru preşedintele Ahmadinejad.

„Noi credem că discursul preşedintelui iranian, confrom căruia Palestina nu trebuie să plătească pentru suferinţele evreilor este absolut corect”, subliniază Feldman.

Provocarea lui Ahmadinejad

Întreaga poveste este o provocare politică din partea şefului statului iranian, pe care a trebuit să o impună chiar şi împotriva opoziţiei din propria ţară. Multor diplomaţi iranieni li se pare penibilă conferinţa organizată în capitala lor. Iar populaţiei nici că i-ar putea fi mai indiferentă manifestarea. Iranienii s-au obişnuit cu parolele anti israeliene. Oamenii au alte griji mai importante.

La Berlin, cercetători de talie mondială

În schimb, conferinţa pe aceeaşi temă de la Berlin a reunit cercetători de talie mondială. Printre ei se află Raul Hilberg. El a emigrat în anul 1939 de la Viena în SUA, şi a ajuns în Germania ca soldat în armata americană în 1945. Acolo a descoperit biblioteca privată a lui Hitler, împachetată în lăzi. Între timp, Hilberg poate privi înapoi asupra a mai bine de 50 de ani de cercetare a Holocaustului. El priveşte îngrijorat către diferite părţi ale lumii, către lumea islamică, inclusiv către Iran, unde Holocaustul este negat cu desăvârşire.

Reacţii neaşteptate la progresul cercetărilor

„Cercetarea Holocaustului s-a bucurat de un reviriment în ultimii ani, după ce decenii la rând a fost neglijată. Reacţia la cercetările noastre este însă încercarea de negare completă a existenţei fenomenului. Trebuie să spun că m-am obişnuit deja cu astfel de încercări. Interesant este însă acum de unde provin aceste tentative. Nu mi-aş fi imaginat că Iranul se va comporta în acest fel. Dar administraţia de la Teheran are în mod evident motive politice pentru a trata astfel Holocaustul”, crede Raul Hilberg.

Arhivele esteuropene furnizează o imagine mult mai completă a Holocaustului

Peter Longerich de la institutul londonez pentru studiul Holocaustului şi-a informat colegii despre noile informaţii apărute în cercetarea istoriei moderne. El a vorbit despre o mai bună înţelegere a responsabililor, şi a subliniat că acum se poate dovedi, că nu a fost vorba de o decizie singulară care a condus la uciderea sistematică a evreilor. Mai degrabă ar fi vorba de un lanţ decizional din administraţie, poliţie şi armată care lasă mult spaţiu pentru interpretări. Câştigul enorm reliefat de Longerich provine din deschiderea arhivelor din fostele state comuniste din estul Europei.

„După deschiderea acestor arhive a fost făcută o muncă enormă de cercetare. Acum avem o imagine mult mai detaliată a Holocaustului, a crimelor comise în spaţiul ex sovietic sau în Polonia ocupată de Germania la acea dată. Putem face o legătură mult mai profundă între Holocaust, lagărele de muncă forţată şi confiscarea sistematică a proprietăţii evreilor”, spune Longerich, care afirmă că nu există nici o legătură între conferinţa de la Berlin şi cea de la Teheran. Singurii care construiesc o legătură artificială sunt ziariştii, acuză Longerich.