Iadul refugiaţilor sirieni

Un adevărat iad - acesta este lagărul de refugiaţi Zaatari, de pe teritoriul Iordaniei, în apropierea graniţei cu Siria. Atma nu e nimic altceva decât un petec de pământ scufundat în noroi, situat în nord-vestul Siriei, aproape de graniţa cu Turcia. În calitate de corespondent pentru portalul de ştiri "Syria Deeply", am vizitat, de câteva ori, ambele lagăre.    

Imaginile din Zaatari au făcut înconjurul lumii: drumuri inundate şi corturi pline de apă, prin care suflă vântul. Acolo am petrecut multe după-amieze, dar şi o noapte geroasă. Voluntarul unei organizaţii umanitare m-a luat cu el în lagăr. Am primit o pătură subţire cu sigla ONU şi, chiar dacă n-am petrecut prea mult timp în lagăr, am văzut ce înseamnă traiul într-un asemenea loc.

Doi tineri au fost "ochii" şi "urechile" mele: un bărbat din Siria plătit de către guvernul iordanian să-i însoţească pe jurnaliştii străini prin lagăr şi Nadine - o fetiţă de 12 ani cu privire vioaie, refugiată din Deraa împreună cu familia ei. Trăiesc toţi într-unul din acele corturi albe amplasate în lagăr.

Pe tânărul sirian îl voi numi "Omar". El trăieşte în afara taberei. Nu departe de intrarea principala în lagăr, Omar înnoptează, pe ascuns, într-un dormitor comun. Îşi face somnul pe podea; chirie pe un pat nu-şi permite să plătească.

Viaţa în tabără

Omar şi-a petrecut primii 26 de ani din viaţă la Damasc. A studiat ingineria şi îi plăcea să iasă cu prietenii la cafenea. Acum e singur. Dacă vrea să folosească telefonul mobil trebuie să se caţere undeva ca să aibă semnal. Sau să îi urmeze pe ceilalţi care vorbesc la celular pe un deal din tabără. Acolo se strâng toţi cei care speră să poată da sau primi un telefon. 

Am petrecut o după-amiază întreagă în cortul în care locuieşte Nadine şi familia ei. În timp ce povesteau cum e viaţa în tabără şi cum era acasă, tatăl fetei îşi tot scotea iPhone-ul din buzunar. Familia a fost destul de înstărită cât şă-şi permită un telefon scump. 

Acum îngheaţă în corturi. De fapt, toţi refuiaţii suferă din cauza frigului. Indiferent de numărul membrilor familiei, la fiecare cort au fost distribuite câte două pături. Noaptea dorm cât mai înghesuiţi ca să se încălzească. Mâncarea constă, de regulă, în orez şi linte. Toaletele şi duşurile sunt la comun. În tabără trăiesc peste 40.000 de sirieni, majoritatea refugiaţi din Homs şi Deraa.

Omar îmi arată cortul în care este amenajată o cafenea. Încălţămintea este frumos aliniată afară. Înăuntru se fumează narghilea. Miroase a ceai şi a cafea. O echipă ONU de la Seoul completează imaginea de interior a "cafenelei" de la Zaatari.

Nevoia de ajutor

Cine doreşte să viziteze lagărul Atma, în Siria, trebuie să treacă de controalele de la graniţa turcă. Spre deosebire de Zaatari, această tabără este ruptă de ajutoarele comunităţii internaţionale. Guvernul de la Ankara face ce poate, dar nu e suficient.

Atma e un ocean de noroi de la poartă până la cortul în care, în recipiente uriaşe, sunt fierte orezul şi fasolea boabe. Zilnic, bărbaţii cară oalele afară şi împart porţiile de mâncare. Uneori alunecă pe noroi şi varsă oalele.

O femeie tânără cu un copil mic mă urmăreşte prin tot lagărul. Mă roagă, în limba arabă, să-i dau nişte haine călduroase pentru copil; o căciula, un fular, orice. Coordonatorul taberei îi spune că treaba mea e să scriu, nu să împart ajutoare. "Nu-i daţi nimic", imi cere el. Îi sunt recunoscătoare pentru că a lămurit-o pe femeie, dar mi se rupe sufletul.

În lagărul Atma trăiesc cam 50 de femei gravide. Nu se tem de durerile naşterii, ci de faptul că îşi vor creşte bebeluşii în frig, în mijlocul noroiului. O tânără este gravidă în luna a opta. Aşteaptă cel de-al unsprezecelea copil. 

Copiii mişună peste tot, plini de energie. Un grup se joacă "de-a prinselea". Micuţii împart un pachet de biscuiţi ieftini, primiţi de la cineva. În lagăr e agitaţie mare: o vedetă din Siria, care s-a alăturat revoluţiei contra preşedintelui Bashar al-Assad, vizitează tabăra. Vorbeşte cu oamenii, îi încurajează şi îi binedispune.

Unul în sandale, altul în picioarele goale în plină iarnă... O gramadă de copii acompaniază o maşină care trece uşor pe "străzile" taberei. "Eliberaţi Siria!", strigă micuţii. Îşi doresc să trăiască într-o Sirie liberă, cât mai curând posibil.