1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Iarăşi bani pentru băncile afectate de criza elenă

13 octombrie 2011

Grecia nu se mai poate reforma cu viteza necesară pentru a împiedica răspândirea crizei în zona euro. Între timp, la Bruxelles se discută despre sumele necesare pentru protecţia băncilor

https://p.dw.com/p/12r9c
Imagine: picture alliance/dpa

Propunerile înaintate de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso,  Parlamentului European pot fi considerate drept dovada unui eşec. La sfârşitul lunii iulie, şefii de stat şi de guvern ai ţărilor comunitare au căzut de acord, într-o reuniune de urgenţă, asupra măsurilor de protecţie a euro. Însă instrumentele nu au fost încă aprobate în toate ţările şi deja este clar că sumele puse la dispoziţie nu vor fi suficiente.

"În pofida promisiunii date de şefii de stat şi de guvern la 21 iulie că vor sprijini  ţările şi programele necesare pentru susţinerea euro şi că participarea investitorilor privaţi va fi limitată strict la Grecia, există în continuare pericolul de extindere a crizei. Pentru a evita o astfel de evoluţie va trebui să consolidăm spaţiul euro. Trebuie să implementăm instrumente mai puternice şi mai credibile", a declarat Barroso.

Chiar dacă preşedintele Comisiei Europene nu o spune răspicat, majoritatea experţilor consideră că datoriile Greciei trebuie şterse. Mulţi se tem însă de o extindere a crizei asupra unor ţări precum Italia, pentru că băncile europene sunt deja ameninţate de un dezechilibru financiar. Conform planurilor Comisiei Europene, băncile urmează să primească sprijin financiar, dacă va fi nevoie, chiar şi din banii contribuabililor.

José Manuel Barroso a evitat să numească cifre concrete, şeful grupului liberal  din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a dat dovadă de mai mult curaj.

"Trebuie să majorăm resursele financiare din pachetul de susţinere a euro. Trebuie să ajutăm ţările aflate în criză şi să susţinem financiar băncile europene. Adevărul este că trebuie cel puţin să triplăm suma din pachetul de susţinere a euro. Altfel nu vom convinge pieţele financiare, a spus Verhofstadt.

Preşedintele Comisiei Europene doreşte să înainteze propuneri în acest sens la summitul şefilor de stat şi de guvern din 23 octombrie. Reuniunea fusese amânată cu o săptămână pentru ca autorităţile de la Bruxelles să aibă suficient timp să se gândească la posibile reforme şi soluţii de ieşire din criză.

Autori: Christoph Hasselbach/ Maria Pascu
Redactor: Medana Weident

EU-Kommissionpräsident Barroso beim EU-Gipfel am 23.6.2011
Jose Manuel BarrosoImagine: dapd