Icoane româneşti la Berlin

Se spune că la finele secolului al 17-lea, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, din satul Nicula, a lăcrimat timp de 26 de zile. Ea a fost pictată în anul 1681 de preotul Luca, din localitea învecinată Iclod. Mănăstirea din Nicula a devenit astfel, până în prezent, loc de pelerinaj, unde se adună mii de credincioşi în fiecare an, la 15 august, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Tradiţie de sute de ani

Minunea din inima Transilvaniei e considerată în acelaşi timp şi un eveniment important pentru răspândirea, ulterior, a tradiţiei picturilor religioase pe sticlă. Icoanele deveniseră nu numai un decor, ci obiecte ocrotitoare împotriva răului.

Expoziţia "Poezia credinţei", prezentată la Berlin până în 19 decembrie, prezintă diversitatea icoanelor românesti pe sticlă, o colecţie unică de 170 lucrări, realizate în secolul al 19-lea, în Transilvania. Berliner Volksbank, în colaborare cu Institutul Cultural Român din capitala Germaniei, a pus laolaltă icoane aparţinând Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, cât şi câteva opere de artă din colecţiile private Hartmut van Riesen, din München şi Ioana Muntean, din Berlin.

Printre exponate se află Chipul Sfântului Nicolae, pictat în 1821 de Simion Zugrav, Lupta dintre Alexandru cel Mare şi Por - Împăratul Indiei, lucrare datând din anul 1800 şi Maica Domnului cu Pruncul, realizată în 1953 de Ion Pop.

Culori din natură

Expoziţia de la Berlin, de fapt prima care prezintă atât de multe picturi religioase româneşti pe sticlă, este o expresie clară a diversităţii artei populare din Transilvania în perioada habsburgică, o expresie a creativităţii artistice, atât prin culoare, cât şi prin subiectele abordate şi o mărturie a importanţei pe care a avut-o întotdeauna religia în viaţa de zi cu zi.

Ele arată în acelasi timp, la fel ca alte forme de artă românească, rolul central pe care l-a avut natura în exprimarea acestei creativităţi. Picturile expuse la Berlin au fost realizate din culori pe care artiştii şi le creau din pigmenţi de pământ şi oxizi de metal. Vopseaua albă, de pildă, provenea din piatră de calc, galbenul din pământ, roşul din oxid de plumb, sau auriul din cupru. Materiile prime erau pulverizate, iar praful obţinut se amesteca apoi cu ulei de in, gălbenuş de ou sau substanţe coagulante, provenite prin fierberea oaselor şi pieilor de animale. Oţetul era de asemenea folosit pentru a împiedica dezintegrarea culorilor.

Autor: Lavinia Pitu, DW-Berlin
Redactor: Robert Schwartz