Ieşirea din marasmul african şi baronul cu gogoşi

Doar baronul Muenchhausen s-a extras din mlaştina în care nimerise trăgându-se de ciuf. Ţările fără ţiţei de la sud de Mediterana riscă să întâmpine greutăţi ceva mai mari să-l imite pe baronul mincinos.

„Cheia combaterii sărăciei africane” ar consta în „accesul continentului negru la comerţul mondial”, subliniase la întrunirea la vârf din Libia, secretarul general al ONU, Kofi Annan. Soluţia propusă de Annan dă bine, ba promite chiar să fie perfectă. Atâta doar că e net mai greu de transpus decât de propus.

Fapt e că, graţie iniţiativei premierului britanic, care a propulsat tema africană la loc de frunte pe agenda summitului G-8, suferinţele unui continent considerat de mulţi pierdut a devenit mare subiect de discuţie publică. Dar pentru câtă vreme? Nu puţini experţi sunt de părere că, după vâlva iscată de liderii puterilor occidentale interesul s-a va diminua rapid şi africanilor chinuiţi de tiranii, corupţie, sărăcie, subdezvoltare, şi depopulare din pricina maladiei sida li se va spune din nou noapte bună.

Ceea ce nu înseamnă că Africii nu i s-ar fi acordat până acum ajutoare. Dimpotrivă, statele de la nord, est, vest şi sud de Sahara au primit din occident de 6 ori mai mulţi bani decât cei de care a beneficiat Europa distrusă de cel-de-al doilea război mondial prin intermediului planului Marshall. In ultimii 30 de ani s-au scurs spre Africa peste 400 de miliarde de dolari. Dar aceste gigantice fonduri au nimerit în genere în buzunarele dictatorilor, birocraţilor şi cleptocraţilor care şi-au adus ţările în sapă de lemn. Aşa de pildă, fostul satrap congolez, Mobutu Sese Seko, bun prieten cu Ceauşescu şi alţi comunişti români sau de aiurea obişnuia să decoleze la Kinshasa la bordul unui "Concorde", ca să-şi ia micul dejun la Paris. Rezultatul? Pauperitatea africană a sporit masiv mai cu seamă în ultimul sfert de veac. Sud-estul asiatic, mult mai slab dezvoltat iniţial, a devenit prosper, în timp ce cota parte a continentului negru la comerţul mondial a scăzut în tot acest răstimp de la şase la doar două procente.

Doar una din cauzele acestei deteriorări galopante o reprezintă subvenţiile acordate fermierilor occidentali, care blochează accesul mărfurilor agrare africane la pieţele apusene. Sesizând complexitatea problemei, vestul (şi nu în ultimul rând Banca Mondială, al cărei nou şef, Paul Wolfowitz, va fi prezent la summitul G-8), a propus diverse măsuri menite să asigure dezvoltarea durabilă a celui mai mizer continent al lumii. S-a pus pe picioare şi aşa-numitul „NEPAD”, un proiect de „nou partenierat în vederea dezvoltării Africii”, menit să impună ideea că problemele africane nu se pot rezolva în veci de veci prin simpla ajutorare din afară a continentului, esenţială fiind o bună guvernare şi administrare a ţărilor asistate.

Realitatea este însă că, până în prezent n-a funcţionat nimic.

Lipsa de transparenţă a proiectelor de dezvoltare puse în aplicare până acum, precum şi caracterul cu totul controversat al criteriilor în baza cărora au fost selectate ţările ce urmează a fi scutite de plata datoriilor lor nu fac decât să complice misiunea combaterii sărăciei în Africa. Aşa de pildă Uganda a mai profitat în 1998 de o anulare a debitelor ei externe, pentru ca acum să fie una din ţările cele mai înglodate în datorii ale continentului. Cât despre buna guvernare, doar o naivitate fără leac sau reavoinţa manifestă ar putea determina afirmaţia că Etiopia, altă ţară care urmează să profite de iniţiativa lui Blair şi de visteria grupului G-8 este un stat condus ca lumea. In Etiopia, în care libertatea presei e doar un vis frumos iar belicozitatea faţă de vecini curentă au fost împuşcaţi recent zeci de demonstranţi, care protestau împotriva falsificării alegerilor parlamentare. Din păcate,„buna guvernare nu se obţine doar prin condiţionarea ajutoarelor externe de introducerea ei”, reliefa recent Gladwell Otienno, şeful oficiului din Nairobi a organizaţiei anticorupţie „Transparency International”.

Şi mai regretabil e faptul că bună parte din vina pentru dezastrul african revine occidentului. Iar asta nu din cauza excesiv invocatei „moşteniri coloniale”. Deşi liderii apuseni condamnă cu regularitate coruptele regimuri africane, se constată că nu puţine dintre ele au continuat decenii la rând să se căpătuiască şi să rămână bine mersi la putere. „Corupţia nu e stradă cu sens unic” sublinia pe drept cuvânt profesorul kenian Korwa Adar, directorul Institutului pentru Afaceri Internaţionale din Africa de sud. Intr-adevăr, mare parte din banii furaţi de regimurile africane corupte aterizează în bănci occidentale.

Ce-i deci de făcut? Acelaşi lucru, probabil, pe care încearcă să-l facă administraţia americană în Afganistan, Irak, şi în restul ţărilor arabe şi islamice din Orientul Apropiat şi Mijlociu, în speţă impunerea principiilor democraţiei şi statului de drept. Dar cum s-ar putea promova în mod concret şi eficient aceste principii? Nu în ultimul rând, de pildă, silind guvernele africane să acorde licenţe de emisie unor posturi de radio realmente independente. Fiindcă nu doar drumul spre libertate ci şi cel ce duce la prosperitate generală trece prin exilarea în basme a poveştilor ideologilor şi propagandiştilor de serviciu inspiraţi de baronul-gogoşar.