Imigranţii români între stînga şi dreapta

Scadalurile legate de românii din Italia nu îi lasă indiferenţi pe cei din ţară. Aici presa a dat chiar mai multă atenţie unor cazuri recente decît presa italiană. Subiectul a devenit, în România, unul legat de identitatea colectivă şi , în consecinţă, suscită comentarii pasionate.

Renate Weber a căutat de aceea şi un efect electoral acum cînd PNL-ul, pe listele căruia a fost aleasă, pare lipsit de argumente, dar indiscutabil tipul acesta de acţiune i se potriveşte. Înainte de alegerile europene fusese preşedinta Fundaţiei Soros din România, unde manifestase o consecventă poziţie liberală în versiunea sa de stînga. Fundaţia Soros a finanţat multe proiecte privind incluziunea romilor şi colaborase în acest scop şi cu Guvernul de la Bucureşti care beneficiase de însemnate fonduri europene. Cu toate eforturile depuse, ţiganii români au emigrat şi continuă să emigreze, ceea ce ar putea însemna un trist eşec al acestor proiecte.

Renate Weber a dat însă de înţeles că doreşte să continuie acest tip de politică şi la nivel european şi, în consecinţă a criticat declaraţiile recente ale comisarului Franco Frattini referitoare la valul de infracţiuni comise de imigranţii din Italia. Renate Weber a citat interviul publicat de Il Giornale pe 28 aprilie 2008 în care comisarul pentru Justiţie şi Afaceri interne a spus, referindu-se la imigranţii infractori, că "ei trebuie arestaţi imediat, judecaţi folosind o procedură de urgenţă şi apoi expulzaţi să-şi execute condamnarea în ţările de unde vin".

Renate Weber suprapune discret preocuparea europeană pe o mai veche preocupare naţională. Comisarul european, Franco Frattini, a fost unul dintre puţinii susţinători fermi ai ministrului de Justiţie Monica Macovei şi ai programului de combatere a corupţiei, în timp ce Renate Weber, invocînd libertăţile individuale, devenise o avocată a politicienilor corupţi din România. Or, acum Renate Weber are prilejul să-şi continuie campania împotriva preocupărilor justiţiare ale dreptei politice, fie ea din România sau din Italia.

Problema este cu atît mai acută la nivel european cu cît ideile stîngii politice se lovesc de un masiv refuz popular în ţările în care noii emigranţi au sosit cu impetuozitate.

Un recent sondaj de opinie citat de agenţia italiană ANSA şi realizat pe un eşantion reprezentativ de 1000 de persoane, arată că italienii îi antipatizează pe ţigani (din România sugerează ANSA) în proporţie de 81%, în favoarea lor pronunţîndu-se doar 6%.

Pe locul al 2-lea în topul antipatiei se află albanezii cu 74% şi care adună doar 11 procente de simpatie.

În sfîrşit, românii se aşează pe locul al 3-lea în acest clasament negativ cu 64% antipatie şi doar 20% simpatie. S-ar spune că, prin comparaţie, este un succes, dar a fi o glumă tristă. Se vede aşadar că românii (indiferent de etnie şi luaţi împreună sau separat) au reuşit o tristă performanţă în Italia.

Şi întrebarea care separă acum dramatic stînga politică de dreapta politică este următoarea:

Ce ar trebui să se întîmple cu prioritate?

Ar trebui ca italienii să devină pur şi simplu mai toleranţi ori s-ar cuveni mai întîi ca emigranţii să se civilizeze?