Impresionism şi expresionism

Faptul că Vechea Galerie Naţională din Berlin dispune de o importantă colecţie de lucrări ale unor impresionişti francezi se datorează unui om care şi-a dat devreme seama de valoarea lor. Este vorba de Hugo von Tschudi, directorul Galeriei în perioada 1896-1909. Prin achiziţiile sale ( între care pânza lui Manet "În grădina de iarnă"), el a pus bazele primei colecţii impresioniste în Germania.

Ludwig Justi, succesorul lui Hugo von Tschudi, care a condus muzeul între anii 1909-1933, a extins colecţia cu lucrări expresioniste. Sunt pânze semnate preponderent de pictori germani, între care Franz Marc, August Macke sau Ernst Ludwig Kirchner, autorul tabloului "Pod peste Rin la Köln" (1914).

Cele două stiluri au fost comparate unul cu altul încă de la început. Pe alocuri au fost şi contestate. Totuşi, reproduceri ale acestor lucrări se regăsesc frecvent sub formă de cărţi poştale sau calendare. Poate din cauza motivelor, considerate plăcute. Pânza lui Ernst Ludwig Kirchner "Două dansatoare " (1910/11) era privită iniţial ca o mărturie a neconformismului din mediul artistic.

Iubitorii de artă nu au fost încântaţi de la început. Pânze pictate aproape simultan şi oferite în paralel spre vânzare au fost întâmpinate cu scepticism. Chiar şi artistul contemporan Adolph Menzel era de părere că tablourile lui Edouard Manet, Claude Monet şi Edgar Degas sunt "groaznice", calificându-le drept "gunoaie". Edgar Degas este autorul acestor "Balerine în sala de exerciţii" (1891).

Criticul de artă Max Osborn a fost însă de altă părere. Odată cu impresioniştii "s-a deschis o fereastră prin care pătrund curenţi de aer proaspăt", a considerat el. Pictorii şi-au mutat şevaletul şi culorile în natură, pictând peisaje, râuri şi grădini. Pierre-Auguste Renoir a desenat pe pânză în 1881 acest "Castan în floare".

Impresioniştii erau preocupaţi de cele ce se întâmplau atunci în faţa lor. Voiau să imortalizeze clipa. Pânza "Bulevardul Montmartre într-o dimineaţă de iarnă" (Camille Pissarro, 1897), ilustrează această preocupare. Pânzele lor se adresează strict privirii. Expresioniştii au mers mai departe pe acest drum al abstracţiei, plasând în centrul atenţiei sentimentul.

Arta impresionistă şi cea expresionistă se contrazic. Arta impresiei - de exemplu pânza lui Camille Pissarro "Bulevardul Montmartre noaptea" (1897) – împotriva unei arte a exprimării. Imagini pulsând de viaţă contrastează puternic cu pictura existenţalistă. Pictori francezi împotriva confraţilor germani. Cu toate acestea, cele două stiluri au multe în comun.

Ţelul comun este abordarea directă şi nemijlocită a realităţii. Ambele stiluri marchează începutul modernităţii şi se caracterizează printr-o ieşire din atelier şi preocupare pentru scene din viaţa de zi cu zi. Teme predilecte sunt balerine, portrete ale prietenilor şi membrilor familiei, oameni în mijlocul naturii sau centre ale marilor oraşe. Otto Dix a pictat în 1913 aceste "Felinare".

Franz Marc se numără între artiştii germani puternic influenţaţi de impresioniştii francezi. În 1912, acest expresionist german considera că "francezii sunt artişti atât de mari şi de interiorizaţi, încât picturile germanilor par de îndată golite de sens şi artificiale".

Pânzele expresioniştilor germani sunt şi rodul unei poziţii protestatare. Artiştii erau adversari ai autorităţilor şi refuzau să fie supuşi docili. Cu toate acestea, creaţiile lor sunt preponderent apolitice. Aşa şi aest portret semnat în 1910 de Max Pechstein. Abia în ajunul Primului Război Mondial, creaţiile lor au devenit mai sumbre, mai reci şi în final, mai angajate politic.

Expoziţia "Impresionism - Expresionism. Schimbare artistică" poate fi vizitată până pe 20 septembrie 2015 în Vechea Galerie Naţională din Berlin. Pe simeze sunt expuse una lângă alta aproximativ 160 de lucrări de artă expresioniste şi impresioniste, ale unor pictori francezi şi germani. Karl Schmidt-Rottluff semnează această "Fată în faţa oglinzii" (1915).