Impuls al reformelor necesare

Comisia UE s-a exprimat pozitiv faţă de cererea Croaţiei de aderare la Uniunea Europeană. Ieri, Chris Patten, comisar al UE pentru politica externă, şi Guenter Verheugen, comisar pentru extindere, au transmis la Strasbourg documentul respectiv – aşanumitul AVIS - ministrului de externe croat Miomier Zuzul şi ministrului pentru integrare europeană, doamna Kolinda Grabar Kitarovic. Decizia finală asupra statutului Croaţiei, de candidat la admitere, precum şi asupra începerii tratativelor respective, o vor adopta şefii de stat şi de guvern ai ţărilor UE, la conferinţa lor la vârf din iunie curent. Dar lumina verde din partea Comisiei va conferi probabil un impuls suplimentar reformelor urgent necesare ale societăţii croate.

Felicitări, s-a ajuns în fine şi aici: Uniunea Europeană a exprimat un vot pozitiv iar data începerii tratativelor de aderare – dintre Bruxelles şi Zagreb – s-ar putea stabili până la finele anului. Procedura e realmente istoria unui succes, fiindcă abia după înfrângerea în alegeri a preşedintelui autocrat Franjo Tudjman, din partea Comunităţii Democrate Croate – HDZ – în anul 2000, guvernul de la Zagreb, condus de Ivica Racan, şi-a fixat ambiţiosul ţel al integrării cât mai grabnice în NATO şi UE.

Un ţel rămas valabil în pofida tuturor certurilor şi dificultăţilor din interiorul coaliţiei guvernamentale. În favoarea lui s-a străduit Neven Mimica, un circumspect ministru pentru probleme europene, care şi-a văzut harnic de treabă, la distanţă de toate controversele politicii cotidiene. Deja în octombrie 2001, Croaţia a semnat astfel “Procesul de stabilizare şi asociere” cu Uniunea Europeană.

În ajunul alegerilor parlamentare ale anului trecut, când se schiţa de acum cotitura politică în favoarea partidului HDZ – reformat sub Ivo Sanader – adversarii săi politici din interior şi observatorii din străinătate avertizau că un guvern de dreapta va stânjeni apropierea continuă de Uniunea Europeană. Sanader a practicat însă o campanie electorală pro-europeană, a câştigat scrutinul şi a continuat pe calea urmată perseverent de guvernul anterior. Tocmai guvernul său s-a văzut lăudat de Carla del Ponte, procuror şef al Tribunalului de la Haga, că Zagrebul cooperează în măsură suficientă cu acesta. O menţiune ironică a politicii croate, din moment ce, în trecut, partidul HDZ respingea cu stricteţe cooperarea cu Tribunalul pentru Crime de Război.

Croaţia încearcă azi, justificat, sentimentul bucuriei pe măsură, dar drumul mai e lung şi anevoios. Odată cu etapa atinsă acum, munca propriuzisă abia începe. Nu numai că se cer absolvite cuvânt cu cuvânt capitolele negocierilor, dar şi multe din prevederile atât de atrăgătoare pe hârtie abia mai trebuiesc implementate şi traduse în realitate. Simple declaraţii verbale nu ajung negociatorilor de la Bruxelles, reformele dure nu se mai pot ocoli, aparatul de stat se cere subţiat şi croit mai eficient. Reforme suplimentare se pretind deasemeni aplicate în armată, în aparatele justiţiei, asigurărilor medicale şi de pensie, în sistemul învăţământului.

Multe s-au început de acum, multe încă nu s-au abordat, şi toate se vor concretiza prin incizii dureroase, resimţite de fiecare croat. Probleme se cer soluţionate şi în politica externă – de pildă cu Slovenia. În plus, Croaţia – şi se consideră motor al regiunii - va trebui să-şi amelioreze şi intensifice cooperarea cu toţi vecinii.

Calea parcursă de Croaţia probează că prezentarea unei perspective de aderare la UE în cadrul unor condiţii definite clar poate reprezenta un imbold viguros. S-a resimţit clar la data semnalelor emise de Bruxelles, că ţara ar putea dobândi admiterea în UE, deja în anul 2007, odată cu România şi Bulgaria. O perspectivă formulată şi de cancelarul federal german Gerhard Schroeder, cu prilejul vizitei sale la Zagreb, în octombrie trecut. A determinat impresia unui avânt prin întreaga Croaţie.

Dar procesul aderării poate reuşi doar dacă-l va susţine şi populaţia, în pofida tuturor urmărilor dure aduse cu sine. Dacă va adera la concluzia fostului şi actualului ministru pentru probleme europene, anume că toate criteriile stabilite de UE nu trebuiesc înţelese ca pure obligaţii ci drept catalizator al reformelor oricum necesare în Croaţia.