Incotro se indreapta Orientul Mijlociu?

În timp ce israelienii au sărbătorit miercuri cea de-a 44-a aniversare a reîntregirii Ierusalimului, palestinienii doresc re-scindarea oraşului sfânt şi transformarea părţii sale istorice, răsăritene, în capitala unui stat arab propriu.

Următoarea coliziune dintre cele două naţiuni şi religii e programată. În septembrie, palestinienii sunt hotărâţi să se adreseze Naţiunilor Unite spre a le determina să proclame înfiinţarea fără negocieri prealabile a unui stat palestinian.

O serie întreagă de state, inclusiv din America Latină, au şi întreprins paşii necesari recunoaşterii acestui stat. Iar majoritatea arabă şi musulmană care domină copios Adunarea Generală a ONU nu va avea nici o problemă să satisfacă doleanţele noului executiv palestinian, alcătuit din gruparea Fatah şi organizaţia teroristă Hamas.

În răstimp, America preşedintelui Obama, care se opune acestui demers arab unilateral, ştiind bine că n-ar face decât să exacerbeze problemele din zonă şi să işte, direct sau indirect, noi confruntări sângeroase, a comis o serie întreagă de erori.

Cea mai gravă dintre ele s-a compus din voltele administraţiei de la Washington, care a încurajat în repetate rânduri revendicările maximaliste ale părţii palestiniene, torpilând simultan poziţia oficialităţilor israeliene încă înaintea debutului unor negocieri, oricum extrem de dificile.

Această serie a debutat cu insistenţa demnă de o cauză mai bună a Casei Albe şi a Departamentului de Stat de a considera aplanarea conflictului israeliano-palestinian condiţie esenţială de rezolvare a litigiilor implicându-i pe musulmani. La fel de stăruitoare a fost, multă vreme, eroarea potrivit căreia aşezările israeliene ar fi constituit problema principală a litigiului dintre evrei şi arabi.

Documentele date în vileag de Wikileaks au demonstrat inconsistenţa ambelor teze. Cu toate acestea, administraţia de la Washington a comis greşeli strategice dintre cele mai grave. Astfel, a continuat să desconsidere nevoia de securitate a israelienilor, care, nu odată, şi-au văzut înşelate speranţele învestite în retrageri, retrocedări de teritorii şi concesii unilaterale. Or, „toate tratativele israeliano-arabe sunt asimetrice”, reliefa recent faimosul editorialist american, Charles Krauthammer.

Fiindcă, „în timp ce israelienii dau pământ, partea arabă se rezumă la promisiuni”. Pentru a susţine propensiunea israeliană spre negocieri şi noi concesii, de felul retragerii din Gaza şi sudul Libanului, soldate cu masive trituri de rachete antiisraeliene, administraţia Bush a dat asigurări Ierusalimului. În conformitate cu rezoluţia ONU 242, America a garantat Israelului că nu va cere statului evreu retragerea din toate teritoriile cucerite în 1967. Obama a refuzat însă reînnoirea acestui legământ american. Casa Albă, scrie Krauthammer, „a subminat, ca atare, poziţia în tratative a Israelului”, care n-are alt atu în negocieri, în afara acestor teritorii.

Apoi, administraţia a refuzat să sublinieze că nu va accepta ideea unei desfiinţări indirecte, pe cale demografică, a statului evreu, prin satisfacerea revendicărilor palestiniene vizând repatrierea refugiaţilor arabi. De refugiaţii evrei din ţările arabe n-a fost oricum vorba niciodată.

În fine, în cel de-al treilea mare contencios, cel vizând Ierusalimul, Obama a dat semne că favorizează tot partea palestiniană, în măsura în care a refuzat dreptul evreilor de a construi în estul Oraşului Sfânt, dincolo de linia de armistiţiu din 1949, calificată drept „graniţele din 1967”.

Or, după cucerirea acestui perimetru de către iordanieni, în războiul din 1948/49, vechiul cartier evreiesc din Ierusalimul vechi a fost desfiinţat. Populaţia cartierului s-a văzut deportată, sinagogile sale, vechi parcă de când lumea, distruse, Zidul Plângerii, cel mai sfânt lăcaş evreiesc din lume, nemaifiind accesibil, timp de aproape două decenii, credincioşilor evrei.

E lesne de imaginat ce s-ar întâmpla în oraşul sfânt tuturor celor trei religii monoteiste, dacă Ierusalimul ar fi divizat din nou. La fel de uşor se poate prevedea ce viaţă lungă ar avea speranţele de pace dacă ar trebui să le garanteze un guvern palestinian, având în componenţă organizaţia Hamas, o grupare islamistă radicală, dirijată de la Teheran şi Damasc, care continuă să mizeze pe terorism şi să refuze evreilor dreptul la existenţa statală.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz