Indulgenţe catastrofale

Am criticat în repetate rânduri neajunsurile din politica statelor occidentale în raporturile cu o Rusie nucleară, încăpută pe mâna celei mai sinistre reţele mafiote naţionalist-kaghebiste din câte s-au creat în statele conduse de oligarhi şi cleptocraţii ale poliţiilor politice excomuniste.

Dar a critica erorile vestului nu înseamnă a te disocia de societăţile deschise, de idealul libertăţii, de principiile statului de drept şi ale democraţiei, pe scurt, de valorile fundamentale ale civilizaţiei occidentale.

Sub Vladimir Putin, Rusia s-a văzut condamnată la despărţirea de această lume şi de valorile ei. Pentru ruşi, această condamnare este o tragedie. Or, e imperativ ca, în afara Rusiei, aceşti oameni, care au acelaşi drept la libertate, demnitate şi democraţie ca toţi ceilalţi, să fie înţeleşi corect.

Paradoxal, cel mai amplu şi mai revoltător deserviciu posibil care li se face în aceste zile ruşilor se ascunde în timbrul grav al unor personalităţi politice occidentale de anvergură, care manifestă înţelegere nu pentru poporul rus şi tragedia lui, ci pentru cel care-l tiranizează. Care semnalizează că se împacă bine cu decizia lui Putin de a agresa ţări străine, jefuindu-le teritoriile în numele naţiunii ruse.

Este, din păcate, nu doar cazul membrilor extremei stângi germane, de soiul unor foşti turnători ai poliţiei politice comuniste STASI, create cândva de KGB-ul din care a făcut parte şi Putin. E vorba şi de doi foşti cancelari social-democraţi. Unul dintre ei e Gerhard Schröder, omul care a reinventat antiamericanismul în politica germană, ajungând apoi în solda Gazprom.

Celălalt e nonagenarul Helmut Schmidt. A fost un foarte respectat lider, în epoca în care, acum circa patru decenii, hotăra, în calitate de cancelar, că nu se negociază cu extremiştii şi cu teroriştii şi că nu se cedează şantajelor. De la o vreme, Schmidt pare să fi fost atins iremediabil de o afecţiune gravă, de vreme ce s-a hotărât să bată toate recordurile în materie de inepţii proferate în legătură cu varii regimuri totalitare. I-a şocat nu de mult pe apărătorii libertăţii şi democraţiei, manifestând o aiuritoare empatie şi comprehensiune pentru regimul comunist chinez.

Iar mai nou, în ciuda anexării Crimeei, Schmidt a exprimat, indirect, abundentă înţelegere şi toleranţă pentru modul de a proceda în Ucraina al Kremlinului. Fiindcă Schmidt a declarat că Putin ar trebui "înţeles"; că şi alţii ar "proceda la fel"; şi că sancţiunile occidentului ar fi, in corpore, „o neghiobie” lovind în egală măsură vestul ca şi Rusia. Ex-cancelarul a mai afirmat că, avertizând Moscova contra unei invazii în estul Ucrainei, vestul l-ar putea "stimula" pe liderul de la Kremlin "să-şi continue cuceririle".

În plus, Schmidt a afirmat că ar avea „dubii că anexarea Crimeei reprezintă o încălcare a dreptului internaţional”, de vreme ce dreptul internaţional ar fi fost încălcat de multe ori, de pildă, (sic!) „în războiul civil libian”.

Dacă această mostră terifiantă de lipsă de logică şi de incoerenţă ar semnala proxima prăbuşire în iraţional a nonagenarului ex-cancelar n-ar fi o problemă prea mare. Dar o atare înţelegere pentru tirania agresivă situată în spatele acţiunilor Moscovei în Ucraina şi deci, practic, pentru imperialismul şi ultranaţionalismul regimului Putin, frizează un înspăimântător dispreţ faţă de valorile democraţiei şi principiile dreptului internaţional.

În plus, datorăm oroarea acestei indulgenţe faţă de regimul neototalitar al luiPutin unei personalităţi care ar trebui să fie un reper moral.

Problema e că Schmidt nu e un fenomen singular, ci a devenit un simptom. Nu întâmplător declaraţiile lui au fost puternic salutate de comuniştii şi postcomuniştii germani din Partidul Stângii.

Fostul lider social-democrat reprezintă o parte a unei opinii publice nu doar împăciuitoriste cu orice preţ, ci susţinând în fapt antidemocraţia şi dinamitarea ordinii mondiale bazate pe respectul drepturilor tuturor, indiferent dacă sunt mari sau mici, slabi sau puternici.

Unde anume duce vehicularea insistentă a unor astfel de poziţii aberante, manifestând o incomprehensibilă îngăduinţă faţă de tirani certaţi cu toate normele convieţuirii paşnice, s-a constat cu tragice urmări în anii 30 ai veacului trecut.