1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Industria germană, în prag de colaps?

Henrik Böhme/ Medana Weident19 noiembrie 2008

Aproape că nu trece o zi fără veşti proaste vizând economia germană. Băncile au fost primele afectate de criza financiară internaţională, urmate de producătorii auto.

https://p.dw.com/p/FxWz
Imagine: picture-alliance / chromorange

Opel a fost primul producător de automobile german care a cerut ajutor statului sub forma unor garanţii în valoare de miliarde. Opel este puternic afectat de criza în care se află concernul mamă din Statele Unite, General Motors. Dovada grăitoare a faptului că profunda criză financiară internaţională se face resimţită şi în Republicii Federale.

Campioana la export, Germania, se află în plină recesiune. Industria de automobile a fost doar prima victimă, criza financiară internaţională având rolul de catalizator, amplificând astfel problemele existente. Următoarea branşă care va avea de suferit de pe urma crizei financiare este industria siderurgică. O consecinţă de altfel a crizei din industria auto. La toate acestea se mai adaugă un amănut cu urmări catastrofale. Deoarece creditele se obţin mai greu şi perspectivele economiei nu sunt tocmai roze, firmele ezită să investească în noi maşini şi utilaje.

Se estimează că în 2009 industria constructoare de maşini va cunoaşte în cel mai fericit caz o stagnare. Devine astfel evidentă o problemă structurală a economiei naţionale germane, anume că exporturile reprezintă aproape jumătate din producţie. Campiona la export profită în vremuri bune în mare măsură de boomul economic la nivel mondial. În vremuri potrivnice are însă în aceeaşi măsură de suferit de pe urma crizelor internaţionale. Salvarea ar putea veni prin creşterea consumului intern, ceea ce însă nu se întâmplă. Dacă la începutul anului consumul a scăzut datorită creşterii preţurilor la alimente şi energie, acum germanii sunt iarăşi precauţi de teama pierderii locului de muncă.

Cu toate acestea, Hans-Günther Vieweg de la institutul münchenez „Ifo“, apreciază situaţia ca nefiind atât de alarmantă: „Deşi economia va fi puternic afectată, întreprinzătorii, mai cu seamă cei germani, au tras învăţăminte din criza de la începutul anilor 90 şi vor acţiona acum mai repede pentru a redresa situaţia.“