Inepţia senectuţii şi libertăţile românilor

Vârsta şi experienţa, oricât de vastă, nu-i scuteşte întotdeauna pe oamenii politici şi de stat de debitarea celor mai înfiorătoare enormităţi. Fostul cancelar social-democrat german, Helmut Schmidt, a deraiat grav, încercând să minimalizeze masacrul comis de comuniştii chinezi în Piaţa Tien-An Men în iunie 1989.

Un an mai târziu, în 1990, venea rândul lui Ion Iliescu să-şi păteze mâinile de lider neocomunist cu mineriada care a pus capăt protestelor antiguvernamentale din Piaţa Universităţii. Invazia ortacilor însângerase atunci Bucureştii, expediind România într-o izolare aproape la fel de gravă precum cea actuală, generată de puciul USL.

Te-ai fi aşteptat ca "bunicuţa", mentorul actualului premier plagiator să realizeze că, în ceea ce îl priveşte, tăcerea chiar de aur este.

Dar Ion Iliescu nu scapă nici un prilej de a recidiva. Mai nou, hiperactivul ex-activist s-a repezit să facă aprecieri neavenite privind prestaţia unora din europarlamentarii prezenţi la Strasbourg la dezbaterea iscată în Parlamentul European de derapajul anti-democratic de la Bucureşti.

Preşedintele de onoare al PSD, omul care le-a mulţumit minerilor pentru barbariile lor de acum peste două decenii, dar, din raţiuni ce ţin de cronica deficienţă a justiţiei româneşti construite de regimul fesenist a scăpat până azi nepedepsit, s-a repezit, cum altfel, în Monica Macovei. În omul care a reformat justiţia astfel încât, finalmente, procurorii români au reuşit să trimită după gratii mari corupţi precum Adrian Năstase, succesorul la cârma partidului-stat, omul de casă şi moştenitorul politic al lui Ion Iliescu.

Intervenţia Monicăi Macovei, omului politic cu cel mai lucid discurs european din câte se pot depista pe scena politică românească, ar fi fost, în opinia lui Iliescu, „partizană şi încrâncenată”.

În schimb, mârlăniile adversarilor din USL ai Monicăi Macovei, care au transformat, iată, şi scena Parlamentului European într-o arenă toxică de felul celor bizantin-balcanice, în care se simt extrem de confortabil liderii USL, nu doar că au rămas neamendate pe blogul lui Iliescu ci s-au văzut chiar lăudate.

Din punctul de vedere al lui Iliescu, alături de parlamentarii din Ungaria ar fi făcut o "figură bună", culmea, Victor Boştinaru, Cătălin Ivan, Viorica Dăncilă, Corina Creţu, Renate Weber şi Norica Nicolai. USL-iştii din PE s-ar fi "completat foarte bine" şi i-ar fi dat o "binemeritată replică doamnei Viviane Reding”,

Că Ion Iliescu a apreciat mult şi intervenţiile anti-băsiste ale liberalului Graham Watson şi ale socialistului Hannes Swoboda nu e de mirare. Mai stranie ar putea părea lauda unui lider nominal de stânga pentru eurodeputaţii unguri, al căror guvern de dreapta e vinovat de un derapaj antidemocratic aproape la fel de grav ca al cuplului Ponta-Antonescu.

Dar elogiul iliescist demonstrează că marea grijă a fostului militant comunist nu este să facă servicii stângii, de partea căreia a pretins că s-ar fi angajat o viaţă întreagă, ci promovarea adversităţii sale funciare faţă de libertate şi democraţie.

În acest context e curios cum se vor fi simţind oare unii membri auto-declaraţi "liberali" din Parlamentul European, ori de câte ori se regăsesc aliaţi ai fostului stalinist devenit corifeu al postcomunismului românesc. Nu e vorba aici doar de jalnici politicieni autohtoni precum Norica Nicolai et eiusdaem farinae, ci mai ales de unii cu pretenţii, precum Graham Watson.

Dincolo de tipica obrăznicie iliescistă, neatenuată câtuşi de puţin de vârstă şi dincolo de interpelările din PE ale unor deputaţi care ar fi trebuit să-şi demonstreze ataşamentul la un liberalism adevărat, arătându-se mai puţini partizani şi mai bine informaţi cu privire la atacul la democraţie şi justiţie dezlănţuit de USL în România, un fapt e cert. Tentativa acaparării definitive a puterii totale în Ungaria şi în România nu va rămâne fără urmări instituţionale dacă UE vrea să supravieţuiască în chip de comunitate democratică.

Punerea pe butuci a statului de drept la Budapesta, de către dreapta, şi la Bucureşti, de către stânga i-a speriat pe oficialii europeni atât de rău, încât vor căuta să identifice noi resurse şi instrumente de apărare a justiţiei, a libertăţii, a drepturilor fundamentale şi a separaţiei puterilor.

Din declaraţiile şefilor Comisiei Europene reiese că, după lunga lor perioadă de perplexitate iscată de deraierile maghiare, oficialităţile de la Bruxelles au început, în fine, să-şi ia în serios rolul de garant al tratatelor şi valorilor europene, al principiilor statului de drept şi al echilibrului democratic.

Nu e exclus ca acest efort să implice amânarea regretabilă a aderării României la Schengen. Dar e obligatoriu în context să nu se cadă în populism ieftin de tipul celui practicat de Ion Iliescu, de Antenele lui Voiculescu şi de europarlamentarii USL. Apărarea democraţiei, drepturilor şi libertăţilor româneşti corespunde interesului profund al României, chiar dacă preţul ei e uneori usturător.

Iar vina pentru amânarea intrării în spaţiul Schengen o poartă nu oamenii care au incriminat deriva anti-democratică din România, ci cuplul Antonescu-Ponta, care a crezut că poate călca în picioare Curtea Constituţională şi instituţiile statului de drept. E foarte probabil ca nota de plată să le fie remisă celor doi la alegerile legislative din această toamnă. În ce-i priveşte pe cei ce, spre onoarea lor, au dat alarma, precum Monica Macovei, lor li se va datora în bună parte şi revenirea României în familia naţiunilor cu democraţii stabile şi state de drept funcţionale.