Interviu cu Claudiu Bleont: “Sunt valabil ca roman”

“Sunt valabil ca roman”

LDC: Pe site-ul tau scrie ca vrei sa ajungi sa poti spune “Eu sunt Universul”. Ai reusit?

Claudiu Bleont: Am spus-o de multe ori. Dar e un pericol cand o spun: mai ramane “eu”. Si ca in mod real sa fiu Universul trebuie sa dispara eu. Au existat momente cand am crezut ca asa e, ca sunt Universul, dar apoi am realizat ca, pentru ca sunt inca in trup, exista o neputinta a mintii mele, o frica de a fi mai mult de ceea ce sunt. Si atunci ma deschid ma izolez, ma deschid ma izolez, ma deschid ma izolez... pulsez.

LDC: Ce inseamna acasa pentru tine?

Claudiu Bleont: Acum. Aici.

LDC: De ce?

Claudiu Bleont: Pentru ca nu am alt viitor in fata mea. Tot trecutul e prezent in fata mea. Acum. Aici. “Da sein” (A fi aici ) cum zice Heidegger. Si nu e substantiv, ci un substantiv care se verbalizeaza, adica e o facere. O lucrare, un continuum de prezent.

LDC: Ce te face fericit?

Claudiu Bleont: De cele mai multe ori atentia si recunostinta. Sa intru intr-o stare de recunostinta fata de ce mi s-a intamplat si mi se intampla, transforma orice situatie in bucurie. Este o chestiune de constiinta. In acelasi timp insa as vrea sa fiu fericit dincolo de constiinta, sa fiu fericit de undeva de unde nici eu sa nu stiu. Sa fiu pur si simplu fericit.

LDC: Daca prezentul este acasa si experienta internationala acumulata este mare, de ce nu ai ales sa pleci din Romania?

Claudiu Bleont: Am facut gradinita, scoala si liceul german. Dar am luat aceasta decizie pentru ca ma simt mai bine exprimandu-ma in limba romana.

Paradoxul este ca am ajuns sa joc in piese germane. Am jucat in Torquato Tasso de Goethe, in Frühlingserwachen de Wedekind, in Dreigroschenoper de Bertolt Brecht, in Cersetorul de Reinhard Sorges – primul text expresionist german. Am ajuns sa joc la Avignon in franceza patru ani consecutiv, unde am luat si marele premiu in 2007. La a 60-a editie s-a decernat premiul “Coup de coeur” pe care l-am castigat jucand in franceza impreuna cu o colega de la Teatrul Nottara, Victoria Coces, si alti colegi de la Teatrul Galati in piesa ungureasca “Hymnus”. Apoi am ajuns sa filmez in engleza pentru BBC, impreuna cu Steven Seagal, apoi cu Kristin Scott Thomas.

Asa am vazut ca sunt valabil, cu masura in care ma pot descurca in orice alta limba, ca roman. Si ca e specificul meu ca, daca in hora asta mare a lumii eu sunt un dud, atunci sa am rostul meu ca dud. Si altii sunt tei, altii pini, altii carpeni, artari sau ce stiu eu...

LDC: Exista riscul ca un roman plecat sa isi piarda identitatea?

Claudiu Bleont: Nu. Am meditat asupra acestui lucru vreme indelungata. Am avut o singura data tentatia sa raman intr-o tara straina, imediat dupa ’90. As fi vrut in Franta, dar nu ca sa fac teatru, ci ca sa devin un nomad. Si mi-am dat seama ca unul din cele mai frumoase lucruri care i se pot intampla unui om este exilul. Exilul este o izolare de mediul in care ai crescut si te-ai format si in acelasi timp o aprofundare a lui. Este o determinare individuala asupra a ceea ce esti tu ca om, individ, cultura si religie. Cred ca cineva care alege exilul este un profund cautator si oamenii care au ales sa plece din tara au facut un pas inspre cunoasterea lor launtrica. Eu unul ma cunosc pe mine pastrand determinarea si legatura pe care mi-o da teatrul. Nu m-as instraina pentru ca am ce-mi trebuie ca sa ma tavalesc cu mine insumi si ca sa ma cunosc pe mine prin Romania, prin cultura romana.

M-am intalnit in multe locuri cu romani plecati si am vazut ca Romania se imbogateste ca traire si constiinta prin romanii care au plecat si au ales sa existe in alte culturi si alte spatii. Fiul ratacitor e parte din poveste ca si fiul care ramane. Triada – tatal, fiul care ramana acasa si fiul ratacitor – traieste in fiecare din noi. Undeva fiecare este tatal, fiecare poarta in el o chemare de fiu ratacitor si undeva fiecare are o dimensiune a fiului care vrea sa stea langa tata. Problema este ca fiecare sa celebreze aceste ipostaze.

In parabola fiului ratacitor este sarbatoarea care se face pentru fiul ratacitor, dar mai este un talc, e o chemare a celui care vrea sa ramana acolo constant. El nu are fiorul, nevoia sa plece ca sa celebreze “Da sein”-ul. Tatal este celebrat de fiii sai – de cel ratacitor prin intoarcere, iar de cel prezent prin constiinta.

-continua in pagina urmatoare-

Frisonul mortii

LDC: Atunci cand joci in fata romanilor plecati vrei sa restabilesti legatura dintre oameni si locul pe care ei l-au parasit?

Claudiu Bleont: Nu. Eu cred ca niciun moment in existenta noastra nu este izolat. A trai, de exemplu, in Germania ca roman care te-ai rupt de realitatea romaneasca implica pentru tine exact aceleasi temeri psihologice, psiho-fizice, energetice, de atitudine, de perspectiva umana pe care le ai si in Romania. Numai ca nu ai puntea prin limba. O faci prin germana sau engleza sau ce limba se vorbeste acolo unde ai ales tu sa stai. De exemplu, casatoriile mixte sunt un prilej de mare cunoastere, e un pod superb pe care trebuie sa-l faci cu un om care vine din alta traditie sau religie. Si acest lucru este o chemare foarte frumoasa. Asta trebuie sa fac si eu prin teatru. Poate trebuie sa joc un text care nu-mi place sau cu un partener care imi pune probleme. In fiecare clipa suntem chemati sa facem poduri. Cuminecare, spunea Noica. Comunicam – Cuminecam. Suntem cu totii impreuna. Eu nu sunt chinez, dar simt ca un chinez. Daca imi vorbeste un chinez nu inteleg nimic, dar energiile noastre, atomii, electronii care ne fac oasele, sangele, globulele albe si rosii sunt la fel.

LDC: Suntem cu totii egali?

Claudiu Bleont: Da! ... (scurta pauza, apoi zambind) Si nu! Suntem cu totii egali, dar fiecare specific. Cu totii egali pentru ca trebuie sa ne acordam acelasi respect si intelegere. Dar fiecare are o singuratate si o intimitate unica si irepetabila.

LDC: De ce tind unii oameni mereu catre standardele altora?

Claudiu Bleont: A tinde spre standarde este o framantare umana care vine din distinctul frison al mortii. Constiinta mortii ne insoteste din prima clipa a vietii, este frisonul celulei de a nu mai fi. Exista un frison al spermatozoidului care se pierde in ovul, al ovulului ca nu mai e ovul dupa ce a intrat spermatozoidul in el. Avem cu totii frisonul care ne-a creat si acest conflict monocelular intre doua entitati antagonice. Noi devenim altceva murind. La fel celulele. Spermatozoidul si ovulul mor si apoi se intampla diviziunea celulara care ne-a creat pe fiecare. Acesta este un fenomen care ne defineste. Devin ceva si acel ceva ce am devenit omoara altceva ce as vrea sa pastrez. Daca observam atent, acest fenomen se intampla in orice: in familie, in culturi, in religii, in sisteme, in multinationale, in tot...

LDC: Viata este o continua schimbare?

Claudiu Bleont: Fiinta umana functioneaza pe curent alternativ. Creierul nostru este divizat si mintea vrea sa fie ori “plus” ori “minus”. Dar fara plus si minus nu exista curent, deci nu existam nici noi. Asta ma defineste: intr-un fel pot sa spun ca stiu cine sunt, stiu ce fac, dar in acelasi timp nu stiu cine sunt, merg de-a-mboulea, ratacesc, apoi parca inteleg, parca gasesc si iarasi parca tot ce am gasit am pierdut.

-continua in pagina urmatoare-

Romania e satul meu

LDC: Ce il defineste pe Claudiu Bleont: ca este actor, ca este roman sau ca este om?

Claudiu Bleont: Exact in ordinea pe care ai spus-o tu, numai ca invers: om, roman si actor. Sunt legat de limba si de cultura asta, sunt definit de ea si in acelasi timp ma definesc prin ea. Pe urma ma definesc ca om prin actorie. Si actoria, prin faptul ca studiezi atatea texte scrise de oameni, ca esti cu oameni mereu, te invata ca om. Sunt mai bogat pentru ca am facut teatru si nu pentru ca actoria ar fi un loc in care gasesti bogatia. Nu. Fiecare bogatie este a inimii si pe ce cale ai decis sa mergi, pe ea te vei imbogati. Mi s-a intamplat pur si simplu sa intru la teatru, sa fac teatru si da, sunt mai bogat pentru ca mi se intampla.

LDC: Ai jucat in Germania piesa “Dumnezeul de a doua zi”, o tragicomedie despre realitatea romaneasca. De ce ati ales sa jucati o piesa cu radacini ancorate puternic in cotidianul romanilor, in fata unui public rupt de aceste trairi?

Claudiu Bleont: Aceasta piesa marturiseste o parte de traire romaneasca. A fost un prilej sa jucam pentru un public romanesc traitor si vorbitor de limba germana, un public care traieste intre doua culturi. Intr-un fel, tragicomicul acestei piese este tragicomicul unei vieti. Este pus in scena de un roman, este scris de un roman, este jucat de doi romani in limba romana, dar in acelasi timp este o poveste de viata, un love story care se poate intampla in orice cultura. Este o poveste intre un barbat si o femeie.

LDC: Personajele sunt “romani sadea”?

Claudiu Bleont: Intr-un fel de recunoastere a unui temperament latin, a unei practici de simtire ortodoxe, a unui spatiu balcanic, acolo unde lucrurile sunt luate a la legere la portile Orientului... Textul marturiseste acest lucru. Viata e intr-un fel in orice cultura. Si intotdeauna intelesul acestui fenomen ne scapa. Suntem toti, din orice religie si orice cultura, copiii unui mister mult mai mare care ne depaseste si in care suntem ca niste pesti. Inotam intr-o apa a carei profunzime si adancime ne scapa. Singurul lucru care ne-ar putea defini este dorinta de deschidere, de cunoastere.

LDC: Si atunci scopul ar fi sa decoperi acel mister in care plutim?

Claudiu Bleont: Pentru mine da. E un mister pe care unii il aprofundeaza in mod stiintific, unii il aprofundeaza sentimental, unii il aprofundeaza prin contemplare, unii prin actiune, unii prin ura, unii prin iubire, unii prin pace, unii prin razboi.

LDC: Ce simti ca te defineste ca roman?

Claudiu Bleont: Limba. Lecturile unor mari autori. Muzica. Biserica Ortodoxa, care in acelasi timp e orientala. Partea de Indie care a venit in Romania prin romi. Influenta germana din Ardeal. Si aceasta ma defineste chiar personal pentru ca numele meu se scria “Blöntz”. Strabunicul meu l-a schimbat si l-a romanizat cand au intrat rusii in tara asa ca a ajuns Bleont. Latinitatea. Spontaneitatea. Imprevizibilul. Trairile. Cautarea. Ratarile.

Ma defineste “Capul ce se pleaca, sabia nu-l taie” – in sensul ca unui om sau unei situatii mai puternice decat tine trebuie sa i te supui, sa o primesti in tine, la fel cum face femeia si creste noua luni un corp strain in ea. Deci nu este o lasitate, ci mai degraba o retragere care te imbogateste. Din pasiv devine activ, bogat, datator de viata si intelegere.

Relativitatea. Noica. Tutea. Cioran. Parintele Cleopa. Eminescu.

LDC: Toate acestea sunt motive de mandrie. Cum se explica atunci tendinta romanilor de a respinge tot mai mult romanismul?

Claudiu Bleont: Eu o consider foarte buna. Se spune ca romanii nu pot fi uniti. E o dovada ca romanul are un gust al individualitatii. Se spune ca romanii sunt schimbatori. Inseamna ca romanul este viu. La fel ca in viata, ca doar nu stiu daca maine ploua sau e cutremur.

Exista in cunoastere, de la indieni stiu asta, calea lui “Si-Si” si calea lui “Nici-Nici”. Exista un cultura noastra un filon care s-a dezvoltat foarte frumos si il gasesti in regie la Pintilie, il gasesti la Daneliuc, care are o sorginte cioranista si se poate numi “Nu-Nu”. Ma instrainez, ma instrainez, ma instrainez si marturisesc in acelasi timp romanism, romanism, romanism. Si exista un curent care poate fi numit “Si asta - si asta” unde pot fi pusi oameni judecati de multe ori ca populisti, ca patriotarzi de fanfaron sau de bravada. Pentru a cunoaste trebuie sa-ti determini tu insuti calea.

Daca romanii se dezic de romani, raman romani. Au ales calea “Nici-Nici”, dar tot romani sunt. Altul zice “Si-Si” si tot roman e.

LDC: Regasesti romanismul in orice?

Claudiu Bleont: Ce am primit eu din cultura romana este ceva ce am gasit ca a primit fiecare cultura prin niste oameni luminati. Romania e satul meu. Si imi ajunge. Mi-a dat foarte multa bogatie si depinde de mine sa o duc mai departe. Doresc fiecaruia sa se simta bine ca roman pe drumul pe care si l-a ales. Uita-te la noi, ce facem aici? Dau un interviu unui roman, care traieste in Germania.

Ia si paradoxul la Cioran. A refuzat sa vorbeasca limba romana, a devenit un vorbitor perfect de limba franceza, a facut Alzheimer ca la sfarsit sa nu mai spuna decat “p***”, “p****” si “c***t”. Woyzeck al lui Georg Büchner, care si el a avut o problema, spunea ca suntem facuti din “putin c***t, putin scuipat si mult sange”.

Ajungi sa citesti Hermann Hesse si dupa ce ai terminat “Steppenwolf” si “Siddharta” spui: Pai e la fel ca la noi, la Voiculescu si Eliade. Si unde e? La nemti. Daca citesc Heidegger incep sa inteleg Noica. Heidegger zicea “Da sein” si la noi e “Devenirea intru fiinta”. Care in latina e “Carpe diem” si la indieni inseamna “Acum – Aici”. Aaa! Maica Tereza... sora noastra! Culmea e ca era si machidoanca, albaneza fiind. Si pe urma a fost catolica. Si unde a stat? In India!

No, unde-s diferentele intre culturi si intre religii? Unde?

LDC: Esti un model de urmat?

Claudiu Bleont: Nu! Fiecare poarta modelul in el. Numai oamenii pe care i-am enumerat inainte sunt modelele mele. Fiecare sa-si ia modelul lui. Nu-s model de urmat pentru ca eu is doar Claudiu Bleont care a facut teatru. Da’ poate unu-i cioban. Poate una-i curva ma! Si poate aia e ca Maria Magdalena si vede misterul si sta de vorba cu spirite dupa ce au trecut din planul fizic. Poate ca unul e un puscarias, dar care are un cod uman foarte subtil. Fiecare dintre noi este un model. Nu, Claudiu Bleont nu este un model de urmat. Fiecare este un model pe care trebuie sa-l cladeasca si sa-l urmeze, sa-l accepte, sa-l slujeasca si de care sa se indoiasca.