1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Interviu DW în exclusivitate: Markus Ferber acuză autorităţile de la Bucureşti

Victor Iulian Tucă2 iulie 2008

Deputatul european susţine blocarea fondurilor pentru România, în cazul în care situaţia de pe scena politică nu se va remedia. Ferber susţine că nu se va decide activarea clauzei de salvardare, dar că mesajul va fi dur.

https://p.dw.com/p/EUZ7
Europarlamentarul german monitorizează atent situaţia din RomâniaImagine: Markus Ferber

Înainte de aderare, România, prin vocea Guvernului, a Parlamentului, a preşedintelui şi a tuturor responsabililor implicaţi în aderare, şi-a luat un angajament ferm pentru reforme. După ianuarie 2007 a urmat demiterea Monicăi Macovei, a ministrului Agriculturii (Gheorghe Flutur, n. red), suspendarea preşedintelui - semnale care nu mai se potriveau cu cele spuse înainte de aderare”, a fost mesajul de ieri de la Bruxelles, a lui Markus Ferber, deputat european din grupul PPE.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Deutsche Welle, euro-parlamentarul german a afirmat că speră, în cazul în care lucrurile nu se vor schimba în România, ca banii destinaţi de Comisia Europeană să fie blocaţi.

Ce se ascunde în spatele acestui mesaj?

Markus Ferber, deputat european al Partidului Popular European:

Trebuie să recunoaştem că multe promisiuni făcute înainte de aderarea la UE nu au fost respectate şi asta nu s-a schimbat nici până acum. Mai întâi există neajunsuri în privinţa absorbţiei fondurilor în agricultură şi a celor structurale. Dar ceea ce lipseşte cu adevărat în România este lupta împotriva corupţiei. Curtea Constituţională a decis că Parlamentul trebuie să aprobe începerea urmăririi penale în cazul politicienilor de rang înalt. Cred că este un mod greşit de abordare a imunităţii parlamentare care nu trebuie să se aplice în cazurile de corupţie. De fapt, este un avantaj pentru acuzaţi să-şi dovedească nevinovăţia în caz că nu sunt culpabili. De aceea sunt dezamăgit de ce se întâmplă în acest moment în România…Comisia nu va cere Consiliului activarea clauzei de salvgardare dar va trimite un mesaj clar României. Sper ca Guvernul român să înţeleagă, în special dacă va analiza situaţia din Bulgaria unde Comisia a suspendat o parte din fondurile europene. Altfel, România va fi viitoarea ţară vizată de CE. Banul este idiomul cel mai bine înţeles în Uniunea Europeană. Dacă banii destinaţi României sunt blocaţi pentru administrare defectuoasă atunci va fi un semnal clar şi sper să fie următorul pas, în cazul în care lucrurile nu se vor schimba.

Mesajul este cât se poate de transparent: deputatul german ameninţă cu stoparea fondurilor UE destinate României, dacă Parlamentul nu-i lasă pe procurori să-i ancheteze pe cei acuzaţi de înaltă corupţie. Cum s-a întâmplat şi în cazul Bulgariei, Comisia Europeană poate bloca oricând o parte din fondurile europene, fără nici o notificare prealabilă. Timpul bunelor maniere a trecut deşi majoritatea parlamentarilor români cred că raportul Comisiei Europene, de pe 23 iulie va fi hotărâtor. În fapt, Comisia poate suspenda oricând banii destinaţi României.

Pentru tergiversarea anchetelor lui Adrian Năstase, Miron Mitrea sau Paul Păcuraru, România riscă oricând îngheţarea banilor proveniţi din fonduri europene.

Ca şi comisarul pe extindere, Olli Rehn, Markus Ferber se declară dezamăgit: „România nu a făcut nici un progres într-un an şi jumătate şi acest fapt trebuie să fie luat în considerare. La viitoarele aderări sperăm să nu se mai întâmple un asemenea eşec.