1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Interzicerea partidului de extremă dreaptă NPD - o a doua tentativă în faţa Curţii Constituţionale de la Karlsruhe?

1 februarie 2005

În urma recentelor reacţii ale parlamentarilor de extremă dreaptă din Dresda la comemorarea de la Auschwitz, politicienii germani dezbat cum trebuie abordată accederea la putere a partidului extremist NPD, reprezentat în Parlamentul landului Saxonia. Pe cale politică sau constituţională - prin interzicerea partidului?

https://p.dw.com/p/B1Yw
Holger Apfel (st.), liderul de land al partidului de extremă dreaptă NPD celebrează în sept. 2004 intrarea în Parlamentul Saxoniei.
Holger Apfel (st.), liderul de land al partidului de extremă dreaptă NPD celebrează în sept. 2004 intrarea în Parlamentul Saxoniei.Imagine: AP

De obicei, judecătorii Curţii Constituţionale din Republica Federală Germania nu iau niciodată poziţie faţă de temele politice actuale. Dar cu ocazia discuţiilor generate de reacţia politicienilor de extremă dreaptă din Saxonia, Tribunalul federal de la Karlsruhe s-a făcut auzit, lăsând să se întrevadă posibilitatea aprobării unei noi cereri de interzicere a partidului de extremă dreaptă NPD. Chiar dacă mulţi politicieni ar sprijini acest lucru, unii dintre ei se tem însă de o a doua respingere a unei asemenea cereri, după cum explică liderul partidului ecologist, Claudia Roth:
"Dezbaterile pe marginea unei noi proceduri de interzicere a partidului NPD trebuie purtate cu mare atenţie. Cancelarul Gerhard Schröder are desigur dreptate, că o eventuală procedură de interzicere a partidului trebuie verificată dar eu cred, că şi această verificare trebuie efectuată cu maximă atenţie. Căci cel mai rău lucru cu putinţă ar fi ca această procedură penală să eşueze pentru a doua oară.”, avertizează Claudia Roth.

Iar un al doilea eşec în faţa Curţii Constituţionale ar fi un mare triumf pentru partidul de extremă dreaptă, este de părere şi secretarul general al Uniunii Creştin-Democrate, Volker Kauder. Cu toate acestea, şi el sprijină o a doua tentativă de interzicere a partidului naţionalist NPD, amintind în acelaşi timp că prima procedură penală din 2003 a eşuat nu din motive substanţiale ci din motive formale. Şi anume se descoperise că mulţi informatori, respectiv agenţi sub acoperire, care urmau să fie martori la proces, deţineau funcţii înalte în cadrul partidului NPD. În acelaşi timp, preşedintele grupării parlamentare unionale creştin-democrate – creştin-sociale Wolfgang Bosbach, atrage atenţia că în faţa Tribunalului federal de la Karlsruhe nu va fi suficientă demonstrarea atitudinii antisemite şi xenofobe a partidului NPD. Pentru interzicerea unui partid trebuie demonstrată, de asemenea, o atitudine violent-agresivă împotriva statului.

Apoi nu trebuie să ne amăgim cu ideea că odată cu interzicerea partidului NPD problema neonazismului ar fi rezolvată, sunt de părere adversarii abordării acestei chestiuni pe cale constituţională, după cum afirmă Guido Westerwelle, liderul partidului liberal FDP:
”Sprijinim mai degrabă dezbaterea politică a acestei probleme. Nu credem că o a doua procedură penală poate combate radicalismul de dreapta, neuitând că prima tentativă de acest gen s-a soldat cu un eşec răsunător. Ba dimpotrivă, ne temem că un asemenea demers ar putea duce chiar la întărirea scenei politice de extremă dreaptă.”

Iar reprezentanţii înşişi ai partidului naţionalist NPD – aşteaptă cu ”interes” dezbaterile politice pe marginea atitudinii lor şi nu acordă nici o şansă unei noi tentative de interzicere a propriului lor partid.