1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Intrarea în Parlamentul German, interzisă turiştilor fără acreditare

8 aprilie 2011

Începând cu 21 aprilie, turiştii pot vizita din nou Reichstag-ul, însă măsurile de securitate vor fi mai stricte decât în trecut.

https://p.dw.com/p/RGDW
Cupola de sticlă a clădirii Parlamentului GermanImagine: AP

Din noiembrie anul trecut, accesul turiştilor în cupola de sticlă a Reichstag-ului e interzis, ca urmare a repetatelor ameninţări teroriste la adresa Germaniei.

În plus, autorităţile au înconjurat clădirea cu un gard de metal, pe timp de câteva luni de zile, după ce fostul Ministru Federal de Interne, Thomas de Maizière anunţase într-o conferinţă de presă, că ar fi existat planuri concrete pentru un atentat asupra Republicii Federale, în luna noiembrie 2010.

După mai mult de patru luni aşadar, mai precis în Joia Mare, pe 21 aprilie, Parlamentul va fi redeschis vizitatorilor, controalele urmând să devină însa mult mai stricte.

Flash-Galerie Berlin Reichstag Polizei Terror
Trupe de poliţie patrulând în zona guvernamentală a Berlinului, la finele lui 2010Imagine: AP

Turiştii vor trebui de acum înainte să se acrediteze online, prin poştă sau fax, prin completarea unui formular cu datele personale, cel puţin două zile înainte de vizita planificată. Grupurile pot de fi de maxim 25 de persoane. Detectoarele de metale de la intrări şi camerele video asigură şi ele o supraveghere permanentă.

Mii de vizitatori zilnic

Măsurile autorităţilor prevenire a unui eventual atentat terorist sunt acum mai puţin vizibile decât la finele anului trecut. Atmosfera s-a detensionat uşor, de când trupele speciale au încetat să patruleze cu puşti- mitralieră prin mai toate zonele aglomerate ale capitalei, aşa cum se întâmpla până deunăzi.

Câţiva oameni din faţa Reichstag-ului ne-au spus că teama unui eventual atac terorist nu a dispărut totuşi complet: “La oameni care sunt îmbrăcaţi mai ciudat, te uiţi altfel. Dar ştiu că e iraţional şi nu ar trebui să facem aşa ceva”, spune un berlinez.

Besucherschlange vorm Reichstag in Berlin Flash Format
Reichstag-ul e vizitat de aproximativ 8.000 de turişti zilnicImagine: picture alliance/dpa

“Da, te mai gândeşti din când în când, dar ce putem face? Putem doar să sperăm că o sa fie bine”, ne-a povestit alt trecător.

O doamnă din centrul capitalei se declară încrezătoare în autorităţi: “Sigur că ne e puţin teamă, dar trebuie să trecem şi peste asta. Sunt convinsă că poliţia face tot ce poate, ca să evite un atentat. Dacă au redeschis cupola pentru turişti, ştiu ei de ce au făcut-o.”

Rămâne de văzut dacă Parlamentul German va continua să fie vizitat de 8.000 de turişti în fiecare zi, odată cu noile reglementări care vizează acreditarea. Clădirea face parte însă din obiectivele cele mai atractive ale capitalei. De la schimbarea sediului Parlamentului de la Bonn la Berlin, în anul 1999, a fost vizitată de peste 15 milioane de persoane.

Autor: Lavinia Pitu, DW-Berlin

Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu