1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Investiţiile străine, de la protecţionismul lui Brătianu la permisivitate indulgentă

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti17 octombrie 2013

Proiectul de la Roşia Montană şi exploatarea gazelor de şist au fost asociate strâns ca parte a aceleiaşi probleme atât de promotorii lor cât şi de contestatari. Strategia s-ar putea dovedi nefastă.

https://p.dw.com/p/1A1QL
Imagine: Fotolia/Henry Bonn

Manifestaţiile din ultimile săptămâni au reuşit să aşeze laolaltă proiectul de la Roşia Montană şi gazele de şist ca şi cum ar fi o problemă unică. Miercuri seara, când manifestanţii s-au solidarizat cu localnicii de la Pungeşti, a devenit şi mai limpede că cele două situaţii sunt, în plan simbolic, tot mai greu disociabile. Şi cu toate acestea proiectul minier din Munţii Apuseni şi prospectările companiei Chevron au istorii şi naturi diferite, care ar pretinde tratamente distincte .

Legile româneşti care statornicesc proprietatea statului asupra resurselor subsolului, aşa cum sunt gazele şi petrolul, vor crea de fiecare dată conflicte cu populaţia locală perdantă din start. Statul este dator, de aceea, să imagineze un pachet mai complex de despăgubiri în toate aceste zone care ar putea suferi consecinţele exploatării. Într-un fel sau altul o parte din redevenţele încasate ar putea fi redirecţionate către locuitorii zonelor limitrofe. Problemele generale de mediu rămân, fireşte, iar proiectul va continua să fie obiectul unei controverse legitime, dar exploatarea gazelor de şist poate fi privită, în principiu, ca un obiectiv economic demn de luat în considerare. Depinde bineînţeles şi de felul în care vor fi repartizate beneficiile. După Primul Război Mondial, guvernele liberale blocaseră investiţiile străine, impunând prin lege o participare naţională majoritară (60%) conform principiului ”prin noi înşine”. Astăzi România, care suferă puternic de complexul marginalizării ei, ar fi tentată să cadă în extrema cealaltă şi să ofere exploatarea resurselor la un preţ foarte mic.

Proiectul de la Roşia Montană este însă irecuperabil din toate punctele de vedere. El a pornit greşit de la bun început şi s-a dezvoltat prin practici contestabile şi din punct de vedere legal şi moral. Promovarea lui riscă să ofere României imaginea unei ţări accesibile oricăror aventuri speculative şi lipsită total de respectul de sine. Asocierea acestui proiect cu altele doar în aparenţă similare nu va face decât să compromită în mod radical imaginea investitorilor străini în România.

Astăzi manifestanţii de pe străzile Capitalei nu par, la prima vedere, să facă nicio deosebire între RMGC şi Chevron. Dar la originea acestei asocieri se află discursurile preşedintelui Băsescu care în câteva momente importante (schimbarea de guvern din ianuarie 2012 şi suspendarea din funcţie) vorbise despre relansarea mineritului într-o manieră care topea laolaltă aurul şi gazul de şist. Asocierea celor două domenii a fost apoi consolidată de discursul ecologist pentru care într-adevăr diferenţele sunt nerelevante.

Efectele sunt profund negative. Primul ministru, Victor Ponta, spunea că respingerea proiectului RMGC ar putea transmite un mesaj uniform împotriva investiţiilor străine cu impact devastator. El a pierdut însă din vedere reversul: acceptarea proiectului RMGC ar compromite pe plan local investiţiile străine sporind foarte mult rezistenţa faţă de proiecte profitabile aşa cum este şi gazul de şist.

Într-o anumită privinţă primul ministru a avut dreptate: miza cea mai importantă este ca România să rămână o ţară deschisă faţă de investiţiile străine. Dar uneori, pentru a salva pe termen lung reputaţia ţării, este nevoie de mai multă exigenţă şi de o atitudine selectivă.