Iranul şi bunele intenţii

În ce măsură se va conforma rezoluţiei Iranul, care, alături de Coreea comunistă, e una dintre ţările cu programe nucleare ce provoacă mari dureri de cap Comunităţii Internaţionale?

În ce-o priveşte, Rusia s-a pronunţat pentru prima dată, public, în favoarea unui nou set de sancţiuni contra Iranului. Aceasta, în timp ce oficialii iranieni au anunţat că Teheranul dispune şi de-o a doua fabrică secretă de îmbogăţire a uraniului.

Existenţa, până acum secretă, a unei a doua fabrici iraniene de îmbogăţire a uraniului, o procedură necesară construcţiei de bombe atomice, confirmă justeţea temerilor occidentale privind programul nuclear al Teheranului.

Într-un dialog al surzilor, perpetuat fără nici un rezultat timp de 6 ani cu puterile vest-europene, regimul persan a susţinut permanent că nu ar avea intenţia de a-şi procura arme atomice. Dar Iranul n-a reuşit să convingă nici SUA, nici Israelul şi nici alte state apusene de prezumtivele sale intenţii paşnice în domeniul energiei nucleare.

În consecinţă, Consiliul de Securitate ONU a impus împotriva Iranului mai multe rânduri de sancţiuni uşoare, care nu s-au soldat nici ele cu vreun rezultat palpabil. În forul suprem al organizaţiei mondiale Rusia şi China comunistă s-au prevalat ani la rând de dreptul lor de veto spre a bloca adoptarea unui embargo anti-iranian eficient, în stare să convingă Teheranul să-şi modereze ambiţiile nucleare.

La 9 luni de la accesul său la putere, la Casa Albă, Barack Obama a strălucit aşadar ca preşedinte al unei sesiuni a Consiliului de Securitate, care s-a pronunţat în favoarea întăririi şi extinderii demersurilor menite să blocheze proliferarea nucleară.

Dar în SUA şi în multe ţări aliate popularitatea preşedintelui american s-a erodat vertiginos. Fiindcă politica sa de concesii nu i-a adus nimic, amplificând în schimb pericolele confruntând o serie întreagă de state partenere.

Obama le întinsese mâna iranienilor, în primăvară, iar în toamnă ruşilor, prin renunţarea la scutul antirachetă ce urma să fie amplasat în Cehia şi Polonia.

Dar nici oferta americană de dialog adresată Teheranului şi nici abandonarea de către SUA a est-europenilor, care se tem de neo-imperialismul rusesc, n-au adus Americii vreun beneficiu. Obama s-a ales doar cu o sumă de elogii ieftine din partea Moscovei şi cu o aparentă propensiune spre o atitudine mai conciliantă, din partea Teheranului.

Pe de altă parte, din unghiul Kremlinului, Obama s-a dovedit a fi cel mai confortabil preşedinte american din 1945 încoace. Moscova n-are nici un interes să slăbească poziţia actualului şef al Casei Albe. Ceea ce explică, în bună măsură, premiera care s-a produs la New York.

În culisele Adunării Generale ONU, preşedintele Rusiei, Medvedev, s-a întâlnit cu omologul său american şi s-a arătat ceva mai flexibil în chestiunea adoptării de sancţiuni pentru cazul în care Iranul stăruie să nu se conformeze revendicărilor Comunităţii Internaţionale.

Dar chiar dacă Rusia va renunţa la rigida susţinere a regimului de la Teheran, mulahii persani continuă să dispună în Consiliul de Securitate de sprijinul Chinei, care livrează bună parte din ţiţeiul rafinat importat de iranieni.

În consecinţă, planul lui Obama de rezolvare a contenciosului iranian şi de promovare a unei lumi denuclearizate riscă să rămână ceea ce este în prezent. O bună intenţie, care, dacă aplicarea ei eşuează, se va adăuga celor multe, ce pavează drumul spre infern.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz