"Islamismul vrea să fie Dumnezeu"

Cum va fi Franţa de-acum încolo? În ultimele zile, numeroşi publicişti, filozofi şi sociologi poartă dezbateri aprinse în jurul acestei întrebări. Reprezentanţii elitei intelectuale a ţării vorbesc din perspective complet diferite, iar concluzia e una singură: în actuala confruntare nu există o cale regală. Deocamdată se fac auzite numai propuneri, idei şi poziţii deja cunoscute. Unele merg împreună, altele nu. Şi toate demonstrează cât de neajutorată este Franţa în faţa noii provocări cu care se confruntă. O strategie de apărare potrivită încă nu s-a găsit.

"Islamismul nu-l apără pe Dumnezeu, ci vrea să fie Dumnezeu", explică scriitorul Kamel Daoud în paginile revistei "Le Point". Iar brutalitatea cu care o face este un atac inculsiv asupra sa - a francezului de origine algeriană. "Umanismul n-a avut culoarea pielii mele. Însă barbarul a avut chipul meu." Atacurile teroriste le vor dăuna multor migranţi. De aceea e necesar ca jihadiştii să fie combătuţi. "Nu te naşti extremist, ci devii astfel prin intermediul cărţilor, al emisiunilor de televiziune, al moscheilor, al lipsei de speranţă şi al sentimentului de deşertăciune."

"Ispita jihadistă - adaugă Daoud - vine mai ales din Arabia Saudită. Idealismul (jihadist) este o ideologie care se răspândeşte cu ajutorul banilor." Acolo ar trebui intervenit, recomandă scriitorul.

Idei şi propuneri

Confruntarea trebuie să aibă loc chiar şi-n Franţa, apreciază filozoful Michel Onfray care îi reproşează ţării sale că prea îi place să se joace de-a poliţistul omenirii. Irak, Afganistan, Mali, Libia. Peste tot în lume, Franţa a jucat un rol nefericit. "Este Franţa atât de naivă încât să-şi îmagineze că declară război ţărilor islamice şi că ele nu vor riposta?"

Onfray care, în mod evident, îi consideră pe terorişti reprezentanţi ai ţărilor musulmane, scrie în "Le Point" că jihadiştii au o imagine istorică limpede, de care "noi, în materialismul nostru trivial, nu mai suntem capabili de multă vreme. Noi am ajuns să ne concentrăm numai pe rezultatele alegerilor, pe mafia banilor, pe cinismul economic şi pe tirania efemerei mass-media."

Să fie soluţia cea mai bună renunţarea la rolul de poliţist? În opinia filozofului Pascal Bruckner, Franţa ar trebui să se alieze cu SUA, Rusia, Iran şi Irak pentru a "bombarda masiv" celulele din Siria şi Irak ale Statului Islamic (SI). Inclusiv în plan politic intern, Parisul ar trebui să demareze ofensiva: "Libertăţile constituţionale ale jihadiştilor aflaţi la închisoare ar trebui îngrădite. Aceştia ar trebui păstraţi împreună în detenţie." În plus, crede filozoful, toţi suspecţii ar trebui reţinuţi preventiv. Libertatea celor 3000 de persoane cu potenţial periculos de pe teritoriul Franţei ar trebui răpită. "Luptătorii care se întorc din Siria ar trebui neutralizaţi, toţi imamii şi predicatorii dubioşi ar trebui identificaţi, iar moscheile în neregulă ar trebui închise", propune Bruckner.

Eroarea de judecată asupra realităţilor geo-strategice

Franţa, ca de altfel întregul occident, a practicat o politică nepotrivită prea multă vreme - scrie publicista şi politiciana Malika Sorel Sutter în "Le Figaro". Vestul a pregătit terenul islamismului extremist dintr-o absolută nepricepere a realităţilor geo-strategice. Franţa i-a acordat azil ayatolahului Khomeini (n.r. fondatorul regimului islamic în Iran), SUA au distrus fundamentul Irakului, iar europenii au dezechilibrat balanţa puterii în Liban.

Franţa a dat greş şi-n plan intern, e de părere Malika Sorel Sutter. Guvernele nu s-au grăbit să accepte provocările sociale, iar rezultatele se văd acum în şcoli: "Elevul nu mai este o coală albă pe care profesorul să poate nota principiile şi valorile noastre, fundamentul pactului moral şi social al poporului francez."

De aceeaşi părere este şi istoricul Georges Bensoussan. Istoria colonialistă a ţării a semănat în conştiinţele francezilor un profund sentiment de vinovăţie, iar şocul 1968 (n.r. mişcarea socială din luna mai 1968) a aruncat într-o lumină falsă problema integrării culturale, de multă vreme încoace, spune el. "Acolo unde ar fi trebuit să existe apartenenţa la o naţiune a fost invocat principiul diversităţii culturale, mai ales a celor percepuţi ca fiind pe lângă. Astfel, cerinţele în procesul de naturalizare au scăzut. Am subestimat presiunea grupurilor religioase şi etnice în loc să-i ajutăm să se emancpieze."

Străinul, un barbar?

Desigur, va trebui să fim prudenţi - recomandă filozoful Pierre Zaoui în ziarul "Libération". Nu degeaba au lovit jihadiştii în zone mai puţin selecte ale Parisului.

"Căci acestea se numără printre puţinele cartiere în care rasismul e încă slab, unde Frontul Naţional n-are putere şi unde se ştie că barbar este cel care crede în barbaria celorlalţi şi că cea mai rea este credinţa oarbă că lumea - prin natura şi cultura sa - se împarte în barbari şi civilizaţi."

Fostul director al organizaţiei "SOS Rassisme", politicianul socialist Malek Boutih, vede lucrurile la fel. Boutih vorbeşte despre eşecul ţării în asimilarea migranţilor prin separarea cartierelor după etnii. Succesul multiculturalităţii Franţei este posibil, dar nu garantat, crede el. În context, politica în domeniul migraţiei ar trebui transferată în sarcina reprezentanţelor diplomatice de peste hotare, iar imigraţia ar trebui reglementată după cote şi criterii prestabilite.

"Cine vrea să trăiască în Franţa nu trebuie să fie un duşman al valorilor noastre. Aceluia ar trebui să-i cerem să respecte normele noastre sociale bazate inclusiv pe laicism, pe egalitatea între sexe şi pe disponibilitatea de a deveni parte din cultura franceză."