Islamul şi ”tăiatul beregatelor străinilor”

”Ştirile care ne parvin din Orientul Mijlociu, în speţă din Irak, Arabia Saudită precum şi cele referitoare la conflictul israeliano-palestinian sunt mai rele decât oricând”, susţine cotidianul parizian Le Figaro. Dată fiind tot mai pronunţata destabilizare a unei regiuni de interes vital pentru economia mondială, ”cât timp îşi va mai permite oare occidentul să rămână divizat în politica faţă de această zonă?" se întreabă ziarul conservator francez, lansînd un apel urgent. Fiindcă preşedintele SUA, George Bush, se va întâlni peste câteva zile cu omologul său francez Jaques Chirac, (cu prilejul celebrării debarcării din Normandia, care a pecetluit acum 6 decenii soarta celui de-al doilea război mondial, contribuind esenţial la înfrângerea sistemului totalitar nazist). Or, în actualele condiţii precare, notează le Figaro, ”întîlnirii Chirac-Bush de la palatul Elysee îi revine ”o semnificaţie specială. E stringent ca americanii şi francezii să cadă la pace asupra unor chestiuni atît de importante" (precum destabilizarea Orientului Apropiat şi Mijlociu). Ziarul parizian speră ca ”ambele părţi să-şi facă reciproc concesii, avînd în vedere faptul că... împărtăşesc ţeluri comune”.

”S-au pus bazele transferului puterii în Irak”, titrează cotidianul berlinez Die Welt. ”Beduinul Ghazi al Iavar e noul preşedinte al Irakului”, semnalează şi ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, relevînd că, în pofida criticilor sale vehemente la adresa americanilor, liderul tribal sunit riscă să fie asasinat de extremişti, să fie considerat o marionetă a Washingtonului şi deci să nu contribuie prea mult la stabilizarea ţării sale.

”Va mai fi multă vreme nevoie de trupe aliate în Irak spre a combate insurgenţa şi a sprijini relansarea economică a statului, reducerea lor fiind condiţionată de diminuarea violenţelor şi accelerarea reconstrucţiei”, constată londonezul Times. Necontrolata situaţie a securităţii, necesitatea de a împiedica un război civil irakian şi de a menţine deschisă posibilitatea derulării de alegeri parlamentare în Irak obligă oficialităţile din Washongton şi Londra să-şi menţină trupele în această ţară, observă şi Les Dernieres Nouvelles d’Alsace. Or, Franţa şi Germania pledează la ONU în favoarea atribuirii de prerogative sporite noului guvern irakian, astfel încât trupele străine din ţară să aibă un mandat internaţional bine definit. Potrivit ziarului, noua conducere de la Bagdad ar trebui să aspire la acelaşi lucru, spre a obţine un minim de legitimitate şi, ca atare, ”sprijin din partea irakienilor în vederea organizării statului şi a alegerilor”.

”Incepe luna cea mai lungă pentru Bush”, e de părere La Stampa din Torino, evocînd speranţa administraţiei americane ca transferul puterii către irakieni, la 30 iunie, să inaugureze o fază fructuoasă de cooperare internaţională. Casa Albă nădăjduieşte în speţă să obţină pe plajele Normandiei reconcilierea definitivă cu Franţa, o nouă rezoluţie irakiană a ONU, la summitul G-8, precum şi un acord, în Turcia, privind includerea NATO în eforturile de pacificare a Irakului. ”Miza acestor strădanii e maximă. Dacă ele izbutesc, Comnunitatea Internaţională se va uni în privinţa Irakului, aşa cum s-a întîmplat în privinţa Afganistanului”, subliniază cotidianul italian.

Austriacul Die Presse analizează chestiunea din unghiul războiului global împotriva terorismului islamic şi a scumpirii exporbitante a petrolului din lumea arabă. Citim în ziar: ”Scenariul de groază pentru occidentali începe încet, dar sigur să prindă contur . Aşa-zisul război sfânt al fanaticilor islamişti se mută în Arabia Saudită apropiindu-se de ţelul lor de căpătâi: controlul asupra resurselor de petrol. Al Quaeda loveşte astfel occidentul unde-l doare mai tare, în speţă la vitala arteră economică. La urma urmei, Arabia Saudită dispune de principalele rezerve petroliere din lume, Irakul venind pe locul doi”. Die Presse deplânge în context incapacitatea occidentului de a se elibera de scandaloasa lui dependenţă de aurul negru.

Ziarul olandez De Telegraaf pune degetul pe rană, scriind că ”reconcentrarea asupra ţărilor arabe a săgeţilor trase de al Quaeda conţine şi o şansă”. In fond, nimeni nu poate lupta concomitent pe toate fronturile, nici măcar Bin Laden. Iar atentatele ”silesc regimurile arabe să se confrunte deschis cu terorismul, combătînd nu doar sărăcia, şomajul şi absenţa libertăţilor democratice, care alimentează acest terorism, ci şi, ceea ce e şi mai important, problema pe care o ridică Islamul. Fiindcă oricât de tare s-ar striga că tăiatul beregatelor străinilor n-ar avea nici în clin nici în mânecă cu Islamul, aceste crime se săvîrşesc totuşi în numele Koranului. Bine ar fi, aşadar, ca lumea arabă să înceapă să se autoanalizeze, în loc să tot dea vina pe alţii, de pildă pe SUA sau Israel".