Israelul şi serviciile sale secrete

În timp ce, în reţea, fantasmagoriile paranoice pe acest subiect proliferează, alimentate fiind de un antisemitism din ce în ce mai furibund, serviciile secrete israeliene s-au reorganizat realiter. Au fost schimbaţi ori vor fi trecuţi în rezervă şefii principalelor instituţii şi agenţii de procurare de informaţii secrete şi de asigurare a securităţii de care dispune statul evreu.

La conducerea serviciului secret al armatei a trecut generalul maior Aviv Kohavi. În februarie pleacă actualul şef al statului major al armatei, Gabi Aşkenazi. Adjunctul său, Benny Gantz, a şi fost înlocuit, iar cel al serviciului secret intern, Shin Bet, îşi încheie mandatul în primele luni ale anului 2011.

La finele lunii decembrie curent se modifică şi conducerea faimosului Mossad. La cârma agenţilor secreţi externi ai Israelului, Meir Dagan îi va preda ştafeta lui Tamir Pardo, preferatul actualului premier, Beniamin Netanyahu. Pardo e un veteran al Mossadului, un vechi şi aparent foarte abil agent operativ, cu strânse legături atât în comunitatea serviciilor secrete, cât şi cu generalii din armată.

Misiunile noilor şefi ai serviciilor de informaţii israeliene sunt greu de subestimat. Deşi fortificat de o prestaţie economică bună şi aparent întărit în urma victoriei opoziţiei conservatoare şi republicane în alegerile din noiembrie pentru Congresul American, Israelul se confruntă cu ameninţări formidabile.

Pericolul strategic cel mai acut îl reprezintă Iranul. Atât ambiţiile nucleare ale regimului de la Teheran, cât şi influenţa lui decisivă asupra mişcărilor extremiste care destabilizează nu doar regiunile de frontieră ale Israelului, în sudul Libanului şi în fâşia Gaza, ci întregul Orient Mijlociu, constituie riscuri majore pentru Israel.

În timp ce internetul dă pe dinafară de elucubraţii în genul Protocoalelor Înţelepţilor Sionului, conform cărora evreii ar conduce lumea, serviciile secrete israeliene au comis în ultimii ani o serie de erori, de natură să pună sub semnul întrebării capacitatea lor de a apăra eficient minusculul stat evreu.

Dincolo de efectul ei disuasiv, publicitatea generată de asasinarea furnizorului de arme al organizaţiei extremiste şiite, Hizbullah, o lichidare care a fost pusă pe seama Mossadului, n-a contribuit la ameliorarea, atât de necesară, a imaginii externe a Israelului.

Iar devoalarea identităţii multora dintre agenţii Mossadului în această operaţie derulată în Dubai ilustrează că serviciul secret extern al statului evreu e departe de a-şi face treaba în mod ireproşabil.

Pare, pe de altă parte, că aceleaşi servicii au şi câteva notabile succese la activ, între care sabotarea temeinică a programului nuclear iranian.

Dincolo de speculaţiile privind ravagiile cauzate de virusul Stuxnet, care a paralizat vremelnic reactoarele iraniene de la Natanz şi Busher, precum şi uciderea unor specialişti cheie ai Teheranului, care nu se ştie în ce măsură pot fi atribuite israelienilor, un fapt e clar:

Serviciile secrete ale Israelului pot, la rigoare, contribui la tergiversarea momentului în care Iranul va poseda bomba atomică. Dar ele nu vor fi, singure, în stare să elimine acest pericol strategic.

Cum nu vor fi nici în măsură să rezolve conflictul cu palestinienii, să combată crescândul antisemitism global, ori să îndrepte şifonata imagine externă a Israelului, ameninţat mai mult ca oricând de o progresivă izolare internaţională.

În ultimă instanţă, supravieţuirea statului evreu va depinde nu doar de abilitatea serviciilor sale secrete şi a forţelor sale armate, ci şi, în mai mare măsură, de competenţa clasei sale politice.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Roberet Schwartz