Istoria Capitalelor Culturale Europene

Era la începtul anului 1985. Ministrul elen al culturii, actriţa Melina Mercouri şi omologul ei francez, Jack Lang, stăteau de vorbă pe unul din aeroproturile europene, unde făcuseră o escală. Şi, dintr-una în alta, Melina Mercouri i-a povestit lui Lang de o idee de-a ei de a i se acorda, prin rotaţie, câte unui oraş statutul de "Capitală Culturală Europeană". La vremea aceea Grecia deţinea preşedinţia Consiliului UE.

De la agricultură la cultură

Comunitatea, preocupată pe atunci mai ales de subvenţiile agrare, urma să devină şi una culturală.

Într-un interviu acordat Deutsche Welle, Melina Mercouri pleda pentru un schimb cultural între ţările membre. "Nu cred că trebuie să avem doar o comunitate pentru cartofi şi roşii, ci şi una pentru creatorii de artă" a explicat ea.

Prima Capitală Culturală a fost Atena

Dar vraja care a curpins capitala Greciei nu a durat decât câteva săptămâni în timpul verii. Începuturile au fost modeste. Au urmat oraşele Florenţa, Amsterdam, Berlin şi Paris. Dimensiunile unui adevărat show le-au luat manifestările din Glasgow, capitala anului 1990. De atunci, prezentările candidaţilor la acest titlu şi a planurilor lor se desfăşoară aproape după modelul alegerii oraşelor în care au loc Jocurile Olimpice. După ce în 2004, Uniunea Europeană s-a extins considerabil, s-a luat decizia alegerii a două oraşe pe an care să obţină mult râvnitul statut.

Ceea ce a început cu câteva concerte şi expoziţii s-a transformat într-un mega-event

Dacă în primii ani erau organizate doar o serie de concerte sau expoziţii, acum au loc sute de evenimente culturale în mai toate domeniile. Potrivit purtătorului de cuvânt al Comisariatului European pentru Cultură, John Macdonald, se speră ca statutul de Capitală Culturală să aibă nu doar un efect de scurtă durată, ci unul pe termen lung. Cu alte cuvinte, şi după scurgerea unui an să se simtă urmările pozitive ale investiţiilor făcute cu acel prilej.

Un criteriu important în alegerea oraşelor candidate e efectul de durată

Proiectele care cântăresc mult în ochii Consiliului Ministerial al UE, sunt de pildă renovarea centrelor de cultură, transformarea unor foste spaţii industriale în edificii culturale sau construirea de noi centre. La Lille, care a deţinut titlul de Capitală Culturală în 2004, nu mai puţin de 12 foste fabrici şi instalaţii industriale s-au transformat în centru cultural. Mai târziu, la Luxemburg, a fost deschis chiar un nou muzeu pentru artă modernă.

Cultura, ca factor economic

Un studiu al Comisiei Europene relevă că aceste oraşe profită de pe urma selecţiei. Sociologul şi istoricul german Jürgen Mittag avertizează însă că programele Capitalelor Culturale au luat dimensiuni exagerate deja. Actuala capitală, "Bazinul Ruhr 2010" reuneşte, de exemplu, mii de iniţiative ale celor 53 de oraşe care fac parte din regiune. Nu mai e vorba acum doar de organizarea unor evenimente estivale în slujba identităţii europene, aşa cum s-a dorit iniţial. Între timp putem vorbi de un factor economic cu greutate. La nu mai puţin de 65 de milioane de euro se ridică bugetul Capitalei Europene Bazinul Ruhr. Fondurile provin de la municipalitate şi de la sponsori particulari. UE pune la dispoziţie doar 1,5 milioane de euro.

...and the winner is:

Oraşele Europei dau năvală să ajungă cândva Capitale Culturale. În prezent durata de aşteptare este de şase ani. Alegerea o face, în secret, Consiliul Ministerial. Pentru anul viitor Turku şi Tallin au obţinut acest statut. Vor urma Guimaraes şi Maribor în 2012 şi Marsilia şi Kosice în 2013.

România a deţinut acest titlu, prin Sibiu în 2007.

Autor: Bernd Riegert/ Medana Weident
Redactor: Ioachim Alexandru