Istoria nudismului în Germania

"E grozav să nu porţi haine o zi întreagă şi, în afară de aer şi soare, să nu-ţi atingă nimic altceva pielea. E frumos şi te unge pe suflet."

"Fac nudism din tinereţe. Aşa am fost crescut. În fond, goi am venit le lume. În plus e foarte sănătos şi nu trebuie să suporţi pe tine un costum de baie ud", spun doi germani.

Goliciunea trupească nu este degradantă, imorală sau indecentă, ci e o stare naturală - consideră nudiştii. Dar, de la Adam şi Eva încoace, oamenii mai degrabă şi-au acoperit corpul decât să-l expună. Astfel, mişcarea naturistă a întâmpinat greutăţi de la bun început. Născută ca formă de protest faţă de procesul masiv de industrializare şi urbanizare, specific celei de-a doua jumătătăţi a secolului al XIX-lea, mişcarea îndemna către reîntoarcerea la natură.

Printre adepţii unui mod de viaţă lipsit de orice constrângeri s-a numărat şi scriitorul Heinrich Pudor ale cărui texte au fost puternic marcate de cultura naturistă. Pudor era antisemit, rasist şi naţionalist, dar şi un apostol al celor ce ţineau la sănătatea trupului. Date fiind condiţiile în care trăia pe atunci o mare parte a populaţiei (locuinţe mici şi neaerisite, îmbrăcăminte incomodă), nu-i de mirare că ideile lui Pudor au avut ecou.

"Magazinele care vând corsete sunt nişte adevărate porcării şi o provocare la adresa bunelor moravuri. Singurul mijloc prin care ne putem apăra este să înfiinţăm o ligă ai căror membri să blameze în plină stradă fiecare femeie care poartă un corset, făcând-o târfă", scria Pudor.

În căutarea libertăţii

Fireşte, atât de departe nu s-a ajuns. Nudismul a câştigat teren independent de îndemnurile lui Heinrich Pudor. La sfârşitul Republicii de la Weimar, în Germania, erau deja înregistraţi 100.000 de adepţi ai teoriei care afirmă ca ideal moral, individual şi social întoarcerea la natură. În timpul celui de-al Treilea Reich existenţa acestor grupuri era posibilă numai în condiţiile în care recunoşteau legile rasiale ale lui Hitler.

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, mişcarea naturistă a căpătat o nouă dimensiune: toate cluburile de nudişti s-au reunit sub cupola unei singure asociaţii. În anii ´50´-´60, nudiştii au fost nevoiţi să îndure multe glume nesărate sau vorbe tăioase. Înregistrările de arhivă demonstrează că mulţi îi considerau neruşinaţi sau perverşi.

"E imoral, dar se pare că asta-i moda vremii."

"Eu cred că fiecare poate să facă nudism la el acasă, nu e nevoie să iasă în lume."

În fosta RDG, mişcarea naturistă avea mai mulţi adepţi ca în Germania de Vest.

"Oamenii căutau nişe în care să se retragă, vroiau să scape de uniformizare. Cluburile pentru nudişti reprezentau asemenea nişe. La sfârşitul anilor ´80, pe litoralul Mării Baltice, sectoarele destinate celor care făceau plajă fără costum deveniseră uriaşe. Cred că aproape o jumătate din est-germani practicau nudismul", povesteşte un adept al doctrinei.

Între timp, trupuri dezgolite pot fi văzute nu numai pe plajă, ci şi în camping-uri, pe vase de croazieră, la meciuri de golf, în centre de echitaţie sau chiar la safari. Agenţiile de turism s-au orientat către preferinţele acestui segment de clientelă aşa încât nudiştii pot face acum vacanţe întregi aşa cum au venit pe lume.

Autori: Heide Soltau, Claudia Ştefan
Redactor: Rodica Binder