Un garant al păcii

Jelev a fost un om al decenţei, care nu a uitat nicio clipă de fundamentul moral al politicii sale. Tocmai de aceea a şi eşuat, într-un final, cariera sa politică.

Filosoful Jelio Jelev a fost unul dintre puţinii disidenţi bulgari înainte de 1989. În 1964 a fost exclus din Partidul Comunist, după ce, în disertaţia sa a pus sub semnul întrebării postulatele lui Lenin. După acest moment au urmat opt ani de greutăţi, timp în care Jelev a fost fie şomer, fie a ciupit câte o slujbă temporară pentru a se putea menţine pe linia de plutire. La un moment dat a fost chiar şi fermier.

În 1981, Jelev a publicat monografia "Fascismul", în care a analizat mecanismele societăţii totalitare. Cartea a devenit rapid leitmotivul intelectualilor critici, care au transformat-o într-un rechizitoriu împotriva sistemului politic din Bulgaria acelor vremuri. Conducătorii comunişti au interzis lucrarea, care a dispărut în scurt timp de pe rafturile librăriilor.

În vremurile tulburi de la începutul anului 1988 şi sfârşitul lui 1989, Jelev s-a implicat substanţial în consolidarea structurilor opoziţionale aflate la început de drum. El a fost membru, respectiv co-fondator al Clubului de susţinere a politicii de Glasnost și al Perestroika în Bulgaria, rampa de lansare a opoziţiei politice. La scurt timp după îndepărtarea lui Teodor Jivkov, la 10 noiembre 1989, Jelev a jucat un rol esenţial în formarea Uniunii Forţelor Democratice.

Această mişcare politică deosebit de omogenă, care mai târziu s-a transformat într-un partid de centru-dreapta, a contribuit decisiv la tranziţia fără vărsare de sânge către democraţie. La sfârşitul lui 1989 şi începutul anului 1990, situaţia politică a ţării era încă extrem de tensionată. Naţionaliştii au acţionat foarte agresiv împotriva minorităţii turce, iar Bulgaria n-a fost departe de izbucnirea unui război civil.

Evenimentele au fost, practic, preludiul războaielor ulterioare din Iugoslavia. Abil şi ponderat, Jelio Jelev a reuşit să împiedice izbucnirea violenţei şi apariţia haosului politic. Adversarii din propriul partid l-au criticat aspru, fiind absolut convinşi că pe comunişti nu îi poţi eradica decât prin violenţă şi haos.

Într-adevăr, la 10 iunie 1990, Partidul Socialist Bulgar (foştii comunişti) a caştigat primele alegeri libere. Formaţiunea lui Jelev s-a clasat pe locul al doilea, iar la scurt timp după aceea, parlamentul l-a ales în funcţia de preşedinte - un compromis cu opoziţia şi o supapă cu ajutorul căreia a fost ameliorată tensiunea politică din ţară.

În 1991, când partidul lui Jelev a câştigat alegerile şi a prezentat noul guvern, condus de Filip Dimitrov, Bulgaria apucase deja pe drumul european către democraţie şi economie de piaţă. Guvernul a făcut primele reforme, iar aderarea la NATO şi UE se aflau deja pe ordinea de zi.

Din perspectiva politicii externe, Dimitrov şi Jelev au luat decizii capitale, care, dată fiind dimensiunea lor istorică, au fost extrem de controversate. Bulgaria a fost prima ţară care a recunoscut independenţa Macedoniei, la scurt timp după ce aceasta fusese declarată. Acest pas a fost, fără îndoială, esenţial în cultivarea unei relaţii amiabile cu vecinii din fosta Iugoslavie, cu care Bulgaria a avut inclusiv diferende teritoriale.

În 1992 s-a produs ruptura. După ce a criticat guvernul în timpul campaniei electorale prezidenţiale, Jelev a fost exclus din partid.

Principiile sale ferme şi onestitatea i-au scurtat cariera politică. Jelev a încercat în mai multe rânduri să revină, însă fără succes.

Jelio Jelev a fost un politician aparte, căruia Bulgaria îi datorează mult, lucru subliniat de toate partidele cu ocazia morţii sale.