1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Jocuri tactice, greşeli strategice

25 iunie 2010

În covârşitoarea lor majoritate, analiştii occidentali sunt de acord că trecerea în rezervă a generalului McChrystal indică persistenţa unor ample disensiuni şi discordanţe la vârful statului american.

https://p.dw.com/p/O31L

În chestiune e chiar şi terminologia politică, pe care unii responsabili ai actualei conduceri a statului american au epurat-o, mazilind din vocabular noţiuni clare şi tranşante precum „războiul antiterorist” sau „extremismul islamic”.

David Petraeus, fostul comandant al trupelor americane din Irak, nu e străin de ceaţa conceptuală care a învăluit elita politică din Washington. El însuşi a provocat ample controverse, pe care apoi le-a regretat, când, într-un moment de rătăcire, a calificat politica israeliană faţă de palestinieni drept un "risc" la adresa trupelor americane din Orientul Apropiat şi Mijociu.

Cu toate acestea, numeroşi comentatori elogiază decizia preşedintelui Obama de a-l înlocui la comanda trupelor internaţionale din Afganistan pe generalul McChrystal cu David Petraeus. Cel din urmă e, la urma urmei, omul care, sub George Bush, a reuşit să evite iminenta înfrângere a SUA în faţa insurgenţilor şi teroriştilor islamici irakieni.

În plus, potrivit ziarului german Die Welt, noul comandant ar "dispune de calităţi pe care McChrystal nu le are", în măsură în care „ştie să abordeze mai abil şi mass-media şi clasa politică”. Ziarul berlinez consideră că Petraeus ar fi „singurul comandant capabil să încheie în mod onorabil războiul din Afganistan”.

Net mai puţin euforic e Westdeutsche Allgemeine Zeitung. Ziarul scoate în evidenţă că demiterea lui McChrystal ilustrează „adâncile gâlcevi şi neînţelegeri din interiorul echipei preşedintelui american". Încât "Petraeus e silit să presteze mult mai mult decât să asigure încheierea semi-onorabilă a unei misiuni afgane oricum extrem de dificile". Demonstrând luciditate maximă, cotidianul din Essen îi descrie sarcina ingrată în următorii termeni: „înainte de toate Petraeus va trebui să convingă o opinie publică tot mai muncită de îndoieli şi mai obosită de război de necesitatea perpetuării unui curs controversat la culme, chiar şi în rândul elitei politice aflate la vârful statului american”.

Pe de altă parte, succesul său irakian se datorează faptului că Petraeus a obţinut mână liberă din partea lui George Bush. Thüringer Allgemeine din Erfurt crede că generalul ar fi obţinut acelaşi spaţiu de manevră şi din partea lui Obama, în faţa căruia însă cererile eventuale de suplimentare a trupelor ar putea să fie mai dificil de impus.

Substituirea operată la conducerea trupelor americane din Afganistan suscită la stânga spectrului politic elogii nedisimulate. Tageszeitung din Berlin crede că, înaintea importantelor alegeri legislative americane din toamnă, Obama ar fi "demonstrat forţă, rezolvând rapid" încă una din crizele impopulare abătute asupra administraţiei sale. Iar Frankfurter Rundschau consideră că Obama ar fi tăiat aripile "cultului rezervat militarilor americani".

Dar, ca şi alte ziare, cotidianul din Frankfurt critică lipsa de claritate a lui Obama şi absenţa unei reevaluări riguroase şi consistente a misiunii din Afganistan.

Numeroşi editorialişti mai dedică spaţii ample şi summitului G-8 şi G-20 de la finele săptămânii, comentând ceea ce Ostsee Zeitung se aşteaptă a fi o reuniune marcată de tensiuni transatlantice în materie de politică economică şi financiară. Unii analişti scot în evidenţă sursa conflictului iscat de programul de austeritate al Germaniei, care, potrivit administraţiei americane, ar pune în pericol creşterea economică globală.

Or, "dacă SUA nu se pot confrunta cu falimentul naţional", Germania e obligată să-şi reducă masiv cheltuielile dacă nu vrea să împărtăşească soarta unor ţări ca Grecia, reiese dintr-un editorial din Emder Zeitung.

La rândul său, Süddeutsche Zeitung îşi vede spulberate speranţele ca „Obama să facă Europei mai multe concesii decât predecesorul său, Bush”. Iar China, subliniază Badischen Neusten Nachrichten, şi-a apreciat moneda naţională, dovedind astfel inteligenţă tactică, întrucât a ieşit din colimator, „lăsând în schimb în prim plan controversele dintre americani şi europeni”.

Autor: Petre Iancu
Redactor: Ovidiu Suciu