Jurnal de vacanţă - hoinărind prin Roma

Villa Tiberina se afla nu departe de « centrul istoric » unde trecutul fosgaie inca galagios si insistent, locul unde multi turisti au poposit cu gandul sa vadă cat mai mult si sa doarmă deloc. Prima dilema, ce sa urmaresti mai mult, epoca veche si siturile sale arheologice intinse si numeroase, cu coloane erectile si arcuri care au triumfat urgiei timpului sau crestinismul si primele sale vestigii, aflate pe Via Apia (primul cimitir crestin din Roma este localizat in aceasta arie, mai exact in catacombele Sf. Calilixtus) or sa te concentrezi pe Renastere si atunci incepi cu pontificatul lui Julius al II-lea si al papei Leon al X-lea ?

Nu ai timp sa decizi fiindca, lasand in spate Isola Tiberina, ajungi in dreptul ruinelor teatrului Marcello (singurul teatru antic care s-a pastrat in Roma), un loc de intrare in lumea despre care toti am auzit, citit si am fost fascinati. De aici inainte, minutele, orele si zilele trec fulgerator pentru oricine se afla pentru prima data in Roma.

Lasand in urma teatrul Marcello, am ajuns intr-o zona in care te inghesui copios dar unde merita urcat: colina Capitoliului si vestita Piazza del Campidoglio, cu statuia imparatului Marcus Aurelius. Imparatul arata calm si maiestos insa privea ceva mai nelinistit in Evul Mediu, atunci cand majoritatea statuilor imparatilor « pagani » au fost distruse. Marcus Aurelius a scapat datorita confuziei. Secole in sir s-a crezut ca statuia il reprezenta pe primul imparat crestin Constantin…

La doi pasi incepe situl arheologic imens Forum Romanum cu toate minunatiile din jurul venerabilei Via Sacra, cu arcul de triumf a lui Septmius Severus, cu ruinele aflate pe colina palatina, cu uriasul Coloseum si uite asa…iti vine sa intri intr-o pizzerie sa mai respiri si sa savurezi ce stiu sa prepare romanii la ei acasa. Surpriza : unii nu prea mai stiu sau mai degraba, se grăbesc, odata ce, pizza e « pre-cooked » iar vinul il gasesti daca esti atent, in supermarketul din colt, la un pret ridicol. La sfarsit, il conto este adusa pe tava de argint, cu zambete lungi si priviri siropoase.

Dar iti poti lua revansa cu ceva mai putin pretentios insa facut in excelenta traditie a bucatariei italiene : o bruschetta al pomodoro si o cafe latte autentica, in Piata Venetia. Apoi la trap, pe Via Corso spre Pantheon (reconstruit in intregime in timpul imparatului Hadrian, vechiul templu edificat de generalul Agrippa, a fost redecorat in stil crestin de Bernini, in secolul al XVII-lea) si Piazza Navona, apoi toate drumurile duc la …baroca Fontana di Trevi. Nu va faceti iluzii ca puteti arunca ceva aici şi sa va intoarceti mai tarziu : e imposibil fiindca numarul turistilor care stau proptiti pe margine este covarsitor. Ar fi o sansa la fantana lui Bernini din Piazza di Spagna.

Aici, urcand la Trinita dei Monti, (cu cele doua cupole monumentale si cu aceeasi turisti curiosi si impingareti) am auzit pentru prima data dulcele glas românesc si cateva injuraturi vesele, de vacanta. La fel, doua zile mai tarziu, la intrarea in Capela Sixtina, unde coada era lungă, iar dacii… din ce in ce mai nervosi. In sfarsit, in autobuzul 79 care duce la Villa Borghese, o doamnă respectabilă împărtasea din experienta sa ontică unei dudui tinere, cu ochi jucausi si fard abundent. "Împaratul Pontifex Maximus" construise câţi o sută de Ceauşescu…

Exista in Roma şi un loc care trebuie cu siguranta evitat : se cheama « Masina Timpului » iar organizatorii il prezinta ca fiind « la straordinaria macchina del tempo che permette di rivivere i grandi momenti che hanno reso Roma Caput Mundi ». Cum am avut bilete gratis (pretul fiind de 11 euro, in comparatie cu biletul de intrare la Villa Borgese de 8,50 euro!) nu am scapat momentul.

Ce se intampla, de fapt ? Mai intai esti asezat pe o banca mobila, apoi incepe marea scuturare in timp ce ti se serveste idiotenia : un scurt episod (30 min) cu scene din istoria Romei, prost jucate, alese in functie de cantitatea de sange care poate fi obtinuta, cu un regizor proiectat inapoi in timp si care asista, chipurile impreuna cu noi, la desfasurarea live a chestiunii romane, ba mai mult, participa activ. Cand este alergat de lupoaica deranjată de la alaptarea micutilor ilustrii, cand priveste siderat la injunghierea lui Cezar (aici curge mult sange desi regizorul ramane doar complice) apoi urla apoi la Michelangelo sa se apuce de pictat Capela Sixtina …in timp ce spectatorii sunt zgaltaiti din rasputeri in aceleasi scaune iar la sfarsit, happy-end : ploua pe ecran dar si in sala, ca sa simti autenticitatea momentului !

Dupa un asemenea « act cultural » este si normal să exclami ca olandezul din « Occidentul » lui Cristian Mungiu : « Baudelaire …da, mi se pare un nume familiar ! ». Scapat teafar de la Masina Timpului (am avut umbrela la mine) ajunsei pe inserat pe Via Giulia, poate cea mai frumoasa strada din Roma. Cladiri datand din secolele XV-XVII, majoritatea nerenovate, pereti plini de plante agatatoare, cu un pod masiv de piatra care traverseaza aleea perpendicular si se pierde intr-o gradina cu vegetatie luxurianta, cu ziduri de culoarea teracotei.

Inainte sa parasesc Roma, m-am intors sa revad columna lui Traian. Am savurat momentul si multumit, am luat-o agale spre gara. In statie, intru in vorba cu o turistă. Descoperind, ca sunt din Romania, imi dezvaluie că trebuie sa tina o conferinta de psihologie la Bucuresti, apoi se intereseaza de idiomul local. Ii vorbesc cu o anumită bună dispozitie, despre latinitate si arat, discret, spre columna. Dar sa vezi dracovenie: dama din Malta se uita bănuitor la mine si apoi mă intreaba tânos : nu cumva ati fost colonie romana ? - Clearly Romans! m-am grabit eu sa raspund… Aha, spuse dama, noi maltezii am fost intotdeauna altfel…noi am rezistat, la noi veneau romanii la băi, in vacanta. Păi si noi am rezistat, zic si eu ca să nu tac. Si ce s-a intamplat pana la urmă ? m-a intrebat bănuitor sotul doamnei, si el maltez sadea. Am invins ! am raspuns eu, fara sa le spun cine, dupa care am luat-o grabit la pas...