1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Jurnaliştii nu pot intra în Fâşia Gaza

Bettina Marx / Alexandra Sora 20 noiembrie 2008

De două săptămâni încoace, presa internaţională este exclusă din Fâşia Gaza, în ciuda protestelor repetate.

https://p.dw.com/p/Fyar

Israelul a închis frontiera cu Fâşia Gaza şi pentru jurnalişti, fără nicio explicaţie. Toate întrebările adresate autorităţilor legate de durata acestor restricţionări au rămas fără răspuns. Purtătorii de cuvânt ai armatei au vorbit în mod vag despre probleme de securitate, fără a-i convinge însă pe jurnalişti. Până acum, frontiera a fost închisă pentru reporteri doar în situaţia unor lupte grele, care le-ar putea periclita viaţa.

Astfel, se pare că nu există decât o singură explicaţie logică: Israelul nu doreşte, probabil, ca jurnaliştii să informeze publicul despre situaţia din Fâşia Gaza, este de părere corespondenta Hanna Foigel din Danemarca, declarând într-o emisiune a radioului israelian:

"Nu înţeleg ce se întâmplă aici. Până acum, presa străină a putut să informeze fără restricţii despre situaţia din Fâşia Gaza, dar acum se pare că totul s-a schimbat. Jurnaliştii nu au voie să intre în Fâşia Gaza, accesul este permis doar pentru acordarea ajutoarelor umanitare, iar diplomaţii pot trece uneori frontiera, dar alteori nu. Ceea ce am citit printre rânduri este intenţia unei schimbări de direcţie în politică: guvernul nu mai doreşte ca reporterii să relateze despre situaţia din Fâşia Gaza."

Organizaţia presei internaţionale din Israel a protestat în repetate rânduri împotriva acestei îngrădiri a libertăţii, fără a obţine însă niciun rezultat. Mai multe posturi de televiziune şi agenţii de presă, cât şi cotidianul New York Times, i-au adresat o scrisoare deschisă premierului Ehud Olmert, pentru a-şi exprima îngrijoararea cauzată de îngrădirea libertăţii presei. În acelaşi timp, jurnaliştii internaţionali le-au cerut colegilor lor israelieni să adopte o atitudine mai fermă faţă de guvern. Însă reporterii israelieni nu mai au permisiunea de a informa despre realităţile din Fâşia Gaza deja de doi ani încoace, şi au acceptat aceste restricţii fără proteste prea mari.

Guvernul israelian a respins pe 19 noiembrie acuzaţiile Naţiunilor Unite, potrivit cărora Fâşia Gaza s-ar afla în pragul unei catastrofe umanitare. Comisarul pentru apărarea drepturilor omului, Navi Pillay, îi ceruse Israelului să ridice blocada impusă Fâşiei Gaza, însă ambasadorul israelian la Naţiunile Unitze, Aharon Leshno-Yaar, i-a reproşat că nu dispune de suficiente informaţii pentru a evalua situaţia în mod obiectiv.

Israelul a închis graniţele cu două săptămâni în urmă, după ce nişte militanţi palestinieni au atacat din nou teritoriul israelian cu rachete după un armistiţiu de cinci luni. Atacul a fost o reacţie la o operaţiune militară israeliană în Fâşia Gaza, în urma căreia şi-au pierdut viaţa patru palestinieni înarmaţi.