La Apărare se așteaptă continuitate

PSD caută să dea garanții că nu există o criză la Ministerul Apărării Naționale. Este posibil să fie așa, dar atunci există o criză mai largă care se răsfrânge și asupra Apărării și ține de administrarea generală a Bugetului. În orice caz, la Apărare plata salariilor pare să nu fie de fapt cea mai mare problemă, căci așa cum s-a remarcat din analiza datelor, capitolul de înzestrări militare stă cel mai rău. Probabil că cei mai mulți oameni au înțeles că creșterea bugetului militar la 2% din PIB are ca scop achiziția de armament modern și nu alte lucruri cum ar fi pensiile militare și salariile. Altfel, angajamentul acesta politic în cadrul NATO ar fi mai curând o farsă. Este adevărat că la acest capitol al cheltuielilor de capital alocările nu se fac uniform, periodoc, ele ținând de evoluția negocierilor cu furnizorii avuți în vedere, dar problema continuă să se pună. Fără un plan mai ferm de achiziții, entuziasmul celor 2% riscă să se transforme în improvizație și cheltuieli de ultimă instanță.

Poate că România nu se pregătește cu adevărat de război, dar angajamentele sale contează în planul credibilității. Am văzut că bugetul de înzestrări militare este conceput ca un abil instrument diplomatic menit să contracareze rivalitatea gestantă dintre SUA și Europa occidentală și tocmai de aceea el este chiar mai important în contextul politic imediat decât dacă ar răspunde unei iminente necesități de război. Ar fi probabil și prea greu pentru o țară ca România să-și definească nevoile în termeni strict militari, pentru că disproporțiile față de un adversar care ar putea fi avut în vedere sunt prea mari. Achizițiile militare nu pot fi concepute în mod realist decât în contextul NATO și în cel al relațiilor europene.

Prin urmare, chiar dacă pacea va continua să guverneze zona noastră de lume, responsabilitatea care revine ministerului Apărării este foarte mare. În discursul ținut în fața diplomaților reuniți la București, președintele Iohannis avusese o mențiune pozitivă față de ministrul Adrian Țuțuianu, cu care inițiase o colaborare bună, fapt care sporise surpriza la știrea demiterii sale, dar care relevă și atenția specială pe care președintele o acordă noii nominalizări. Propunerea PSD cunoscută la această oră este Mihai Fifor, actualmente ministru al Economiei, poziție în care îi succede prim-ministrului Mihai Tudose.

Nu avem niciun motiv să credem că Mihai Fifor nu ar putea prelua mandatul lui Adrian Țuțuianu, chiar dacă se obiectează că nu ar avea studii de specialitate. El a dus mai departe, de exemplu, proiectul început de Mihai Tudose cu germanii de la Rheinmetall privitor la producerea unui blindat în România, la Moreni, și prin urmare pare deja inițiat în problematica mai complicată a achizițiilor militare, care se joacă astăzi mai mult pe teren dimplomatic decât pe cel al strategiilor militare propriu-zise. Problema nu mai ține atât de mult de persoane, ci de întregul Guvern și de capacitatea sa de a duce la îndeplinire planul asumat de achiziții.