La ceasul antieuropenismului

Apărându-se de reproşul că ar fi orbită de frustrare şi de ură, o distinsă intelectuală "a lui Ponta & Antonescu” respinge învinuirea în numele „neliniştii” pe care i-ar provoca-o „fantoşa macabră Traian Băsescu”.

Dacă nici acest limbaj ce şi-a luat adio de la vocabularul critic folosit în Europa, tinzând să-l demonizeze pe şeful ales al statului român nu denotă o doză consistentă de ură, frustrare sau cel puţin de isterie, mă întreb oare ce alte emoţii inavuabile exprimă.

Aceeaşi gânditoare supărată foc pe „intelectualii lui Băsescu” invocă în mod obscur o prezumtivă „modernizare prin militarizare” pe care ar fi girat-o cei înfieraţi de ea şi crede, fără argumente serioase, că adepţii dreptei reformiste ar „dispreţui plebea”.

Tot ea critică o presupusă „minimalizare” a voturilor celor care au optat la referendumul din vară pentru demiterea preşedintelui şi condamnă la poziţia criticilor lui Ponta şi Antonescu ceea ce Bianca Burţa-Cernat numeşte lapidar „marota antieuropenismului” şi „antiamericanismului”.

Ca şi cum liderii USL n-ar fi făcut în ultimele luni repetate şi apăsate declaraţii de natură să exacerbeze aceste sentimente antiapusene în rândul publicului Antenei 3 şi al televiziunilor afiliate, precum TVR. Toate, se ştie, au practicat în ultimele luni asiduu alintul la adresa unor Merkel, Reding, Philipp Gordon şi Barroso.

Din păcate antieuropenismul şi antioccidentalismul făţiş sau mascat nu sunt la modă doar în rândul intelectualilor de stânga de la Bucureşti, a alegătorilor Antenei 3 şi ai OTV.

Criza economică şi financiară care dă Apusului de furcă de patru ani încoace a redus substanţial capacitatea de atracţie a Occidentului şi a societăţilor sale deschise şi ameninţă să pună democraţiile pe butuci nu doar în România, în care nu puţini se arată uşor de ademenit cu ruble. Sau cu gaz metan rusesc.

Nu altfel funcţionează în vest petrodolarii. De pildă cei prin care emiratul Quatar s-a apucat să cumpere bucată cu bucată Franţa, începând cu suburbiile ei şi cu marile ei întreprinderi şi terminând cu echipele ei de fotbal.

Oriunde globalizarea a scos la iveală tare vechi precum lipsa cronică de competitivitate şi o dureroasă nevoie de austeritate şi de programe de reformă, vai, impopulare pretutindeni, se manifestă două fenomene simultane: are loc o ascensiune a extremismelor de stânga şi de dreapta şi apare tendinţa căutării de fonduri ceva mai lesne de obţinut decât prin eforturi proprii şi economisiri, fonduri care, de altfel, se şi pot găsi în buzunarele unor dictatori dispuşi să cumpere ţări şi societăţi întregi.

Din pricina crizei şi necesităţii transpunerii de programe de austeritate nu puţine state din sudul Europei se confruntă cu primejdia destabilizării interne şi amplificarea tendinţelor secesioniste. E deopotrivă cazul Spaniei, în care catalanii se vor independenţi, dar şi al Italiei, în care nordul se vrea despărţit cât mai urgent de sud, iar tirolezilor le e din ce în ce mai dor de austrieci.

Premierul elen Samaras s-a arătat recent extrem de alertat de riscul unui eşec al reformelor din Grecia şi de ascensiunea forţelor extremiste în ţara sa. „Democraţia elenă se află, poate, în faţa celei mai mari provocări” a spus el, textual, într-un interviu acordat ziarului german Handelsblatt.

Întreaga societate e „ameninţată de populiştii de extremă stângă şi de ceva ce n-a mai existat niciodată în ţara noastră, de un partid neonazist care a ajuns în sondaje cea de-a treia forţă politică din Grecia şi tinde să mai crească”, a exclamat premierul elen cu nedisimulată îngrijorare.

Evident, invocarea acestor riscuri e menită să convingă Troica donatorilor internaţionali să închidă un ochi la verificarea progreselor efectuate de greci pe drumul reformelor şi să mai lase din pretenţiile ei la adresa Atenei. Dar pericolele menţionate nu sunt mai puţin reale.

Fapt e, că o proximă implozie europeană nu mai poate fi defel exclusă. Dacă se va produce, marii perdanţi ai destrămării Uniunii şi ai refacerii ei ulterioare, pe baze diferite, vor fi cu siguranţă europenii din sudul şi din estul prea puţin performant al continentului şi, nu în ultimul rând, românii. Aviz intelectualilor care, din ură faţă de Băsescu, naţionalism şi dragoste pentru tripleta Ponta-Voiculescu-Antonescu minimalizează pericolele discursului antioccidental.