1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

La Kiev lupta pentru putere continuă

Hermann Krause10 aprilie 2007

Confruntarea dintre parlamentul de la Kiev şi preşedintele Iuşcenko s-a accentuat. Într-o declaraţie dată publicităţii ieri, deputaţii se arată dispuşi să accepte organizarea unui scrutin legislativ anticipat dacă totodată au loc şi noi alegeri prezidenţiale.

https://p.dw.com/p/B1Dl
Demonstranţii, adepţi ai premierului
Demonstranţii, adepţi ai premieruluiImagine: AP

Parlamentarii vor şi ca electoratul să decidă prin referendum dacă Ucraina să adere la NATO, aşa cum şi-ar dori preşedintele. Preşedintele Viktor Iuşcenko l-a acuazt pe premierul Ianukovici că vrea că pună mâna pe putere şi a decis organizarea de alegeri anticipate pe 27 mai.

Criza pe care o traversează în prezent Ucraina e cea mai gravă de la revoluţia portocalie din 2004. La finele săptămânii sute de de adepţi ai premierului pro rus Victor Ianukovici şi-au instalat corturi în centrul Kievului demonstrând contra măsurii adoptate de preşedinte. Mulţi au sperat că acesta va renunţa la decizia vizând organizarea unor noi alegeri parlamentare. Iuşcenko le-a cerut demonstranţilor să pună capăt acţiunilor de protest.

Alegeri parlamentare la schimb cu unele prezidenţiale

Parlamentarii au arătat că admit noile alegeri legislative propuse de preşedinte doar dacă ar avea loc în acelaşi timp şi un scrutin prezidenţial. E de aşteptat ca preşedintele Iuşcenko să nu mai fie reales într-o astfel de situaţie. În orice caz şansele de a ieşi învingător la urne sunt destul de reduse. Ca atare preşedintele nu va accepta oferta legislativului.

La aceasta se adaugă faptul că deciziile parlamentului, din care mai fac parte doar deputaţii formaţiunilor aflate la guvernare, nu mai au nici o valabilite de vreme ce legislativul, Rada, a fost dizolvat de preşedinte pe 2 aprilie. Rada, premierul precum şi majoritatea miniştrilor nu acceptă însă măsura adoptată de şeful statului, calificând-o drept neconstituţională. Se aşteaptă ca după 11 aprilie, Curtea Constituţională de la Kiev să hotărască dacă decizia preşdintelui încalcă sau nu legea fundamnetală.

Premierul Ianukovici a afirmat că va recunoaşte hotărârea însă nu e exclus ca judecătorii să evite să se amestece în această dispută politică de proporţii. Parlamentul a cerut ieri premierului să-i demită pe ministrul apărării şi pe şeful serviciilor secrete. Amândoi sunt susţinători ai preşedintelui. Parlamentul are dreptul să-i înlăture din cabinet pe unii miniştri, dar preşedintele poate bloca tentativa prin veto.