1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

La loc comanda?

Rodica Binder7 decembrie 2006

Mai poate da din cînd în cînd bătrîna Europă, lecţii Americii? Răspunsul are toate şansele să fie afirmativ după prezentarea raportului comisiei Baker.

https://p.dw.com/p/B0z0
Volumele raportului Baker
Volumele raportului BakerImagine: AP

Printre altele, raportul recomandă şi o apropiată retragere a armatei americane din ţinuturile de pe Tigru şi Eufrat – un pas pe care cotidianul DIE WELT îl comentează azi pe prima sa pagină. „O retragere s-ar solda cu imprevizibile consecinţe psihologice în cazul în care ea s-ar lăsa percepută de adversar drept o formă embrionară de panică.

În Statele Unite, s-ar putea ca modificarea cursului politicii în Irak să fi stîrnit un sentiment de uşurare ceea ce este de înţeles. Dar efectul raportului asupra Hamas-ului, a Teheranului, a Coreeii de Nord, este pentru Washington la fel ca şi pentru Berlin de o infinit mai mare importanţă pe termen lung.”

Deocamdată, neoconservatorii de la Washington sunt pe deplin conştienţi de totalul lor eşec iar lui Baker i-a revenit misiunea de a-l face public, retragerea fiind deja o treabă hotărîtă - scrie GENERAL ANZEIGER - pentru a formula imediat şi cîteva întrebări: „Retragerea cu orice preţ? Chiar dacă Irakul va fi lăsat pradă unui război civil dezlănţuit?

Chiar dacă Iranul, Arabia Saudită şi Turcia se vor folosi de acest vid de putere pentru a-şi sprijini fiecare propriii protejaţi în Irak?Oricît de solid ar fi consensul creat în Statele Unite asupra terminării cît mai rapide a acestui război, este cît se poate de limpede că nu ne este îngăduit să lăsăm Irakul pradă haosului „, conchide ziarul care apare la Bonn.

Si atunci ce-i de făcut? Comisia Baker nu dispune nici ea din păcate de o soluţie elegantă pentru a ieşi din criza irakiană – crede FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG iar un bilanţ al celor trei ani de război pare a legitima recomandările făcute de comisia Baker chiar dacă nu se ştie încă dacă preşedintele Bush le va da întru totul şi de bună voie ascultare.

NEUE WESTFÄLISCHE scrie: „Peste 3000 de militari au trebuit să-şi piardă viaţa în Irak, CIA a trebuit să se blameze, statul de drept să se dezavueze, întreg Orientul Apropiat să se destabilizeze pentru ca Washingtonul să priceapă în sfîrşit că nu mai poate cîştiga acest război. Cum de a putut un preşedinte să se înşele atît de grav?” Întrebarea rămîne deschisă.

În schimb la Washington pare a reveni bunul stil de altă dată al politicii „realiste” ceea ce marchează şi sfîrşitul ideologiei neoconservatoare cultivată de preşedintele Bush scrie ziarul austriac KURIER.

„Cu adevărat interesant”... sunt termenii în care preşedintele Bush a apreciat raportul comisiei Baker. Or, atrage atenţia ziarul elveţian TAGES ANZEIGER, cine dată fiind o situaţie într-atît de dramatică pe cît este cea prezentată de experţi, nu are altceva de spus decît „cu adevărat interesant” înseamnă că nici nu prea are de gînd să ţină cont de recomandări. „Tragic este că astfel, alţi mii de americani şi zeci de mii de irakieni vor plăti cu viaţa această atitudine” - conchide cotidanul citat.

„Dovada că preţul cinismului – chiar în politica mondială - este uriaş – a fost adusă scrie cotidianul LIBERATION. Guvernul american, prin „orbirea cu care s-a aruncat în capcană”, a adus grave prejudicii unor idealuri ale Statele Unite care s-au conceput dintotdeauna drept „un paladin al libertăţii. ” Însă preşedintele Bush „a ciuntit şi această mitologie”. . . crede ziarul francez citat.