La moartea celebrului muzician Mstislav Rostropovici

În preajma zilei sale de naştere, 27 martie, ar fi trebuit să aibă loc la Filarmonica din Köln un concert dirijat de Mstislav Rostropovici. Cu puţin timp înainte s-a comunicat însă că violoncelistul şi dirijorul rus de origine azeră nu va putea veni fiind bolnav. Mă bucurasem mult să asist la acel concert pe care avea să-l dirijeze marele maestru şi citeam cu îngrijorare ştirile care anunţau că fusese nevoit să se supună unui tratament la spital. S-a stins din viaţă la capătul unei lungi suferinţe, la exact o lună după ce împlinise vârsta de 80 de ani. A dispărut unul dintre cei mai de seamă muzicieni nu doar ai secolului ci ai tuturor timpurilor, virtuoz violoncelist, dirijor desăvârşit, pianist şi umanist, un om care prin talentul său ieşit din comun ar fi putut avea o viaţă mai comodă, dar a riscat mult dând dovadă de curaj civic. După ce i-a oferit adăpost disidentului Alexandr Soljeniţin, laureat la premiului Nobel pentru literatură şi a adresat conducerii URSS o scrisoare deschisă, care n-a fost însă nicicând publicată în ţară ci daor în străinătate, luând apărarea sccriitorului, Rostropovici a fost şicanat la rândul său de autorităţile comniste, nemaiavând dreptul de a concerta peste hotare.

Viaţa în exil, departe de Rusia

La finele unei perioade grele, în 1974, Rostropovici a putut părăsi Uniunea Sovietică, în umra unor masive presiuni venite din străinătate. A urmat retragerea cetăţeniei ruse şi a tuturor drepturilor. Devenit cetăţean elveţian, Rostropovici a condus timp de 17 ani National Symphony Orchestra din Washington D.C., trăind în capitala americană şi la Paris. Şi în exil s-a implicat mult în sprijinul disidenţilor ruşi şi a celor din alte regiuni ale Europei de Est. Unul din cele mai importante momente din viaţa sa a fost căderea zidului din Berlin.

Muzica, o rugăciune adresată lui Dumnezeu

„Zidul era un simbol şi pentru viaţa mea divizată”, „un ghimpe in inimă”, spunea Rostropovici, care a sosit imediat după prăbuşirea zidului, pe 11 noiembrie 1989 la Berlin şi a susţinut un concert chiar în faţa puctului de control Checkpoint Charly cu o suită de Bach. „Muzica mea, mărturisea Rostropovici, a fost o rugăciune adresată lui Dumnezeu. L-am rugat să reunească cele două jumătăţi ale Europei şi ale inimii mele. Dumnezeu m-a ascultat”. Rostropovici a suferit mult de pe urma faptului că fusese nevoit să trăiască departe de Rusia iubită. „Aşa se întâmplă oricărui rus, spunea legendarul violoncelist într-un interviu din 1977 acordat săptămânalului „Die Zeit”, dar eu am avut muzica. Şi muzica e o patrie.”

Rostropovici rămâne până la sfârşit un om angajat

Spontan Rostropovici s-a deplastat şi la Moscova în timpul puciului din vara anului 1991 contra lui Mihail Gorbaciov. Gorbaciov a fost cel care cu un an în urmă i-a redat marelui muzician toate drepturile şi cetăţenia rusă. Mstislav Rostropovici s-a angajat totodată în formarea tinerei generaţii de muzicieni. El amintea adesea că, în calitate de dirijor şi profesor, dispune de un mare avantaj ştiind cum şi-au imaginat mulţi compozitori opera, deoarece îi cunoscuse personal. Numeroşi compozitori de renume, precum Dmitri Şostacovici, Sergej Prokofiev sau Benjamin Britten au compus lucrări special pentru el.