La mulţi ani, Verde!

Cine ar fi crezut că formaţiunea înfiinţată după aprinse dezbateri pe 13 ianuarie 1980 la Karlsruhe de către o adunătură pestriţă va exista şi astăzi, după trei decenii? Mai mult decât atât, cine ar fi crezut că acest partid devine o forţă stabilă în spectrul politic al ţării, la guvernare astăzi în multe landuri federale, la guvernare odinioară cu social-democraţii în Cabinetul federal de la Berlin? Probabil că nici cei mai optimişti dintre ecologişti nu s-au aşteptat la asta în clipa genezei partidului lor. Apoi, nimeni nu ar fi putut să prevadă spectaculoasele transformări prin care partidul a trecut de-a lungul acestor decenii. Verzii au devenit din mişcare adversară Parlamentului, din pacifişti şi extremişti de stânga, un partid cu cotizanţi din mediul burgheziei instruite care trimit soldaţi germani în Afganistan în scopul combaterii terorismului internaţional.

Totuşi, comparativ cu evoluţia lor spectaculoasă din ultimii 30 de ani, ecologiştii îşi serbează jubileul aproape în tăcere, de pe băncile opoziţiei din Bundestag, nedumeriţi în privinţa viitorului care îi aşteaptă, indecişi asupra personalului, partenerilor şi temelor pe care să le aleagă. Lipsa de viziune se datorează în mod paradoxal succesului repurtat de ecologişti până acum. Iată un scurt istoric al formaţiunii: În 1980, ei cer o mai bună protecţie a mediului, recunoaşterea formelor de viaţă alternative familiei, acceptarea homosexualilor şi lesbianelor în societate, egalitate în drepturi a sexelor. Iniţial ei au fost singuri cu acest mesaj. Treptat însă, din ce în ce mai mulţi oameni au adoptat aceste revendicări, apoi şi partide, şi societatea s-a schimbat. Drept efect, pestriţii ecologişti n-au mai apărut într-atât de pestriţi. În zilele noastre, ei nu mai pot strânge capital electoral cu teme de mediu, câtă vreme cancelarul creştin-democrat Angela Merkel este considerat la nivel internaţional un campion al protecţiei mediului. Un alt exemplu: ani de zile, ecologiştii au militat pentru înfiinţarea, la nivelul întregii ţări, a unui număr suficient de locuri în creşe. Astăzi, toţi cer acelaşi lucru şi numai pentru merite din trecut aproape că nu te alege nimeni.

Prezenta derută are şi alte motive ce ţin de deciziile proprii: Ani de zile, ecologiştii s-au fixat pe coaliţii cu laburiştii. Partidul Social Democrat (SPD) se confruntă însă cu o severă criză. În această situaţie, verzii ar tinde să se îndrepte spre creştin-democraţi dar parcă nu se îndură încă, o excepţie fiind coaliţia la putere în oraşul-stat Hamburg. Apoi, poziţia ecologiştilor s-a schimbat fundamental în câteva chestiuni ideologice cum ar fi atitudinea faţă de armata ţării, Bundeswehr, faţă de război şi pace. Această schimbare n-ar fi fost posibilă fără abandonarea unor legături tradiţionale importante, cum a fost cea cu mişcarea pacifistă.

Cât de mare este nedumerirea verzilor, se poate vedea şi din faptul că sunt conduşi de ani de zile de aceleaşi personalităţi: de foştii miniştri Künast şi Trittin, de emotiva Claudia Roth şi de reprezentanţi ai generaţiei fondatoare. Aproape că nu apar la suprafaţă oameni tineri, sau dacă apar nu se consideră încă pregătiţi pentru a prelua responsabilităţi.

A considera însă că vremea ecologiştilor a trecut ar fi o eroare mai ales fiindcă au reuşit să-şi cucerească un electorat stabil. Susţinătorii lor sunt orăşeni cu un grad ridicat de instrucţie, cu familii, care vor şcoli bune pentru copiii lor şi drumuri sigure într-acolo, care doresc ca statul să-i ajute să împace profesia cu obligaţiile de familie şi cărora temele de mediu nu le sunt indiferente. În numeroase oraşe mari, verzii sunt pe cale să devină partid de mase. În toiul nedumeririi care-i apasă, ecologiştii au reuşit la alegerile generale de anul trecut să depăşească pentru prima dată pragul de 10 procente.

Pentru a rezuma: primii 30 de ani au fost turbulenţi, următorii ar putea fi la fel. Ecologiştii au nevoie de tineret şi de o fantezie mai bogată în privinţa alegerii partenerilor de alianţă. Au nevoie de asemenea de încredere în faptul că este profitabil pe mai departe să mizezi pe teme de viitor, pe care celelalte partide să şi le însuşească ulterior.

Autor: Jens Thurau / Ioachim Alexandru
Redactor: Robert Schwartz