1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

La noi nu există liberul arbitru

Horațiu Pepine, DW-București27 mai 2016

Există în opinia publică românească o nevoie imperioasă de a găsi un vinovat ascuns, în locul unuia aflat la vedere. În acest scenariu ezoteric, SRI este un excelent suspect.

https://p.dw.com/p/1IvPI
Imagine: picture alliance/DeFodi

Ședința CSAT programată vineri a avut pe ordinea zi și cazul Hexi Pharma și infecțiile intraspitalicești. De la declanșarea scandalului și până astăzi s-au întâmplat o mulțime de lucruri care au complicat intriga enorm. Au apărut dezvăluiri despre complicitatea directorilor de spitale, patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, a murit într-un accident considerat de multă lume suspect, fosta soție a acestuia a depus mărturie despre legătura dintre acesta și SIE sau despre filajul ipotetic al SRI. Povestea este interesantă, neîndoielnic, și e greu de crezut că lucrurile vor fi limpezite până la capăt. De fapt nu ne rămâne decât să facem câteva comentarii de principiu.

Am remarcat că există în opinia publică românească o nevoie imperioasă de a găsi un vinovat ascuns, în locul unuia aflat la vedere. E ca și cum ai spune că adevărul nu se poate oferi oricui cu ușurință și că pretinde un soi de inițiere la capătul căreia apare și revelația. În acest scenariu ezoteric, SRI este un excelent suspect în virtutea faptului că este un serviciu secret, care se refuză cunoașterii generale. Președintele Klaus Iohannis a făcut o declarație criticată cu multă duritate prin care a absolvit SRI-ul de o culpă prezumtivă sugerând că dacă a existat o neglijență vinovată ea ar trebui căutată în altă parte: ”unii demnitari nu au citit cu atenţie informările sau le-au ignorat cu bună ştiinţă”. SRI-ul era un suspect atât de îmbietor, încât declarația lui Iohannis a provocat pur și simplu furie, căci el strica toată frumusețea scenariului.

De fapt noi nu excludem o culpă a SRI, atâta doar că ar trebui să ierarhizăm responsabilitățile și culpele asociate. Cine răspunde de achiziția substanțelor dezinfectante? Evident administrația spitalelor și nu serviciile secrete, oricare ar fi ele. Cu siguranță, vinovați sunt în primul rând cei care au diluat produsul, dar și cei care au luat o mită consistentă ca să închidă ochii cu presupoziția că merge și așa și că toate recomandările legate de concentrație ar fi pedanterii exagerate. Numai tipul acesta de gândire, tolerat în lumea medicală, poate explica amploarea a ceea ce s-a întâmplat. În aceste împrejurări atât de clare, în ciuda faptului că nu avem la dispoziție rapoarte precise legate de tranzacții și persoane, a broda despre implicarea serviciilor secrete, este un fel de diversiune. Parchetul are datoria simplă de a merge pe firul tranzacțiilor și de a stabili cine le-a încheiat.

Dar modul insinuant în care vina glisează asupra agenților din umbră este lucrul cel mai penibil, căci este ca și cum medicii pe care îi cunoaștem, directorii de spital și toată societatea aceasta care evoluează la lumina zilei ar fi o lume infantilă, una cu răspundere morală limitată și care nu poate fi făcută pe deplin răspunzătoare de actele sale. Tutorele răspunde întotdeauna și tutorele este ”adevărata” conducere, cea din umbră, recte serviciile secrete. Ele dețin puterea și prin urmare și responsabilitatea morală. E modul acesta de a gândi o rămășiță a epocii comuniste atunci când cetățeanul era complet infantilizat? Sau e ceva nou?

Am mai văzut ceva asemănător în cazul incendiului din clubul Colectiv. După câte am putut să ne dăm seama, în ochii unui public foarte larg nu patronii clubului (și într-o oarecare măsură trupa, prea dornică de o asistență numeroasă), nu oamenii direct implicați în organizarea concertului ar fi primii vinovați, ci statul că nu a controlat cu destulă severitate. Cu siguranță că funcționarii statului au fost indolenți, dar sunt ei tutori, preiau ei pe umerii lor întreaga răspundere morală a adulților direct implicați? În gândirea aceasta, nu individul liber este de vină, ci mereu statul care ar trebui să preia asupra lui răspunderea tuturor vieților.

La fel e și acum. Statul, adică SRI-ul, e de vină că nu a supravegheat activitățile iresponsabile ale cetățenilor ei lipsiți, prin definiție, de responsabilitate. La noi, după cum ne dăm seama, omul nu se bucură de liberul arbitru. De unde rezultă că este mereu scuzabil și că vina trebuie căutată în altă parte.