1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

La petrecere în zăpadă: Noroc bun, Ruhr 2010!

10 ianuarie 2010

În ciuda ninsorii abundente, zeci de mii de oameni au sărbătorit în aer liber inaugurarea Capitalei Culturale Ruhr 2010 în faţa fostei mine Zollverein din Essen, un simbol al istoriei industriale a Bazinului Ruhr.

https://p.dw.com/p/LPxC
Preşedintele Germaniei la petrecerea de inaugurare din EssenImagine: AP

Dansatorii au reuşit să nu alunece pe scena îngheţată, trompetiştii din orchestră au cântat mai departe în ciuda stratului tot mai mare de zăpadă de pe instrumentele lor, iar mulţi părinţi şi-au plimbat copiii cu sania înainte de începerea spectacolului, fără a se sinchisi de discursurile politicienilor prezenţi.

Ceremonia de deschidere a programului cultural Ruhr 2010 se potriveşte cu descrierea oamenilor din această fostă regiune industrială din melodia vedetei pop Herbert Grönemeyer, "Komm zur Ruhr!", prezentată în premieră la spectacolul din Essen: locuitorii uriaşei metropole sunt "rezistenţi la orice vreme şi la intemperiile istoriei", "simpli, simpatici şi sinceri", dar şi "încăpăţânaţi", cântă Grönemeyer în acest imn dedicat Capitalei Culturale Europene a anului 2010. De altfel, muzicianul însuşi provine din regiunea Ruhr, din oraşul Bochum, căruia i-a dedicat deja cu ani în urmă o melodie care a cucerit topurile germane.

Horst Köhler: "În Regiunea Ruhr, cultura nu este un fenomen elitist, ci o forţă creatoare pentru toată lumea"

Essen Europäische Kulturhauptstadt Ruhr 2010
Herbert Grönemeyer interpretând melodia "Komm zur Ruhr!" (Vino în Regiunea Ruhr)Imagine: AP

La inaugurarea maratonului cultural care se va desfăşura în următoarele 12 luni - cuprinzând peste 2.500 de manifestări - au participat personalităţi politice precum preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, şi şeful statului german, Horst Köhler. Preşedintele Republicii Federale a subliniat că "în Regiunea Ruhr, cultura nu este un fenomen elitist, ci o forţă creatoare pentru toată lumea". În Bazinul Ruhr, cultura are cele mai diverse faţete: peste 200 de muzee şi-au deschis porţile în ultimii ani, multe dintre ele fiind adăpostite în foste fabrici sau chiar mine, în fostele oraşe industriale există biserici fascinante din Evul Mediu, teatrele din această regiune se numără printre cele mai prestigioase ale Germaniei, dar din peisaj nu lipseşte nici binecunoscuta pasiune a locuitorilor pentru fotbal.

Teatru, expoziţii şi... un picnic uriaş pe autostradă

BdT Essen Europäische Kulturhauptstadt Ruhr 2010
Mina Zollverein din EssenImagine: picture alliance/dpa

Programul pe 2010 oferă câte ceva pentru toate gusturile: de la plimbările cu balonul deasupra fostelor zone miniere până la expoziţii de artă spectaculoase, premiera mondială a unei opere semnate de compozitorul Hans Werner Henze, şi, nu în ultimul rând, un picnic uriaş pe un segment de autostradă care va fi pus la dispoziţie artiştilor ambulanţi pentru o săptămână.

Peste cinci milioane de oameni trăiesc în Regiunea Ruhr. Cel puţin 10 la sută dintre ei provin din străinătate, din nu mai puţin de 170 de ţări. Multiculturalitatea Bazinului Ruhr, convieţuirea paşnică a unor oameni de naţionalităţi şi religii diferite, este un exemplu pozitiv pentru întregul spaţiu european, a subliniat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, la ceremonia de deschidere din 9 ianuarie.

De altfel, tot acest aspect al muticulturalităţii a fost unul dintre motivele principale pentru alegerea Sibiului drept Capitală Culturală Europeană a anului 2007. Un eveniment de neuitat - nu doar pentru sibieni.

Autor: Alexandra Sora
Redactor: Ioachim Alexandru