La un pas de prăpastie

Îşi închipuie oare Barroso că Berlinul şi Parisul au închis obloanele, că şefii de guvern şi preşedinţii au plecat în vacanţă fără să se mai sinchisească de criza monetară? - se întreabă SÜDDEUTSCHE ZEITUNG. Ziarul din München e consternat de tonul mustrător al preşedintelui Comisiei Uniunii Europene. În mesajul său, Barroso îşi exprimase, în plină criză, nemulţumirea faţă de caracterul comunicării interne precum şi faţă de prezumtive imperfecţiuni ale umbrelei de salvare sub care se adăpostesc destul de bine, Irlanda, Grecia şi Portugalia.

Pentru Italia însă nu mai este loc, avertizează, de la Rostock, OSTSEE ZEITUNG şi explică de ce: cu cît mai multe ţări se îngrămădesc sub umbrelă, cu atît mai împovărate vor fi statele creditoare. În final, s-ar putea ca şi Germania să-şi piardă bonitatea - se teme ziarul citat, nu fără a menţiona că întreaga construcţie monetară europeană este extrem de vulnerabilă la intemperii.

Motiv suficient pentru WESTDEUTSCHE ZEITUNG să se întrebe dacă nu cumva spaţiul monetar european se destramă. Iar una din victimele acestei destrămări ar fi, nimeni alta, decît Italia. Fiindcă, în viziunea cotidianului LA STAMPA, Berlusconi pare a avea dreptate cînd afirmă, că ţara sa nu este provocatoarea crizei, ci victima ei.

Or, replică de la Paris LE MONDE, problema Italiei este Berlusconi însuşi, incapabil să mai facă faţă exigenţelor pieţelor financiare, dar dornic să rămînă la putere pînă în 2013.Cert este însă, că pieţele financiare nu vor fi într-atît de răbdatoare cu Berlusconi pe cît sunt italienii.

America este în pragul insolvenţei, criza datoriilor a afectat şi o ţară mare ca Italia, iar economia mondială se află într-o stare deplorabilă - scrie THE TIMES. Iar dacă apelul la disciplină, lansat de Barroso colegilor europeni, a amplificat neliniştea pieţelor, sfatul dat de cotidianul conservator de la Londra este valabil pentru toată lumea: durerosul adevăr este că reînviorarea globală depinde de revenirea la un comportament financiar solid.

Numai că, în răstimp, şi Fondul Monetar Internaţional are o problemă de imagine. După ce fostul său director, Dominique Strauss-Kahn, a intrat în vizorul justiţiei, în urma unui presupus delict sexual, succesoarea sa la conducerea instituţiei, Christine Lagarde, se vede şi ea acuzată, de această dată de de abuz de putere.

Or, după cum relevă NEUE OSNABRÜCKER ZEITUNG, bănuielile existau deja înainte de instalarea distinsei doamne în fotoliul de preşedinte al FMI.

Este puţin probabil că Madame Lagarde îşi va putea exercita dificila misiune în plină criză financiară, făcînd totală abstracţie de cazul în care este implicată. Intr-o primă reacţie, noua şefă FMI a declarat că investigaţiile vor risipi toate neclarităţile, consemnează NEUE ZÜRCHER ZEITUNG. Ziarul eveţian precizează că, în Franţa, demersurile ar putea dura cîţiva ani buni şi că, în tot acest răstimp, ele vor umbri exercitarea funcţiei de către succesoarea lui Dominique Strauss-Kahn.

Condamnarea de către Consiliul de Securitate ONU a violenţelor din Siria este tardivă şi extrem de precaută estimează DAGENS NYETHER. Ducînd mai departe ideea, cotidianul suedez atrage atenţia că, pentru a-l înlătura de la putere pe Assad, este nevoie de un consens general, solid în zonă şi de o puternică presiune asupra regimului.

Dacă deplînge faptul că, în pofida uciderii a aproape 2000 de persoane, regimul de la Damasc a fost cruţat de o rezoluţie ONU,TAGESSPIEGEL salută măcar faptul că toţi cei 15 membri ai Consiliului de Securitate, inclusiv Rusia şi China, au susţinut declaraţia de condamnare a lui Assad.

Rar se întîmplă ca o decizie judecătorească să stîrnească o atît de încinsă polemică precum cea generată în Germania de hotărîrea de a despăgubi un ucigaş dovedit. Asasinul fusese ameninţat verbal cu tortura de către poliţişti în timpul anchetei, spre a-l determina să mărturisească unde-şi ascundea victima, despre care se credea că mai este în viaţă.

În cauză este Markus Gäfgen, răpitorul şi ucigaşul lui Jakob von Metzler, în anul 2002, copilul unei familii de bancheri. In schimbul eliberării victimei sale, făptaşul a cerut o răscumpărare de un milion de euro, omorîndu-şi totuşi prizonierul, pe care apoi l-a aruncat într-un lac.

Faptul că acum, ucigaşul este despăgubit cu suma de 3000 de euro pentru ameninţările la care a fost supus, are o dimensiune politică şi morală, crede DIE WELT pe prima pagină. In continuare, ziarul berlinez avansează ideea că verdictul emis de judecători în baza unor foarte complicate paragrafe, se conformează spiritului deplinei respectări a statului de drept, a demnităţii umane şi a drepturilor omului. Cine are dreptul să recurgă la tortură, chiar şi pentru o cauză bună, precum salvarea vieţii unui om, compromite de fapt sensul însuşi al noţiunii de faptă bună.

Justiţia este confruntată cu o situaţie ce depăşeşte limitele ei, observă WESTFÄLISCHE ANZEIGER întrebîndu-se totuşi dacă o interdicţie categorică şi univocă a torturii trebuie confirmată prin achitarea unei despăgubiri celui care a fost ameninţat verbal cu tortura.

Ca şi alte ziare, MÄRKISCHE ALLGEMEINE condamnă şi dezaprobă lipsa de empatie, de omenie, de sensibilitate a făptaşului, dar subliniază că, prin ele însele, drepturile omului nu sunt negociabile şi prin urmare ele trebuie respectate fără excepţie.

Pînă la sacrificiul de sine, completează ideea, nu fără o notă de sarcasm, BADISCHE NEUSTE NACHRICHTEN. Anterior, cotidianul din Karlsruhe opinase că este pură neghiobie să se afirme că, refuzînd să-i achite despăgubirea, statul ar legitima tortura.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Petre Iancu