Lacrimi de bucurie, pe de o parte, frustrare şi dezamăgire pe de alta

Pe 29 noiembrie 1947 la ONU s-a votat în favoarea aşa numitului plan de divizare pentru Palestina, pentru Rezoluţia 181. Prin ea urma ca pe teritoriul mandatului britanic deasupra Palestinei, conflictul arabo-evreiesc să fie soluţionat. Din fosta Palestină făceau parte statele Israel, Fâşia Gaza, Cisiordania, părţi din Înălţimile Golan, ca şi Regatul Iordaniei. Palestinienii care au respins acordul de divizare au rămas fără stat. În schimb pentru evreii, supravieţuitori ai Holocaustului, crearea statului Israel a fost percepută ca un miracol.

Reprezentanţii celor 56 de state membre au fost chemaţi să se pronunţe dacă sunt pentru sau contra divizării Palestinei în două state, unul evreu şi altul arab. În Ierusalimul de Vest în apropiere de strada Jaffa, Avital Ben Chorin de 25 de ani se afla împreună cu soţul ei în faţa unui aparat de radio. Spre miezul nopţii, s-a transmis în direct de la New York,momentul supunerii la vot . Avital îşi aminteşte de tensiunea care domnea dat fiind că era vorba de însăşi existenţa atâtor oameni.

Ca unica fiică a unui medic, născută în 1923 la Eisenach în Germania, Avital pe numele ei adevărat Erika Fackenheim emigrase la 13 ani în Palestina, singură, fără părinţi, care fuseseră omorâţi de nazişti la Auschwitz.

La rândul lui, arabul Naim Ashab mărturiseşte că după votarea rezoluţiei 181, arabii erau frustraţi şi dezamăgiţi. Majoritatea erau împotriva divizării pentru că susţineau că Palestina trebuie să rămână un stat eminamente arab, iar 93 la sută din proprietăţile de pământ din Palestina s-au aflat până la sfârşitul mandatului britanic în posesiune arabă. Naim Ashab s-a mutat în 1934 împreună cu părinţii de la Hebron la Ierusalim. În 1947 tânărul arab a lucrat în cadrul Administraţiei britanice şi s-a înscris într-o grupare a partidului comunist din Iordania, printre puţinele care se pronunţau atunci pentru acceptarea rezoluţiei 181.

Evreul Erich Sander care trăia în Palestina din 1944 după o fugă plină de peripeţii periculoase care l-au purtat prin Olanda, Franţa, Spania până în final la Haifa precizează că sora lui mai mică a murit în lagărul de exterminare de la Auschwitz, iar tatăl revenit de pe front în primul război mondial avea să piară în lagărul din Theresienstadt. El îşi aminteşte momentul adoptării la ONU a rezoluţiei 181, care a făcut posibilă crearea statului evreu, momentul când în chibuţ toţi ascultau transmisiunea de la New York şi apoi după ce s-a anunţat rezultatul, cum l-a podidit plânsul.

La Tel Aviv s-au adunat în noaptea aceea din noiembrie 1947 mii de oameni care au sărbătorit cu entuziasm decizia Naţiunilor Unite, intonând imnul naţional al Israelului Hatikwa.