1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Laureatul premiului Carol cel Mare propune un minister european de Finanţe

3 iunie 2011

Premiul Carol cel Mare se decernează, anual, cu ocazia sărbătorii catolice a Înălţării, unei personalităţi sau instituţii cu merite deosebite în promovarea valorilor europene.

https://p.dw.com/p/11TVs
Jean-Claude Trichet a primit premiul Carol cel MareImagine: dpa/DW-Fotomontage

Anul acesta, premiul i-a fost acordat preşedintelui Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet.

Meritele deosebite în consolidarea uniunii monetare şi stabilitatea monedei europene - acestea sunt motivele care au determinat juriul Premiului Carol cel Mare să îl recompenseze pe Jean-Claude Trichet. Preşedintele Băncii Centrale Europene, bancherul şef al zonei euro, de altfel, a lăsat la o parte modestia cu care laureaţii se afişează la primirea unor premii şi nu s-a sfiit să-şi enumere meritele. Astfel, sub mandatul său se poate vorbi despre creşteri economice sensibile, despre o rată mai scăzută a şomajului, despre inflaţie de numai două procente. Şi, nu în ultimul rând: "Nu există o criză a euro!".

Poate că moneda în sine nu este în criză dar, cu siguranţă, unele dintre statele uniunii monetare sunt. Trichet speră că astfel de ţări vor profita de şansa de a se corecta singure. Dar dacă nu îşi fac temele? Trichet nu exclude posibilitatea ca, în anumite cazuri care ar afecta întreaga zonă euro, să fie posibilă intervenţia suprastatală, dincolo de actualele limite ale normelor comunitare. Concret: un veto al instituţiilor europene asupra anumitor prevederi din bugetele naţionale ar fi un instrument util. Şi, constituirea unui superminister european de finanţe. Ar trebui, desigur, revizuite tratatele comunitare, ar trebui acceptată o nouă formă de confederaţie de state suverane.

"Lieber Jean-Claude!" - în discursul de laudatio, susţinut de preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, Trichet a fost apreciat drept unul dintre avocaţii corectitudinii financiare a statelor membre şi un pionier al reformelor structurale. "Merci beaucoup, Jean-Claude Trichet".

Autori: Marc-Pascal Mellinghoff (Aachen) / Cristian Ştefănescu

Redactor: Rodica Binder