Lecţia apelor tăcute

Aşa s-a întâmplat când puhoiul de ape s-a întâmplat să radă de pe faţa pământului nu doar sate întregi, ci şi iluziile privind atotştiinţa şi atotputinţa tradiţionale româneşti.

Lecţia pe care ne-au dat-o, pe tăcute, maghiarii şi germanii, n-a fost receptată în întreaga ei semnificaţie: noi rămânem la vechile metehne ale clevetelii, ale datului cu părerea, ale încercării de-a face profit chiar din tragedie. Mai întâi ungurii, apoi germanii au sosit, au văzut ce era de văzut şi fără alte discuţii inutile s-au apucat de treabă. Până aici, lucrurile ilustrează perfect diferenţa dintre două lumi: cea activă, obsedată de filozofia lucrului bine făcut, şi cea pasivă, mulţumită să contemple de pe margine ceea ce fac alţii. Mai trist e că aceste două poziţii şi-au sporit divergenţa: văzând că ungurii şi germanii au fost rapid secondaţi de olandezi, un grup de şmecheri de Dâmboviţa au dat drumul maşinăriei de zvonuri, la care sunt maeştri neîntrecuţi: că ei puteau face mai bine şi mai repede, mai ieftin şi mai... patriotic! În timp ce străinii supravegheau zi şi noapte pompele, ai noştri îşi negociau câştigurile, dând turul televiziunilor pentru a secreta otrava neputinţei şi a invidiei.

Pe când, la ei acasă, germanii au şi purces la strângerea de ajutoare financiare pentru a reface zona calamitată, la Bucureşti continua ţurca insinuărilor, a incompetenţei şi a minciunii. Un exemplu spune totul despre (i)responsabilitatea de care dăm dovadă: specialiştii într-ale patriotismului n-au reuşit să scoată de sub ape pompele existente în cel puţin patru localităţi, Otelec, Rudna 1, Rudna 2 şi Cruceni! În timp ce maghiarii n-au perceput absolut nici o sumă pentru munca lor, la Bucureşti se negociau sume frumuşele pentru afacerea lichidă ce-i făcea pe rutinaţii inşi din sistem să saliveze. Tot din străinătate a fost adusă şi o instalaţie de purificare a apei, care asigură peste zece mii de litri de apă potabilă pe zi.

Deşi au trecut câteva săptămâni de când am mai dat o probă a crasei incompetenţe, n-am observat ca vreun personaj din înalta administraţie să fie preocupat de prevenirea pe viitor a astfel de tragedii. Discuţiile despre calitatea digului rupt la prima solicitare mai serioasă au fost sistate ca la sindicat. Câteva demisii simbolice, o destituire de ochii lumii nu rezolvă problemele de fond. Suntem la fel de nepregătiţi în faţa evenimentelor pe cât am fost întotdeauna: nici un semn că există o viziune, un proiect de îmbunătăţire a situaţiei. Un prieten, cunoscut pentru cinismul său, a rezumat situaţia în felul următor: „La cât suntem de indolenţi şi la scurtimea memoriei noastre, inundaţiile astea puteau să nici nu aibă loc! N-am învăţat nimic nici din ele!”