Libia: fuga de responsabilitate a liderilor arabi

Nu era pentru nimeni un mister: acţiunile militare împotriva regimului Moammar Gaddafi sunt o opţiune riscantă şi cu grad îndoielnic de reuşită.

Dovada nu a întârziat să apară: după ce, într-o primă fază, a promis un armistiţiu, Gaddafi a revenit la afacerile sale cele de toate zilele, mobilizându-şi loialii - împotriva rebelilor dar şi împotriva ţintelor occidentale. Deocamdată, trupele străine nu vin să înfrunte corp la corp miliţiile lui Gaddafi. Dacă şi când se va întâmpla asta este greu de anticipat.

Raidurile aeriene pot zdrobi un regim - dar pe termen lung. În acest context, ne putem aştepta, în Libia, la un război lung şi cu multe victime.

Drept e că şi a privi impasibil la acţiunile lui Gaddafi împotriva propriei populaţii ar fi fost dezonorant pentru Comunitatea Internaţională şi pentru Consiliul de Securitate.

Era momentul potrivit pentru a demonstra că solidaritatea cu mişcările pro-democratice din lumea arabă nu a fost de faţadă. Cu atât mai mult cu cât există, la nivelul populaţiilor din regiune, o solidaritate masivă cu rebelii din Libia.

Ceea ce amplifică, însă, riscul este faptul că Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie, cele trei naţiuni care au deschis calea către opţiunea militară, nu au pus suficientă presiune pe ţările arabe, în sensul de a le implica mai vizibil în demersul punitiv.

E drept că Emiratele Arabe Unite şi Qatar au pus la dispoziţie baze aeriene pentru aplicarea şi supravegherea rezoluţiei ONU privind interdicţia de survol al Libiei.

Dar, între timp, liderii din lumea arabă, în totalitatea lor, au reuşit să se eschiveze de la orice responsabilitate şi să ofere, cu fiecare ocazie, câte o critică - fără a oferi şi alternative.

Cu o legitimitate nesigură, occidentalii trebuie să se aştepte la o scădere a popularităţii pe măsură ce vor începe să circule imagini cu iminentele victime colaterale ale operaţiunii anti-Gaddafi.

Furia prelungită a populaţiei din regiune împotriva propriilor despoţi nu are nevoie de multe argumente pentru a se transforma într-una anti-occidentală. Ceea ce, până la urmă, ar putea fi un instrument util diverşilor domnitori din regiune.

Autor: Rainer Sollich / cş
Redactor: Petre M. Iancu