Liderii vechiului sistem nu merită milă

Fiecare sfârşit înseamnă un nou început - ceea ce se aplică şi în cazul nefericitei Grecii. Falimentul ameninţător, presiunile externe şi nemulţumirile sociale interne au contribuit la victoria raţiunii. La numai trei zile de la vot, Grecia are un guvern de alianţă format din trei partide, care însumează 172 din totalul celor 300 de parlamentari. Conservatorii de la Nea Dimokratia conduşi de Antonis Samaras, social-democraţii din PASOK ai lui Evangelos Venizelos şi Stânga democrată sub îndrumarea lui Fotis Kouvelis ar fi putut ajunge la un compromis chiar după primele alegeri din 6 mai, dar au reuşit să îşi dea mâna abia acum. Era şi timpul: starea de spirit a alegătorilor devenise explozivă, când statul mai avea puţin şi intra în incapacitate de plată, când stânga radicală câştiga tot mai mult teren.

Rămâne de văzut în ce măsură, această alianţă va fi capabilă să soluţioneze problemele sociale şi financiare ale ţării. Noul guvern elen îşi propune să continue politica de austeritate, întocmai ca şi reformele structurale asumate.

Trebuie însă amintit şi că două din partidele actualei coaliţii guvernamentale au respins pachetele de austeritate, după izbucnirea crizei în 2010: Nea Dimokratia o dată, iar stânga moderată chiar de două ori. Samaras însuşi părea, până în urmă cu an, ferm convins că politica de austeritate nu este cea mai bună cale. Săptămâna viitoare, atât Venizelos cât şi Kouvelis şi-au anunţat intenţia de a participa, alături de premierul Samaras, la summitul UE, pentru a obţine „cea mai bună variantă pentru poporul grec“.

Mai întâi fapte şi apoi pretenţii

Se poate spune cu aproximaţie ce este realizabil şi ce nu. Date fiind întârzierile în aplicarea reformelor, corelate cu recesiunea care afectează economia elenă, partenerii europeni semnalizează deja că ar putea face unele concesii în priviţa planului asumat privind reformele. Dar din cercurile Puterii s-au mai scurs şi alte informaţii. Există deja indicii că noul guvern vrea să îmbuneze creditorii, promiţând combaterea corupţiei şi a evaziunii fiscale, urmând ca ulterior să prezinte rezulatatele drept victorii obţinute în "renegocierile" cu comunitatea internaţională. În cazul în care nu s-ar ajunge la nici un rezultat, atunci vina va fi atribuită "celorlalţi".

Dar cine îi împiedică pe guvernanţii greci să se angajeze cu convingere în lupta împotriva corupţiei şi a evaziunii fiscale şi abia apoi să aştepte compromisuri din partea creditorilor? Şi de ce guvernul PASOK de după 2009 sau Cabinetul Papademos, format din 2011 de Nea Dimokratia şi PASOK, nu s-au putut lăuda cu rezultate spectaculoase în lupta lor cu economia subterană?

În ciuda vitezei cu care s-a format noul guvern, Europa ar trebui să rămână rezervată faţă de Atena. Da pentru relaxarea planului de aplicare a reformelor, da impulsurilor de dezvoltare economică, da măsurilor concrete de sprijinire a celor defavorizaţi, dar nici un fel de milă pentru reprezentanţii vechiului sistem politic grecesc.