Linia invizibilă care divide democraţia românească

Deputata europeană, Monica Macovei, a organizat o audiere publică la Parlamentul European pe tema creării, la nivelul UE, a unui mecanism de monitorizare a politicilor anticorupţie. Cu această ocazie, comisarul european însărcinat cu afacerile interne, Cecilia Malmström, a deplâns răspândirea alarmantă a corupţiei în toate ţările Uniunii Europene. Oficialul de la Bruxelles a admis că nivelul şi formele corupţiei sunt diferite de la ţară la ţară, dar cu toate acestea, a declarat ea, „nu există nici un motiv să credem că s-ar găsi vreo zonă în Europa scutită de corupţie“.

Imaginea consacrată a Estului corupt, care trebuie supus unei intense pedagogii din partea vechilor democraţii, a fost puternic contrazisă. În ciuda ecourilor slabe, declaraţiile Ceciliei Malmström atentează la întregul sistem al relaţiilor de putere din sânul Uniunii, care se bazează indiscutabil şi pe autoritatea morală a Vestului. Dar dincolo de aceste efecte politice de context, ideea extinderii politicilor ofensive anticorupţie se loveşte peste tot de gândirea politică conservatoare.

Eticismul laic şi lupta sisifică împotriva corupţiei

În orice caz, la Bucureşti sunt puţine şanse ca ideile comisarului european susţinute cu multă convingere de Monica Macovei, să fie privite cu simpatie. Este adevărat că pe termen scurt administraţia românească ar putea profita, abil, de pe urma acestei relativizări a problematicii corupţiei. Dar, în cadrul partidului de guvernământ sau în cercurile apropiate de simpatizanţi se manifestă tot mai vizibil o gândire politică inspirată de conservatorismul creştin, care priveşte cu reticenţă înmulţirea legilor, a reglementărilor de tot felul în dauna libertăţilor şi discernământului personal.

Se ştie că fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei exprimă cu consecvenţă un puternic eticism laic care caută să strângă tot mai tare chingile statului. Bătălia pentru Agenţia Naţională de Integritate a dezvăluit că tipul acesta de politică tinde în mod firesc să se extindă nelimitat până la a cuprinde întreaga societate. Iniţial Monica Macovei a propus ca şi preoţii să fie supuşi controlului ANI, iar ulterior exponenţii acestei gândiri i-au adăugat pe liderii de sindicat şi pe ziarişti. Ne putem aştepta ca, pe măsură ce efectele acestor constrângeri se vor vădi insuficiente, noi categorii de persoane să fie vizate de mecanismele de control.

Emergenţa conservatorismului creştin

O replică categorică la acest mod de gândire a fost formulată recent de Mihail Neamţu cu ocazia unei conferinţe la Institutul de Studii Populare (ISP), un think tank afiliat PDL　: „Suntem cu toţii, aproape fără excepţie, nemulţumiţi de evoluţia recentă a spaţiului public. Criza justiţiei, până la urmă, ca şi anticlericalismul constată, ambele, un deficit de caractere şi o patologie a discernământului individual. Nu legile sau procedurile lipsesc, ci capacitatea de-a împărţi imparţial dreptatea (coroana virtuţilor, după Platon)".

Ministrul de Externe Teodor Baconschi susţinuse la rândul său o amplă conferinţă la ISP în care prezentase soluţiile creştin democrate la coruperea largă a mediului politic, mizând nu pe extinderea mecanismelor de constrângere, ci, în primul rând, pe o altă selecţie a candidaţilor şi a persoanelor cu influenţă în spaţiul public.

Polemica mereu prudentă şi implicită cu centralismul de la Bruxelles tinde însă să irupă în forme explicite. În orice caz, în conferinţa citată, Mihail Neamţu a atins un punct nevralgic,　spunând că „limbajul comisarilor europeni nu străpunge centrul plebeian al unei voinţe rău orientate". Pentru a inversa sensul lucrurilor ar fi necesare nu noi directive europene, ci, în primul rând, „ca virtuţile creştine să redevină relevante în spaţiul public“.

Există în această orientare, relativ nouă în spaţiul public românesc, o puternică inspiraţie din conservatorismul american din a doua jumătate a secolului trecut. Probabil că pentru înţelegerea acestei poziţii, cea mai bună cheie ar fi formularea lui Frank S. Meyer, unul dintre editorii şi co-fondatorii revistei National Review: Alegerea politică centrală, spunea Frank Meyer, este între „acceptarea autorităţii derivate din criteriile transcendente ale binelui şi adevărului" şi „consolidarea normei legale". Prima, a susţinut Meyer, se asociază cu libertatea, în timp ce a doua sfârşeşte prin „a admite o structură autoritară a statului şi societăţii".

Cele două curente – eticismul laic şi conservatorismul creştin – se evită deocamdată cu grijă şi se menajează reciproc. Cu excepţia unor aluzii inofensive şi suficient de abstracte, nici unii nici alţii nu se denunţă, preferînd, cîtă vreme au prea mulţi duşmani comuni, o tensionată coabitare. Preşedintele Traian Băsescu a reuşit să pună şi să ţină laolaltă aceste orientări în esenţă ireconciliabile, dar la un moment dat ele se vor manifesta ca orientări complet diferite şi în toată adversitatea lor latentă.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Robert Schwartz