Lipsa de autoritate a liderilor politici

Lipsa aceasta de autoritate a liderului politic are rădăcini adînci în istoria noastră, rădăcini care au rămas viguroase şi prolifice şi după căderea comunismului. Ion Iliescu a fost şi este perceput şi acum ca fiind liderul care a avut cea mai mare autoritate în partidul pe care l-a creat şi condus. Noi ştim însă bine cum a acaparat puterea Ion Iliescu, anume în mod nelegitim. Acest fapt ar fi trebuit să îl descalifice dintru început în faţa oamenilor presupuşi oneşti din partid.

Desigur că nu s-a întîmplat acest lucru, pentru că temelia pe care s-a construit FSN-ul a fost clientelismul funciar. Presupusa autoritate a lui Ion Iliescu în partid şi în stat se traduce, în fapt, prin puterea uriaşă pe care acesta şi-a construit-o pas cu pas. De atunci, cred eu, asistăm la aceeaşi greşeală de percepţie, prin care autoritatea unui lider politic este confundată cu puterea pe care acesta şi-o construieşte în propriul partid.

Victor Ponta şi noua imagine a PSD

Să venim mai în zilele noastre cu următoarea întrebare: Îl putem suspecta pe actualul preşedinte al PSD, Victor Ponta, că ar avea autoritate în partid? După părerea mea, nu. Însă în situaţia în care un Marian Vanghelie este unul dintre cei mai puternici oameni din PSD, era desigur nevoie de un nou purtător de cuvînt al partidului, în persoana unui tînăr politician nepătat, popular, prezent la televiziuni şi jucînd cartea reformatorului.

Baronii PSD aveau nevoie de o nouă imagine a partidului şi au găsit-o în persoana lui Victor Ponta. Pentru că de autoritate nu poate fi vorba, tînărul Ponta trebuie aşadar să cîştige pas cu pas puterea în partid. De felul în care va şti să-şi apropie cît mai mult din clientela politică, altfel spus, să o servească, depinde şi viitorul său politic.

Emil Boc - un caz aparte

Lipsa de autoritate a liderilor politici caracterizează, aşa cum spuneam, toate partidele. Liderul liberal Crin Antonescu este şi el modelul politicianului tînăr, nepătat, curtat de presă, ba chiar creat în bună măsură de aceasta. Preşedintele PDL, Emil Boc, pare a fi un caz aparte.

Poate că mă înşel, dar ipoteza mea este următoarea: Emil Boc încearcă să îşi cîştige autoritatea în partid fără a apela la metodele clasice, altfel spus, să se impună prin conduita sa politică, iar nu prin puterea pe care i-ar asigura-o baronii din partid.

Tensiunile din partid, pe de o parte, şi cele dintre preşedinte şi premier, pe de altă parte, sînt, îmi place să cred, legate şi de miza personală a lui Emil Boc de a impune autoritate în faţa puterii corupte.

Autor: George Arun
Redactor: Medana Weident