Literatura ca spectacol

Dacă vă număraţi cumva printre cei care se tem de dispariţia lentă a cărţii în forma ei tradiţională de existenţă, avînd ca suport hîrtia, dacă vă temeţi că varianta ei electronică o va înlocui treptat, privîndu-vă în cele din urmă de plăcerile senzuale ale lecturii, în care formatul paginii, literele, mirosul şi foşnetul colii de hîrtie, coperta, imaginile, au fiecare în parte şi, toate laolaltă, un rol major, dacă vă temeţi că nu veţi mai putea obţine un autograf de la autor, că nu-l veţi mai putea vedea în carne şi oase în faţa Dumneavoastră, că nu-i veţi mai putea da mîna, nici pune întrebări după ce l-aţi ascultat citind cîteva pagini din ultima sa carte, atunci trebuie să veniţi neapărat în Germania, ţara festivalurilor literare.

Literatura în toate anotimpurile

O puteţi face fie primăvara, cînd în metropola saxonă are loc tradiţionalul tîrg de carte sub deviza Leipzig liest, cînd la Köln se desfăşoară, cvasi-simultan, festivalul lit.cologne, un adevărat maraton literar în care tot ceea ce se leagă de carte se preface şi în spectacol.

Vara, vechile oraşe universitare, rămase intacte după al doilea război mondial, oferă decorul ideal şi un public instruit unor înscenări mai intime ale literaturii.

Dar abia odată cu sosirea toamnei, spectacolul literaturii devine grandios.

Peste 300 de evenimente sunt incluse în actualul program al celei de-a 9-a ediţii a Festivalului Internaţional al Literaturii din Berlin, avînd ca temă, pentru prima oară, literatura ţărilor arabe. În acelaşi timp, la Hamburg are loc prima ediţie a aşa numitului Harbour Front Festival, la care sunt invitaţi iluştri autori autohtoni şi străini.

Şi cum numărul festivalurilor literare, paginile programelor ce însoţesc evenimentul, numărul spectatorilor şi, evident, al autorilor invitaţi sporesc an de an, spiritele mai puţin obişnuite cu ritualurile lecturilor publice se pot întreba, pe bună dreptate, care este secretul formulei de succes al acestor festivaluri?

O pasiune disciplinată pentru literatura "live"

De ce spectatorii fac coadă la bilete, de ce stau la nevoie şi în picioare în sălile improvizate, în parcurile sau curţile interioare, unde "înscăunat" pe un podium, autorul îşi citeşte cu voce sonoră sau stinsă, cu un har actoricesc mai mult sau mai puţin cultivat, fragmente din operă?

Enumerînd succint aceste aşa zise nedumeriri, mi-am amintit de succesul de care au avut parte la Tübingen, în această vară, scriitorii români invitaţi tot la un festival literar: Nora Iuga, Mircea Cărtărescu, Dan Lungu.

Chiar dacă între timp acest tip de spectacol a devenit o plăcută rutină şi pentru ei, mirarea lor în faţa pasiunii cu care publicul german ştie să „asculte” literatura, dăinuie.

Explicaţiile „disciplinatei pasiuni” pentru lecturile publice sunt desigur multe, nu şi definitive.

Principiul plăcerii

Una dintre ele invocă plăcerea infantilă, „regresivă” (ar adăuga spiritele mai critice) de a asculta, la fel ca în copilărie sau ca pe vremea lui Homer, poveşti.

Mai există, în aceeaşi categorie, şi nevoia satisfacerii unei curiozităţi aparent naive de a-l cunoaşte pe autor, de a întredeschide, prin intermediul prezenţei lui, uşa laboratorului său literar.

La polul opus al acestor cauze, fie ele şi „regresive”, ale interesului şi pasiunii germanilor pentru lecturile autorilor cu public, s-ar afla şansa oferită de festivalurile literare, cititorilor, de a lua un contact direct, fizic, cu autorul şi cu textul, de a participa la actul unei comunicări empatice şi colective a literaturii, într-o perioadă în care hegemonia alienantă a noilor medii creează, în spaţiul virtual, doar iluzia unei apropieri de izvoarele prime, de misterul şi de roadele creativităţii estetice.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Alexandra Sora