Liubov Kovaliova: 'Vreau să ştiu unde este înmormântat fiul meu'

Deutsche Welle: Doamnă Kovaliova, prin ce experienţe aţi trecut în 2012?

Liubov Kovaliova: Am trăit, la fel ca în 2011, cu spaimă şi speranţă. Nu îmi vine nici acum să cred că fiul meu Vladislav şi Dimitri Konovalov au fost împuşcaţi. Mi se pare în continuare că fiul meu trăieşte. Poate de aceea fiindcă nu l-am văzut mort. În continuare nădăjduiesc într-o minune. De la arestarea sa au trecut doi ani. Pe atunci nu l-am putut ajuta cu nimic pe fiul meu. Acum, majoritatea timpului mi-o petrec încercând să aflu de la autorităţile belaruse unde este înmormântat fiul meu. ŞI viaţa mea s-ar sfârşi dacă nu aş avea această preocupare.

DW: Credeţi că fiul dumneavoastră nu a avut nicio legătură cu explozia din Minsk?

L.K.: Fiul meu Vladislav şi Dimitri Konovalov sunt nevinovaţi. Un astfel de atac nu putea fi comis de doi amatori. Acolo a lucrat un întreg sistem. Cei doi au fost transformaţi în ţapi ispăşitori.

DW: Aţi iniţiat o campanie internaţională de strângere de semnături pentru abrogarea pedepsei capitale în Belarus. Ce aţi reuşit să obţineţi?

L.K.: Campania a fost lansată cu ajutorul platformei internet Change.org înainte de luna noiembrie a anului 2011, deci înainte de execuţie. Atunci am reuşit să strângem 30.000 de semnături din întreaga lume în josul unei petiţii adresate instanţei de judecată, în care ceream luarea în considerare a unor probe ignorate şi reexaminarea cazului. După comunicarea sentinţei, mai bine de 100.000 de persoane au semnat scrisoarea pe care am adresat-o şefilor de stat şi de guvern europeni. În scrisoare îi rugam pe aceştia să se implice împotriva sentinţei capitale. Am fost primită de Parlamentul European şi de Consiliul Europei. Am prezentat acolo documente legate de mersul anchetei şi de procedura din instanţă. Preşedintele Alexander Lukaşenko nu a ţinut însă seama de solicitarea comunităţii internaţionale.

DW: Cum reacţionează autorităţile belaruse la campania dumneavoastră? Ce doriţi să obţineţi?

L.K.: După executarea lui Vladislav şi a lui Dimitri, în Republica Belarus nu a mai fost pronunţată nicio condamnare la moarte. Vrem să obţinem modificarea articolului 175 din Codul Penal belarus. Aliniatul 5 prevede că, după execuţie, corpul condamnatului nu se încredinţează familiei. În plus, nu se comunică familiei locul în care este îngropat. Este îngrozitor, dar pentru autorităţi este foarte comod fiindcă pot muşamaliza totul. Este fapt real că, după pronunţarea sentinţei, pe 30 noiembrie 2012, au fost distruse în mare grabă probe. M-am adresat KGB-ului, instanţei de judecată, Parchetului şi direcţiei din Ministerul de Interne, responsabilă pentru aplicarea pedepsei capitale. Voiam să aflu cine a aplicat sentinţa şi unde se află mormântul fiului meu. Am fost trimisă de la o instanţă la alta. Cei de la KGB m-au trimis la tribunal. Acolo mi s-a spus că nu ţine de competenţa lor iar cei de la Ministerul de Interne s-au prevalat de articolul 175 din Codul Penal, unde scrie că "pedepsele nu se aplică în public". Este evident că nu vrea nimeni să preia responsabilitatea execuţiilor.

DW: Credeţi că mai e posibilă o rejudecare a cazului?

L.K.: În prezent statul nu permite aşa ceva. Chiar dacă argumentele acuzării s-au dovedit neîntemeiate pe durata procesului. Trebuie să ştim că Lukaşenko i-a avansat şi decorat pe cei care conduceau ancheta încă dinaintea începerii procesului. Cred că este obligatorie o nouă verificare a cazului, fiindcă adevăraţii făptaşi se află în libertate şi nu ştim ce ne aşteaptă.

DW: Cum reuşiţi să rezistaţi în lupta în care v-aţi implicat?

L.K.: Nu voi renunţa, voi cere în continuare informaţii despre locul în care este înmormântat fiul meu. În acel iad al sistemului prin care am trecut fiul meu şi cu mine, se poate trezi oricare dintre noi. Numai faptul că acel iad s-ar putea repeta în cazul oricui este îngrozitor. Mă gândesc adesea câţi fii pot nimeri între acele pietre de moară şi câte mame ca mine nu pot dormi apoi nopţi în şir din cauza hohotelor de plâns.

Pe 15 martie 2012 tinerii Vladislav Kovaliov şi Dimitri Konovalov, ambii în vârstă de 26 de ani,  au fost condamnaţi la moarte de un tribunal din Belarus pentru comiterea unui atentat terorist în metrolul din Minsk. În urma exploziei provocate în aprilie 2011 au fost ucise 15 persoane, alte 300 fiind rănite. Mama lui Vladislav, Liubov Kovaliova, este convinsă că adevăraţii făptaşi sunt în libertate. Ea luptă pentru abrogarea pedepsei capitale în Belarus.