1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Lobbyul din City, lăsat în ofsaid prin veto-ul lui Cameron

14 decembrie 2011

În City-ul londonez, lobbyştii se tem că politica europeană a lui David Cameron, construită tocmai pe apărarea intereselor firmelor din City, va fi decontată în rapoartele contabile din cartierul financiar al Londrei.

https://p.dw.com/p/13Sde
Premierul David Cameron, explicându-şi în Parlament politica europeanăImagine: dapd

La Bruxelles există o vorbă: "Cine nu stă cu noi la masă ajunge în meniu". Or, cum principalul avocat comunitar al pieţei financiare, Marea Britanie, a decis să se autoizoleze din procesul decizional comunitar, după veto-ul exprimat săptămâna trecută de premierul David Cameron, la Consiliul European, branşa care face banii să apară şi dispară se teme de viitoarele reuniuni ale celor 17 naţiuni din zona euro şi ale aliaţilor acestora.

Oricum, odată cu intrarea în vigoare a Tratatelor de la Lisabona, Uniunea Europeană nu mai are nevoie de unanimitate, deciziile luându-se cu susţinerea unei majorităţi calificate.

Evoluţile recente, notează ediţia electronică a publicaţiei Der Spiegel, riscă să arunce în derizoriu milioanele cheltuite anual de firmele din City pentru servicii de lobby pe lângă instituţiile de la Bruxelles. Primele reacţii din lumea finanţelor londoneze au constat în recursuri la principiile fundamentale ale Uniunii Europene.

Stuart Fraser, şeful administraţiei cartierului financiar londonez, a amintit că Uniunea este o asociere între 27 de state şi, prin urmare, va trebui să se consulte cu toate cele 27 de naţiuni înainte de a trece la modificarea reglementărilor. Astfel de ieşiri în presă, notează observatorii economici, sunt mai degrabă semnale ale unei nesiguranţe resimţite în birourile din City.

Fahnen Flaggen Großbritannien und Europa
Relaţia dintre Marea Britanie şi UE, într-un moment încordatImagine: picture-alliance/dpa

Chris Cummings, şeful TheCityUK, grupul ce reprezintă interesele firmelor britanice din domeniul financiar-bancar, încearcă să pluseze, amintind cât de important este cartierul londonez nu doar pentru Regatul Unit ci şi pentru Uniunea Europeană.

Atâta doar că în spatele acestei declaraţii se ascunde o reciprocitate - căci nici The City nu îşi poate permite să se retragă de pe cea mai mare piaţă a lumii; aşa că pentru operaţiunile pe care le va derula dincoace de Canalul Mânecii s-ar putea vedea obligată să joace după regulile pe care continentalii încearcă de mai multă vreme să le impună.

Sub dictatul celorlalte capitale, Londrei s-ar putea să îi fie mai greu să convingă investitorii să îşi plaseze capetele de pod către Uniune într-un Regat fără loc garantat la masa deciziilor comunitare.

Tower Bridge London
City-ul londonez - cartierul financiar al capitalei britaniceImagine: picture-alliance/dpa

Paul Marshall, unul din părinţii fondului hedge Marshall Wace LLP, unul dintre cele mai mari din Europa, s-a plâns, în Financial Times, că britanicii s-au lăsat din nou manipulaţi de francezi. În mod paradoxal, cel mai important dintre avocaţii britanicilor ar putea fi tocmai un francez, anume Michel Barnier.

Comisarul pentru Piaţa Internă are, după cum se ştie,deopotrivă, sentimente specifice faţă de englezi dar şi datoria (specificată în tratatele europene) de a reprezenta interesele tuturor celor 27 de state comunitare.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Rodica Binder