1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Locuri de muncă în UE

Victor Iulian Tucă24 septembrie 2008

În perioada 22 septembrie - sfârşitul lunii octombrie se vor desfăşura peste 500 de evenimente pe tema locurilor de muncă.

https://p.dw.com/p/FO3c
Imagine: EU

Resortisanţii noilor state membre ale UE, inclusiv România şi Bulgaria, beneficiază de o procedură accelerată de acordare a permisului de muncă în cazul în care locul de muncă disponibil face parte din profesiile aflate în penurie de mână de lucru. Concret, ce trebuie să facă un cetăţean român pentru a găsi un loc de muncă în Belgia, de exemplu? Conform site-ului CE, în primul rând este necesar ca un angajator din Belgia să înainteze autorităţilor competente o cerere pentru a obţine autorizaţia de muncă pentru cetăţeanul în cauză. Odată autorizaţia obţinută de angajator, lucrătorul va obţine şi el permisul de muncă.

Ce criterii se aplică pentru eliberarea unui permis de muncă?Autorizaţia de muncă se acordă numai în cazul în care angajatorul nu reuşeşte să găsească pe piaţa de muncă un lucrător apt să ocupe postul vizat într-un termen rezonabil, nici chiar după o formare profesională adecvată. Cei mai avantajaţi sunt persoanele care lucrează în domeniul IT (electronică, calculatoare dar şi asistenţi medicali).

Ce procedură trebuie să urmeze un solicitant de loc de muncă pentru a obţine un permis de muncă? Practic, nici una. Cel care trebuie să înainteze cererea către autorităţile competente este angajatorul său.

Ce procedură trebuie să urmeze un angajator pentru a recruta lucrători originari din România? Acesta are obligaţia de a înainta, completând un formular tip, o cerere de obţinere a autorizaţiei de muncă către regiunea competentă, în funcţie de regiunea în care se află locul de muncă vizat. În ceea ce priveşte reglementările belgiene în vigoare, important este decretul regal din 19 decembrie 2006 de modificare, în urma aderării Bulgariei şi României la Uniunea Europeană.

Pentru pensionari se aplică aceeaşi legislaţie dar limitată la un an (cu posibilitate de prelungire) în cazul în care angajatorul nu reuşeşte să găsească pe piaţa de muncă un lucrător apt să ocupe postul vizat într-un termen rezonabil.

În România, se va organiza la Cluj, în perioada ZILELE EUROPENE ALE OCUPĂRII FORŢEI DE MUNCĂ, un târg de muncă pentru absolvenţii de facultate şi angajatori.

Robert Vandenhengher, consultant UE:

„Va fi un contact direct între angajator şi posibil angajat şi cu o participare mai mare. Vom avea mai multe CV-uri care se vor potrivi necesităţii pieţei de muncă.”