1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Londra ar putea primi compensaţii

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti7 iulie 2014

După desemnarea lui Jean-Claude Juncker pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, Londra risca în aparenţă o gravă marginalizare în cadrul Uniunii. Berlinul caută să remedieze ruptura.

https://p.dw.com/p/1CWlg
Imagine: Fotolia/M. Neuhau

Într-un interviu recent acordat publicaţiei Financial Times, ministrul de finanţe, Wolfgang Schäuble, a afimat că Germania va solicita, aşa cum a anunţat de mai multă vreme, o modificare a Tratatelor Europene pentru a permite mai multe progrese în zona euro. Ministrul federal de finanţe a spus că nu ar fi totuşi nevoie de mari schimbări şi că ar fi suficient să se modifice puţin Protocolul nr 14, care este deocamdată, în opinia sa, “o formă fără conţinut”.

Acest protocol cu formulare sumară se referă la modul de funcţionare al Eurogrupului şi prevede întâlniri informale între miniştrii de finanţe ai ţărilor din zona euro. La aceste reuniuni participă şi Comisia Europeană şi Banca Cenatrală. Aşadar câtă vreme aceste reuniuni nu permit luarea unor decizii ferme respectate de toţi participanţii, Eurogrupul nu poate face cu adevărat progrese pe calea integrării.

Ne putem aştepta ca modificările care vor fi propuse să fie în aparenţă modeste, dar să permită trecerea de la stadiul de consultări colegiale la cel de dezbatere şi codecizie. Am putea asista de fapt la un mic pas către temuta “Europă cu două viteze” a cărei constituire într-o formă sau alta pare greu de evitat. Ţările care nu au adoptat încă moneda comună nu ignoră acest sens al evoluţiilor şi caută să se asigure că, pe viitor, deciziile din zona euro vor ţine seama şi de interesele celorlaţi.

Pe de altă parte, Wolfgang Schäuble a admis că orice modificare va fi extrem de dificil de adoptat, căci pretinde unanimitate şi ratificarea în toate ţările membre. De aceea ministrul federal de finanţe a insistat în primul rând asupra necesităţii ca regulile bugetare stabilite prin pactul de stabilitate să fie riguros respectate. Potrivit declaraţiei sale, Comisiei Europene îi va reveni într-o cât mai largă măsură rolul de a veghea la respectarea rigorilor deja convenite.

Este interesant, de asemenea, că ministrul federal de finanţe a utilizat interviul din FT pentru a vorbi despre rolul Marii Britanii în UE după înfrângerea suferită de prim-ministrul David Cameron în chestiunea desemnării viitorului preşedinte al Comisiei. Wolfgang Schäuble a spus: “Marea Britanie este o componentă esenţială şi indispensabilă a unităţii europene. Uniunea Europeană fără Marea Britanie este cu totul inacceptabilă şi de negândit. Prin urmare trebuie să facem tot ce putem pentru ca interesele şi opiniile Marii Britanii să aibă o reflectare satisfăcătoare în cadrul politicilor europene.”

Observatorii politici au remarcat tentativa Germaniei de a oferi premierului David Cameron o compensaţie puternică după înfrângerea suferită în Consiliu. Aşadar politicile economice ale Uniunii vor căuta să ţină seama cât mai mult de punctele de vedere ale guvernului de la Londra. După cum este posibil ca britanicii să obţină un post important din punct de vedere economic în viitoarea Comisie.

Aşadar, în contextul reformelor anunţate, ne putem aştepta ca, în ciuda apelurilor grupurilor europene de stânga, nivelul cheltuielilor să nu crească, iar fondurile structurale să fie şi mai atent chivernisite. Londra, aşa cum ştim, a fost mereu ostilă creşterii bugetelor europene.

Toate aceste intenţii şi reforme anticipate privesc, desigur, în bună măsură şi ţările non-euro care au ratificat pactul de stabilitate.