1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Lovitură împotriva corupției din justiția moldovenească

14 noiembrie 2023

Procurorii și ofițerii anticorupție au efectuat marți percheziții acasă, în birourile de serviciu și în automobilele a patru judecători moldoveni suspectați de corupție.

https://p.dw.com/p/4Yo7N
Moldova, corupţie
Arestarea unor judecători suspectaţi de fapte de corupţieImagine: Nationales Zentrum für Korruptionsbekämpfung (CNA)

Consiliul Superior al Magistraturii s-a întrunit în primele ore ale dimineții în ședință extraordinară și a admis sesizările procurorului general interimar pentru percheziționarea, aducerea silită și arestarea celor patru judecători. Pentru presă au fost oferite detalii puține. Se știe doar că cei patru judecători provin de la Curtea de Apel Chișinău și Judecătoria Chișinău și că ar fi implicați în cazuri de corupere activă, pasivă și trafic de influență.

Un judecător a corupt un alt judecător

CSM a examinat în regim de urgență și a admis sesizările procurorului general „din cauza acțiunilor procesuale care nu suferă amânare și trebuie să fie efectuate imediat în acest caz”, a informat președintele interimar al acestei instituții, Sergiu Caraman. Un alt detaliu pe care l-a acesta l-a oferit este că „unul dintre judecători ar fi transmis bani (corupere activă) unui alt judecător”. Numele judecătorilor suspecți au apărut deja, pe surse, în presa de la Chișinău. 

Ministrul Justiției: „Nu este un slogan, ci un angajament în fața UE”

Corupția din justiție este unul din impedimentele de bază care blochează efortul guvernării pro-europene de a reforma justiția moldovenească și principala restanță a Moldovei pentru începerea negocierilor de aderare la UE.

Moldova, justiţie
Corupţia în sistemul de justiţie din Republica Moldova, o piedică în calea ţării spre UEImagine: Nationales Zentrum für Korruptionsbekämpfung (CNA)

În cadrul unei prelegeri ținute în fața candidaților la funcțiile de judecător şi procuror din cadrul Institutului Național al Justiției, ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, i-a avertizat că fără integritate și curaj nu vor reuși să ajungă în sistem: „Justiţia are nevoie de judecători şi procurori pregătiţi şi determinaţi să contribuie la schimbările din sistem. Reforma justiţiei şi lupta împotriva corupţiei nu sunt doar sloganuri, ci angajamente asumate de Moldov în procesul de integrare europeană”, a menționat ministrul Justiției.

Pe fondul scandalurilor de corupție și al implicării judecătorilor în devalizarea sistemului bancar al țării, încrederea cetățenilor moldoveni în justiție a coborât la cel mai scăzut nivel posibil. Justiția și partidele politice se regăsesc la coada clasamentului privind încrederea din partea cetățenilor Republicii Moldova. 

În schimb, un recent sondaj realizat în rândul judecătorilor și procurorilor moldoveni, a arătat că 91% din judecători se consideră independenți și integri. În opinia lor, nivelul scăzut al încrederii în justiție este cauzat de politicieni și de criticile neîncetate din partea jurnaliștilor.

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.