Lumea răsturnată: despre Amr Moussa şi Adrian Năstase

Una îi aparţine secretarului general al ligii arabe Amr Moussa. În loc să-şi pună cenuşă în cap pentru violenţele dirijate, sub pretextul jignirilor provocate de caricaturile daneze, de mişcări extremiste precum Frăţia musulmană şi de regimurile tiranice de la Riad, Teheran, şi Damasc, şeful ligii arabe a cerut, fără jenă, UE să restrîngă libertatea presei. Mai rar asemenea obrăznicie. Uniunea, în opinia sa, ar trebui să facă bine şi "să împiedice pe viitor prin directive şi principii", deci prin lege şi reglementări "apariţia unor caricaturi critice la adresa lui Mahomed", precum cele daneze. Din doua una: ori liderul ligii arabe n-a înţeles nimic despre temeiul lumii libere şi modul în care funcţionează ea ori, cu bună –ştiinţă încearcă s-o arunce în aer pe cale politică şi diplomatică, aplicînd ceea ce l-a învăţat gloata cînd a incendiat reprezentanţele scandinave din lumea arabă şi musulmană. Şantajul, iată, ia proporţii. In replică, oameni politici europeni de felul lui Javier Solana se mulţumesc să alerge prin lumea islamică şi să se căciulească, rostind ritos regrete şi banalităţi precum de pildă faptul că UE n-a avut niciodată intenţia de a ultragia islamul. Ca şi cum teroriştii şi tiranii arabi şi musulmani n-ar fi perfect edificaţi asupra acestei evidenţe. Ca şi cum n-ar şti că duşmanul cel mai puternic al regimurilor şi mişcărilor lor autoritare, dictatoriale sau totalitare e tocmai libertatea presei - inima vie a oricărei existenţe umane libere şi demne.

Iată însă că insolenţa se manifestă şi la Bucureşti. Fiindcă şi Adrian Năstase a recidivat. La radio Guerilla actual şef al camerei deputaţilor a declarat la 23 martie că, în timpul mandatului său s-ar fi opus arestării lui Traian Băsescu, în dosarul Flota,. Procurorul general al Romaniei, Ilie Botoş s-a grăbit să respingă prezumtiva intervenţie din partea fostului premier în cazul lui Băsescu. "Nu am avut nici o convorbire cu domnul Adrian Nastase", a afirmat sec Botoş, referindu-se de bună seamă la dosarul Flota, deschis în 1997, care a fost instrumentat initial la Parchetul instantei supreme, fiind preluat ulterior de parchetul naţional anticorupţie, condus pe-atunci de Ioan Amarie. Care s-a grăbit şi el să nege aserţiunile lui Năstase. Or nu e cazul să se uite în context că Traian Basescu, redutabilul adversar de odinioară al PSD şi-al lui Năstase - pe care actualul şef al statului a sfîrşit anul trecut prin a-l înfrînge în bătălia decisivă pentru fotoliul prezidenţial - şi-a repurtat victoria abia după ce-a fost îndelung hărţuit de justiţie.

Nu i se poate lua totuşi nimănui în nume de rău, dacă, în ciuda tuturor acestor negări din partea magistraţilor, se vor găsi unii care să-l creadă pe actualul şef al Camerei Deputaţilor din Parlamentul României. Istoria ultimului deceniu şi jumătate pledează în favoarea afirmaţiei lui Năstase, care nu putea fi prea interesat să destrame democraţia mimată pe care a condus-o, arestîndu-şi adversarii.

Fapt e, oricum, că scandalos la declaraţia sa nu e că s-ar putea să fie falsă, ci dimpotrivă, că e prea posibil să fie adevărată. Revoltătoare în privinţa ei, sunt deopotrivă înţelesul şi subînţelesurile afirmaţiei lui Năstase. In mod vădit, fostul lider pesedist încearcă să-l atragă de partea sa pe purtătorul de speranţe al revoluţiei portocalii, spre a-şi scoate, cu ajutorul lui, capul din laţul politico-juridic care se strînge implacabil în jurul gîtului său.

Ceea ce, în disperarea sa, nu pare să fi avut în vedere nepotul mătuşii Tamara, investigat pentru luare de mită în legătură cu achiziţionarea la un preţ de nimic a somptuoasei vile din Zambaccian, e faptul că, rostindu-şi declaraţia, Năstase a recunoscut că s-a amestecat în treburile justiţiei. Simultan, Năstase a lansat, indirect, un apel la repetarea acestei ingerinţe manifestîndu-şi voalat speranţa, că Băsescu va trage la rîndul lui sforile necesare spre a-şi plăti presupusa datorie morală. Totodată fostul premier i-a amintit şi lui Dinu Patriciu cine îi sunt, chipurile, adevăraţii prieteni, avertizînd împotriva iminentei sale arestări şi cerînd să nu fie ţinut după gratii înainte de apariţia în instanţă. Asta după luni de zile de vituperări pesediste la adresa unor presupuse intervenţii politice ale Monicăi Macovei şi premierului Tăriceanu în treburile justiţiei.

Că Adrian Năstase se recunoaşte astfel, implicit, vinovat de una din multele acuze grave care i se pun în cîrcă e, parţial, treaba lui şi integral o prostie din unghiul celor care mai insistă să-l apere. De interes general e în schimb lumina pe care o aruncă toate acestea asupra României. De interes general e faptul că PSD îl tolerează în continuare pe Năstase la cîrma Camerei deputaţilor. Această poziţie mînjeşte nu doar prestigiul României înaintea aderării la UE, ci discreditează definitiv şi opoziţia social-democrată, punînd sub semnul întrebării însuşi sistemul parlamentar, deci instituţia centrală a oricărei democraţii şi a oricărui stat de drept. Cu atît mai mult cu cît e de notorietate faptul că Năstase a patronat o bună bucată de vreme o democratură numai bună să promoveze devalizarea ţării de către mafia nomenclaturisto-securisto-capitalistă care a preluat puterea în România, după fesenizarea ei în 1989. Incît e greu de imaginat declaraţie mai găunoasă decît cea a lui Mircea Geoana, care a estimat ca "problemele lui Nastase nu ar fi ale PSD!"

In mod vădit, preşedintele PSD trăieşte încă într-o lume răsturnată, care se cere pusă grabnic pe picioarele ei. Mă întreb ce oameni politici, români şi europeni, vor manifesta curajul, probitatea morală şi fermitatea necesare acestei imperioase reconstrucţii.